Ce-au făcut cu banii de la FMI?
Fie din ignoranță, fie din demagogie, politicieni de opoziție și comentatori chemați la TV au reciclat pe parcursul săptămânii două întrebări cu care încă încearcă să transforme acordul cu FMI în muniție politică: 1) de ce Băsescu ne-a dat pe mâna FMI fără mandat popular? 2) ce-a făcut Guvernul cu banii de la FMI?
În primul rând, niciun acord cu FMI nu a fost încheiat sau rupt de vreun președinte, prim-ministru sau partid din România sau din vreo altă țară doar după ce s-a obținut acordul parlamentului sau după referendum popular. Nu a făcut-o nici PSD atunci când a decis în 2009, cot la cot cu PDL și în deplină cunoștință de cauză, asumarea actualului program cu FMI și UE și împrumutul aferent.
Însuși fostul premier Adrian Năstase, în mandatul căruia au fost încheiate două acorduri cu FMI, îl critica în 2009 pe Traian Băsescu pentru că, din rațiuni electorale, curta excesiv Parlamentul în procesul negocierii cu FMI, deși din punct de vedere legal, Parlamentul nu are de ce să intervină decât în faza finală, de ratificare a acordurilor.
În al doilea rând, din cele circa 12 miliarde de euro folosite de România din acordul stand-by cu FMI, în valoare de aproape 13 miliarde, Guvernul a tras numai 2,15 miliarde în 2009, în timp ce restul i-a revenit BNR, pentru simplul motiv că împrumuturile de la FMI pentru țările membre nu sunt destinate investițiilor și creșterii economice, ci consolidării rezervei valutare. Cele 2,15 miliarde folosite de Guvern pentru acoperirea deficitului au fost și au rămas o excepție, pentru simplul motiv că economia României n-a mai avut de-a face în următorii ani cu scăderi de 7%.