Ce bine era înainte de referendum
În vară, înainte de referendum, am putut observa cu toții că peisajul politic s-a polarizat cam după liniile de la începutul anilor '90: pe de o parte puterea declarativ naționalistă înarmată cu lozinca "Nu ne vindem țara", pe de altă parte o opoziție mai curând de export, cu susținere electorală firavă în țară, dar cu susținere politică importantă în Vest.
Acum, în plină campanie electorală, această configurație evoluează cu atâta stridență de ambele părți, încât face ca perioada dinainte de referendum să pară acum suportabilă și civilizată. De partea ARD, fanii formațiunii care se întâmplă să fie și comentatori în presă cer direct o anulare a rezultatului alegerilor dacă ele vor aduce la putere USL, invocând groaznicul spectru lăzăroian al excluderii României din UE sau măcar al retragerii dreptului ei de vot.
De partea USL, Crin Antonescu îl acuză pe președintele Traian Băsescu că e o “slugă” a Occidentului (mai exact, după Norica Nicolai, a Angelei Merkel, de sub ale cărei “fuste” ar urma ca USL să extragă România după 9 decembrie), iar premierul Victor Ponta încearcă bătător la ochi să câștige puncte electorale, cu spectacolul inutil din Parlament în care i-a cerut lui Băsescu bată cu pumnul în masă îla negocierile cu UE ca să arate că nu e “moale”.
Într-un asemenea climat, era de așteptat atât o scădere în sondaje a ARD în fața PP-DD (ultimul sondaj Avangarde, făcut în perioada 11-19 noiembrie, arată față de octombrie o creștere a USL de la 60% la 62%, o scădere a ARD de la 19% la 15% și o creștere a PP-DD de la 11% la 14%) sau apariția pe margine în USL a unor potențiali viitori lideri ca Tăriceanu sau Geoană, cu șanse de a profita de pe urma eșecului actualilor, dar și o scădere a intenției de vot (de la 69% în octombrie la 55% în noiembrie, conform aceluiași sondaj Avangarde, care asumă o marjă de eroare de 3,3%).