Home Afaceri Ce au în comun cele mai mari afaceri ale...
Afaceri

Ce au în comun cele mai mari afaceri ale lumii, precum Apple, Amazon sau Microsoft, cu afacerea pornită de două românce

Apple, Amazon, Microsoft, Google, chiar și imperiul Disney sunt afaceri care, dincolo de multe zerouri, mai au ceva în comun: au pornit dintr-un garaj. Așa că, după ce veți citi acest material, poate vă veți uita cu alți ochi la…

Ce au în comun cele mai mari afaceri ale lumii, precum Apple, Amazon sau Microsoft, cu afacerea pornită de două românce
Ce au în comun cele mai mari afaceri ale lumii, precum Apple, Amazon sau Microsoft, cu afacerea pornită de două românce · Foto: Business Magazin

Apple, Amazon, Microsoft, Google, chiar și imperiul Disney sunt afaceri care, dincolo de multe zerouri, mai au ceva în comun: au pornit dintr-un garaj. Așa că, după ce veți citi acest material, poate vă veți uita cu alți ochi la garajul în care vă țineți – sau nu – mașina. Cine știe ce business poate să găzduiască?!

Andra Ciorbă și Cristina Bajdechi erau în concediu de creștere a copiilor atunci când au început să organizeze ateliere pentru cei mici cu activități diverse. De la propriii copii, au ajuns să coopteze și alți „amatori”, care veneau inițial însoțiți de părinți. Primele activități au avut loc într-un spațiu închiriat, un apartament mic, frumos amenajat și luminos, care, anterior, fusese un garaj. Cele două antreprenoare au plătit în avans chiria pe două luni și au început să ocupe, treptat, rafturile disponibile cu materiale didactice și jucării.

„Atelierele aveau loc de mai multe ori pe zi, cu grupe diferite, copiii veneau și făceau anumite activități cu o tematică gândită dinainte. Au început să ne frecventeze periodic aceiași copii, iar părinții lor ne încurajau să mergem mai departe și, treptat, copiii lor să vină fără ei o oră-două-trei pe zi. De acolo s-a ajuns la ideea unei grădinițe și astfel am ajuns la a crea o grădiniță acum circa trei ani”, povestea recent Andra Ciorbă, cofondatoarea Wizz for Kids din Cluj-Napoca.

La bază, ambele antreprenoare din spatele Wizz for Kids sunt profesori, educatori și învățători și au experiență în educație, astfel că afacerea se potrivește perfect cu aptitudinile și calificările lor. Cele două instituții de învățământ se află în curs de acreditare britanică, iar planul antreprenoarelor este să continue să ducă mai departe la școală generațiile care vin de la grădiniță.

Tot din Cluj-Napoca vine și David Șăulean, de profesie IT-ist, care a început în 2019 businessul Genta, după o investiție de 30.000 de euro, din dorința de a face mai mult decât programare și de a crea ceva pe care să își poată pune amprenta personală. Astăzi, el produce portofele bărbătești și de damă, genți și huse de laptopuri, toate din piele naturală, sub brandul Genta.

Antreprenorul urmărește în prezent o finanțare europeană, care se ridică la 200.000 de euro și prin care vrea să extindă partea de producție – practic, să construiască o hală proprie în care să se desfășoare producția, întrucât, momentan, ea are loc într-un garaj.

„Nu am avut habar în ce mă bag. Primul produs pe care l-am realizat a fost un portofel de bărbați, inspirația a fost de pe Pintereset și YouTube. Ulterior, după ce am văzut că producția începe să meargă, am încercat să diversificăm și portofoliul. Am ajuns la 200 de produse. Am început să facem și huse de laptop, genți de laptop, de damă sau alte accesorii din piele”, spune David Șăulean.

Antreprenorul mai are în plan să intre cu produsele Genta pe piața din Ungaria și Bulgaria.

Pentru Ionatan Politic, un tânăr din Brașov, garajul tatălui său a fost locul de pornire pentru Chair2Go, o serie de scaune din lemn de brad. Etapele producției – adică asamblarea pieselor, vopsirea și atașarea materialului textil – au în continuare loc în garajul tatălui său.

„Primele scaune au fost făcute cu un ferăstrău electric. Apoi am avut nevoie de o bormașină cu baterie.”

Ionatan Politic a început să producă scaune din lemn de brad în 2019, la șapte ani după ce realizase primul prototip, în Germania, după o schiță. A perfecționat modelul și a ajuns să creeze un brand cu care, la începutul anului 2020, țintea să meargă la festivaluri, înainte ca pandemia să-și facă de cap.

