Home Actualitate Ce creșteri așteaptă anul acesta magazin...
Actualitate

Ce creșteri așteaptă anul acesta magazinele online active în industria cosmeticelor, pe fondul campaniilor de Black Friday

Esteto.ro, unul dintre cele mai importante magazine online cu produse cosmetice, cu prezență regională în România, Ungaria și Bulgaria, anunță că a început campania de Black Friday, care se va întinde până în data de 14 noiembrie 2021. În acest…

Ce creșteri așteaptă anul acesta magazinele online active în industria cosmeticelor, pe fondul campaniilor de Black Friday
Ce creșteri așteaptă anul acesta magazinele online active în industria cosmeticelor, pe fondul campaniilor de Black Friday · Foto: Business Magazin

Esteto.ro, unul dintre cele mai importante magazine online cu produse cosmetice, cu prezență regională în România, Ungaria și Bulgaria, anunță că a început campania de Black Friday, care se va întinde până în data de 14 noiembrie 2021.

În acest interval, compania anunță reduceri de până la 50% la aproape 30.000 de articole, inclusiv produse osmetice, naturiste, consumabile medicale și pentru saloane, cărți, produse pentru copii, Home & Deco și fashion, listate pe platformă.

În România, Esteto.ro estimează o creștere de 50% a vânzărilor în Black Friday 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. „Așteptăm cel mai mare Black Friday de până acum pe Esteto.ro, pe fondul unui interes crescut pentru cumpărături online, ce s-a accentuat în ultimii aproape doi ani și a determinat o schimbare importantă în comportamentul de consum al clienților, care au înțeles că își pot face cumpărăturile mult mai simplu și în siguranță de la mall-ul online. Pentru a susține cererea în luna noiembrie și a oferi prețuri competitive, ne-am pregătit cu stocuri suficiente pentru toate categoriile și produsele bestseller, unde avem stocuri și de 2.000 bucăți/produs, și am investit în optimizarea fluxurilor logistice, crescând inclusiv echipa”, spune Octavian Jomir, CEO Esteto.ro.

Printre brandurile premium din portofoliul companiei se numără Alfaparf, Subrina, Farmavita, Beautyfor, Revlon și Fanola.
Businessul a fost fondat în 2013 de Octavian Jomir și de soția sa, Elena Jomir, magazinul online înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de 4,6 milioane de euro, în creștere cu 74% față de anul anterior.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună