Ce e de făcut în caz de givraj politic: dăm cu măturica
Numai tăcerea desăvârșită în care a rămas ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, și susținerea politică mai solidă de care se bucură din partea PNL au făcut ca aceasta să rămână în funcție după accidentul aviatic din Apuseni soldat cu doi morți și cinci răniți.
Conform legislației în vigoare din 2008, gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea unui accident de aviație civilă revine strict Ministerului Transporturilor, conform planului de intervenție care include în coordonare ROMATSA, Autoritatea Aeronautică, STS prin sistemul 112, ISU județene, Salvamont și SMURD.
În schimb, gafele de comunicare ale ministrului de interne Radu Stroe și susținerea sa politică mult mai slabă din partea PNL l-au făcut pe acesta să-și piardă funcția în favoarea vicepremierului Gabriel Oprea, uns interimar la Interne după ce a coordonat raportul guvernamental cu greșeli privind accidentul aviatic, care indică ROMATSA drept principalul vinovat pentru întârzierea cu care au fost recuperați supraviețuitorii.
La finele săptămânii viitoare, în urma reuniunii de la Sinaia a conducerii PNL, ar putea fi așteptate însă noi remanieri, care teoretic ar putea s-o includă pe Ramona Mănescu, criticată până acum deschis din tabăra PNL doar de Relu Fenechiu, dar și pe vicepremierul Daniel Chițoiu, după unele surse prea apropiat de premierul Victor Ponta pentru gustul lui Crin Antonescu și care ar urma să fie înlocuit cu Klaus Iohannis, primarul Sibiului.
Premierul Victor Ponta a negat iminența unei remanieri, iar Crin Antonescu a afirmat că n-are în minte o listă a miniștrilor care ar putea fi schimbați, dar a adăugat că o remaniere “nu e o tragedie, nu e o rușine, nu e ceva iremediabil, lucrurile se întâmplă”.