Ce fac acțiunile OMV, Uniper și Petrom după acordul Petrom privind achiziția unei cantități de gaze din Marea Neagră de către compania germană
Acțiunile OMV Austria, principalul acționar al OMV Petrom (SNP), se depreciau cu 1,3% spre finele ședinței de tranzacționare de miercuri, la scurt timp după ce agenția de știri Reuters a scris că societatea cu sediul la Viena a încheiat un…
Acțiunile OMV Austria, principalul acționar al OMV Petrom (SNP), se depreciau cu 1,3% spre finele ședinței de tranzacționare de miercuri, la scurt timp după ce agenția de știri Reuters a scris că societatea cu sediul la Viena a încheiat un acord pentru a furniza gaze naturale companiei germane Uniper din Marea Neagră începând din 2027.
Conform unor surse de înalt nivel din cadrul responsabililor relațiilor româno-austriece, intrarea în Schengen a României a fost condiționată de semnarea acestui contract de furnizare a gazului din Marea Neagra către Austria și Germania.
Între timp, acțiunile SNP creșteau cu 1,5% la Bursa locală, pe o lichiditate de 4 milioane de lei, care duce valoarea de piață a companiei la 46 de miliarde de lei, echivalentul a 9,3 miliarde de euro. Prin comparație, OMV Austria este evaluat la 12,7 miliarde de lei, potrivit Google Finance.
Titlurile Uniper se depreciau totodată cu 2,7% la 42,2 euro pe unitate. Compania are o capitalizare de 17,7 miliarde de euro pe Bursa de la Frankfurt, după o depreciere de 33% în ultimele 12 luni. La fel ca alte companii germane, acțiunile Uniper s-au putut tranzacționa la Bursa de la București până în noiembrie 2022, când au fost delistate.
OMV Petrom a crescut cu aproape 30% în același interval, în timp ce compania-mamă din Austria a pierdut 1%. Statul român deține 20,7% din capitalul social al unicului producător local de petrol și gaze.
Reprezentanții Ministerului Energiei au declarat că „volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporție infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale”.