Ce arată datele: Statul a acordat ajutoare de stat de 30 mil. euro pentru fabricile Yazaki, Leoni și Draxlmaier, dar toate au concediat 6.200 de oameni. Cum se apără Ministerul Finanțelor?
♦ Industria auto a fost marele câștigător al ajutoarelor de stat în ultimii șapte ani, pe schema 807/2014 care sprijină investițiile cu impact major în economie. Fabricile companiilor Yazaki România, DAR Draxlmaier Automotive și Leoni Wiring Systems au beneficiat de…
♦ Industria auto a fost marele câștigător al ajutoarelor de stat în ultimii șapte ani, pe schema 807/2014 care sprijină investițiile cu impact major în economie.
Fabricile companiilor Yazaki România, DAR Draxlmaier Automotive și Leoni Wiring Systems au beneficiat de ajutoare de stat de 30 mil. euro pentru crearea de locuri de muncă, dar bilanțurile acestor companii arată că în ultimii cinci ani s-au făcut mii de concedieri, mai exact 6.200 de locuri de muncă au dispărut anul trecut față de nivelul din 2018. Mai mult, în cazul Leoni au fost anunțate chiar și închideri de fabrici. În total, cele trei companii, producători de cablaje auto, se angajaseră să deschidă 2.000 de poziții în cadrul companiilor.
Grupul german Leoni a rămas fără ajutorul de stat aprobat în urmă cu un an. Compania, care primise în octombrie 2023 acordul pentru un ajutor de stat de 4,77 mil. euro, a comunicat Ministerului de Finanțe decizia de a renunța la implementarea proiectului de investiții în condițiile în care se află într-un proces de restructurare a operațiunilor locale.
„În data de 18.04.2024 compania Leoni Wirinh Systems Ro a comunicat Ministerului Finanțelor decizia de a renunța la implementarea proiectului de investiții care a făcut obiectul Acordului pentru finanțare nr. 258/18.10.2023. Ca urmare, Acordul pentru finanțare nr. 258/18.10.2023 a fost revocat în data de 29.04.2024. Până la data revocării acordului pentru finanțare nu a fost efectuată nicio plată din valoarea ajutorului de stat aprobat“, au transmis către ZF oficialii Ministerului Finanțelor.
Compania a primit însă un ajutor de stat de 4,92 mil. euro, ce prevedea 613 locuri noi de muncă, pe schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014, în baza Acordului pentru finanțare nr. 8/02.07.2015.
Ajutor de stat au primit în 2016 și japonezii de la Yazaki, unul dintre principalii producători de cablaje auto, în vederea extinderii fabricii de la Brăila, după ce ce angajaseră să creeze 830 de locuri de muncă.

“Compania a avut obligația creării unui număr de 830 locuri de muncă în perioada februarie 2017 – februarie 2018, precum și obligația menținerii acestora pe o perioadă de 5 ani, respectiv până în ianuarie 2023. În conformitate cu prevederile H.G. nr. 332/2014, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor a verificat anual, în perioada 2018-2023, condiția privind menținerea locurilor de muncă nou create pentru care compania Yazaki România SRL a beneficiat de ajutor de stat, condiția fiind îndeplinită”, au transmis oficialii Ministerului de Finanțe.
Anul trecut, compania Yazaki anunța că închide fabricii de componente auto de la Buzău și că va reduce numărului de locuri de muncă de la Ploiești. Oficialii transmiteau că fabricile din Brăila, Caracal și Ploiești rămân în picioare, dar trebuie să se adapteze.
Unul din cele mai mari ajutoare de stat a fost aprobat în prima parte a lui 2022 pentru DAR Draxlmaier Automotive, în valoare de 22,5 mil. euro pentru realizarea unei investiții. Plata ajutorului de stat se va efectua până la data de 31.12.2026, în condițiile în care societatea va respecta obligația privind realizarea planului de investiții. Oficialii Ministerului de Finanțe au transmis că H.G. nr. 807/2014 nu prevede obligativitatea creării sau menținerii unui anumit număr de locuri de muncă de către întreprinderile beneficiare de ajutor de stat.
„Obligația întreprinderii beneficiare de ajutor de stat în baza H.G. nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare, este de a menține în stare de funcționare investiția inițială realizată, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la data finalizării acesteia. Totodată, întreprinderea are obligația să realizeze o contribuție la dezvoltarea regională, pe perioada de realizare și 5 ani de menținere a investiției, într-un cuantum echivalent cu ajutorul de stat plătit în total”.
La jumătatea lui 2021, grupul german Dräxlmaier anunța că va construi o fabrică de baterii pentru mașini electrice la Timișoara, o investiție de 200 mil. euro care va crea 1.000 de locuri de muncă. Dräxlmaier a venit în România în anul 1992, la scurt timp după ce a deschis fabrici în Cehia și Ungaria.