În lipsa festivalurilor, publicul-țintă a fost altul, fiind compus din clienți care le așază în curte, pe balcon, în grădină sau care le țin în mașină și, în traseele lor, le pot folosi pentru a admira peisaje ce nu trebuie ratate. Câteva scaune au ajuns și la cetatea Râșnov.

Garajul a fost un element atât de important în businessul dezvoltat de Dragoș Jivan și Radu Piloca, încât ei au ales să-l transforme chiar în brand. Cei doi antreprenori au început în urmă cu circa nouă ani să recondiționeze biciclete într-un garaj din Timișoara. Treptat, au trecut la confecționarea de mici obiecte de mobilier, precum cuiere, taburete sau măsuțe de cafea. Activitatea a crescut de la an la an, iar din 2019 a devenit o afacere în adevăratul sens al cuvântului, în producția de mobilier unicat. Businessul poartă numele de Garajul Galben.

„Numele a fost ales pentru că galbenă era singura găleată de vopsea rămasă și astfel un perete a ajuns să fie complet vopsit în galben”, spun cei doi fondatori.

Garajul era al lui Radu Piloca și stătea nefolosit și gol până când a fost transformat în atelier de mobilă. Între timp, hala de producție a celor doi tineri s-a mutat în afara Timișoarei, în apropierea șoselei de centură. Tot mobilierul este realizat din lemn masiv, de esență superioară.

Într-un garaj a început și povestea Panseea, un brand de cosmetice fondat de Carmen Zaiu. La capătul mai multor ani de experiență în domeniul financiar, ea a început să facă primele produse cosmetice pentru folosul propriu după ce a descoperit că suferă de unele alergii și probleme de piele, iar produsele din comerț nu îi făceau bine. Așa a ajuns să producă acasă loțiuni și unguente din uleiuri vegetale presate la rece și unturi naturale nepurificate. De la pasiune la afacere a fost nevoie de un laborator în care să fie produse loțiunile, astfel că acesta a fost amenajat în propriul garaj din Voluntari, lângă București.

„A durat doi ani să transformăm garajul în laborator, am avut nevoie de multe autorizații. Fiind cosmetice handmade, echipamentele au fost ușor de procurat”, povestea Carmen Zaiu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

La baza cosmeticelor Panseea, stau uleiuri din semințe de măceș, de ovăz sau de trandafir, lavandă, glicerină, emulsifianți naturali din ulei de măsline și uleiuri esențiale.

Guy Mandler și Ștefan Heghes au pornit businessul Smart Products tot într-un garaj în anul 2014, din dorința de a pune pe piața românească produse inteligente, de la becuri smart, console de jocuri, drone sau gadgeturi până la trotinete și scutere electrice.

În prezent, compania face import și distribuție B2C prin intermediul magazinului online, cu desfacere atât în România, cât și în America prin intermediul Amazon, dar și vânzare B2B în parteneriat cu jucători mari din piața comerțului online.

„Smart Products I&D a pornit de la premisa de a aduce în România produse care au în spate idei smart. Prima dată am adus o consolă de jocuri pentru copiii mici, apoi ne-au venit foarte multe idei. Acum facem import și distribuție atât către clientul final, cât și vânzare angro către cei mai mari jucători din piața de comerț online – eMag, PCgarage, Cel.ro sau Evomag”, povesteau fondatorii businessului în 2019.

În garaj s-a născut și berea Bereta, produsă de Adrian Biebel. Originar din Timișoara, el a început să facă propriile experimente în producția de bere artizanală într-un garaj din orașul natal în 2013. Trei ani mai târziu a creat microberăria Bereta.

„A apărut din joacă, după multe degustări ale diferitelor beri artizanale străine, de pe vremea când era foarte greu să le găsești pe rafturile magazinelor. Am încercat să replicăm ceva din ce ne-a plăcut și după primele teste într-o oală de opt litri, pe aragazul de acasă, ne-am mutat într-un garaj cu un echipament cu care puteam face până la 30 de litri”, povestea Adrian Biebel.

Prietenii l-au îndemnat să meargă mai departe și a început să producă bere în fabrica microberăriei Ground Zero din București. Astfel, cu o investiție minimă din fonduri proprii, au început să facă primele produse sub marca Bereta. În timp, berea artizanală produsă în Timișoara a ajuns și în orașele București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Brașov, Constanța, Oradea și Arad.

Poveștile despre potențialul garajului ca viitor sediu de corporație sau măcar de start-up sănătos au fost expuse pe larg, de-a lungul ultimilor doi ani și jumătate, în proiectul Afaceri de la zero, realizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu Banca Transilvania și Vodafone, și pot fi citite pe platforma cu același nume.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună