Ce-ați făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Președinte?

“Double-digits” – două cifre în engleză – care se referă la o creștere de peste 10%, e transpus în glumă în metoda “două degete” – adică un deget lângă altul coboară pe două coloane – coloana cu rezultatele din anul în curs și coloana cu bugetul estimat, spune ea. Cât rezultatul se află în parametri, este OK. Când există diferență în minus, întreabă și intră în detalii, și iar întreabă până găsește ce nu merge. “Așa fac, să nu vă mirați”, explică tânăra directoare financiară.

După 50 de ani în care bugetele le-au fost ținute de stat, românii au învățat să facă și să țină bugete. Mai întâi pentru supraviețuire, pentru că nu ajungeau banii de la lună la lună, apoi pentru dezvoltare – cu un buget bun, au putut chiar lua credite de la bănci. Profesori de sport, ingineri, literați, toți cei care s-au apucat de o afacere după 1990 au învățat din mers exercițiul bugetării și disciplina pe care o dă raportarea săptămânală, lunară și trimestrială la parametrii asumați la începutul anului.

Și au crescut. S-au cățărat la un milion de dolari venituri, apoi la 10 și unii chiar la 100 de milioane.

Cel mai puternic dintre ei, din industria de echipamente petroliere, a ajuns chiar la 550 milioane de euro venituri pe o singură firmă în 2010.

Ei au crescut de la lună la lună, gândind zi de zi mijloace să-și dezvolte afacerea.

Sunt alții însă, peste un gard care desparte două lumi – lumea celor care se mulțumesc cu puțin și sigur și lumea celor care vor mai mult, dar înfruntă riscuri – care au pe mână dintr-odată sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro.

Ei sunt politicienii. România strânge anul acesta din taxe și contribuții sociale 43,3 miliarde de euro și cheltuie pe pensii, salarii, bunuri și servicii, investiții și asistență socială 49 miliarde de euro. De 15 ori mai mult decât cifra de afaceri a celei mai mari companii locale.

Nu e simplu să strângi acești bani și e o întreagă știință să construiești un buget. Sunt oameni în Finanțe care asta fac de 20 de ani.

Dar este simplu, atât de simplu să-i cheltui. Cheltuielile totale bugetare din 2005 și până în 2010, adică în șase ani, s-au ridicat la 250 miliarde de euro. În 2005, cheltuieli de 25 miliarde de euro, în 2006 – 33 mld. euro, în 2007 – 44 mld. euro, în 2008 – 51 mld. euro, în 2009 – 46 mld. euro, în 2010 – 48 mld. euro.

250 miliarde de euro au intrat în economia românească în șase ani, în buzunarele oamenilor și ale companiilor, și parcă s-au scurs în pământ. S-a făcut vreun baraj, vreun Porțile de Fier III subteran și noi

nu-l știm, vreo centrală nucleară? Unde s-au dus acești bani? Ce lasă partidele și președintele care au luat puterea în 2004 celor care vin? Ce-ați făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Președinte? Dumneavoastră și guvernele cărora le-ați dat mandatul?

Grecia se asfixiază pentru 100 miliarde de euro reducere de datorie, iar în Statele Unite a ieșit un scandal imens pentru că o supercomisie nu a reușit reducerea cheltuielilor cu 1.200 de miliarde de dolari (900 mld. euro).

S-au văzut cu banii în buzunare și au început să arunce cu ei. Investiții de sute de mii de euro în școli închise, achiziții de mobilier numai din anumite surse, că e nevoie sau nu – au spart banii. Altfel cum să explici că au cheltuit 51 miliarde de euro în 2008, dublu față de 2005, și nici măcar în criză nu au redus substanțial cheltuielile?

Iar acum vin să spună că vor administrație transparentă, că reduc numărul de bugetari, că dau companiile de stat în administrare privată.

Unde sunt rapoartele trimestriale de cheltuieli pe fiecare minister, pe fiecare agenție și pe fiecare primărie din România?

Cititi mai multe pe www.zf.ro