Ce câștigă România dacă mizează pe minerit?

Raportul pentru Competitivitate al UE, apărut luna trecută, socotea fără satisfacție că “pentru majoritatea resurselor minerale și a metalelor rare, cele 27 de state ale Uniunii nu reprezintă decât o mică parte din producția globală, situându-se la cote sub 5% în cazul unor metale importante pentru industrie, ca tungstenul, ori rămânând ca și inexistentă în cazul altora, ca manganul, antimoniul sau platina”. Conform raportului, câteva state ale UE rămân însă producători importanți de materii prime, deși cota lor pe piața globală e relativ mică: Austria era al patrulea producător mondial de tungsten în 2009, iar Portugalia avea și ea o cotă semnificativă; Polonia este cel mai mare producător de argint și destul de activă în producția de cupru, zinc și plumb; Irlanda este cel mai mare producător de zinc; Suedia este cel mai mare furnizor de minereu de fier din UE și unul dintre marii procesatori de plumb, aur și zinc; Bulgaria și Spania sunt producători semnificativi de aur, iar Germania de minereu de potasiu și sare.

Explicația cotei mondiale reduse a UE nu ține numai de starea resurselor naturale, ci de mai mulți factori: pe de o parte, a devenit mai atractivă ca preț reciclarea unor materiale în locul exploatării sau al importului unor cantități noi, iar pe de altă parte, câștigurile de eficiență au fost, începând din anii ’90, mult mai mari în sectoare ale industriei de vârf, în raport cu industria minieră. Acolo unde au existat însă politici publice în acest sens, mineritul a rămas un pilon al economiei, inclusiv după programe de restructurare masivă. În Polonia, de pildă, în 2003, după restructurări masive de mine neprofitabile și cu o forță de muncă ocupată în mineritul de cărbune de trei ori mai mică decât în 1992, industria minieră realiza aproape 3,5% din exporturile țării și 5,3% din PIB, în condițiile în care privatizările în sector nu începuseră.

Lucrurile s-au schimbat odată cu criza declanșată în 2008. Polonia și-a ameliorat situația bugetului și a evitat măsurile de austeritate din restul Europei cu prețul unui program de privatizări în valoare de 6,4 mld. euro, care a inclus vânzarea prin bursă ori către investitori strategici a unor pachete de acțiuni ale unor mari companii din diverse domenii, între care trei perle ale coroanei: singurul producător de cărbune listat la bursă, Bogdanka, producătorul de cupru și argint KGHM și cel mai mare furnizor de cărbune din UE, JSW (în cazul ultimelor două, statul, respectiv sindicatele au combătut inițial ideea înstrăinării pachetelor de 10%, respectiv 30% din acțiuni prin intermediul bursei, chiar dacă în final prețul a fost bun, iar o parte dintre acțiuni au fost cumpărate de investitori polonezi și nu străini). Finlanda, la rândul său, a susținut dezvoltarea unei serii de exploatări noi de aur și nichel, după ce în 2008 a decis să sprijine direct industria minieră, finanțând de la buget o parte din proiectele de infrastructură necesare. Mai nou, și Grecia s-a reorientat spre minerit, acordând recent firmei European Goldfields autorizația de a deschide două mine de aur și una de cupru – Olym-pias, Skouries și Stratoni, pentru care investiția estimată este de 1,3 mld. euro.