Ce afaceri au în România miliardarii lumii
Pentru unii dintre ei, România este doar o mică insulă într-un ocean de zeci de miliarde de euro. Pentru alții, piațța locală a devenit sursa unor afaceri de miliarde de euro și a unor marje de profit cu care rar se întâlnesc pe piețele mature din Europa.
Unii au transformat competențele inginerilor români în investiții de zeci de milioane de euro în centre de cercetare. Alții au văzut un potențial uriaș de export în dezvoltarea unor fabrici în România. Miliardarii lumii, cu averi cât cifra de afaceri totală a companiilor locale, au pus România pe harta lor de investiții, iar „influența” lor se vede acum în companii lider de piață în retail, componente auto, tehnologie sau bunuri de larg consum.
Două dintre cele mai bogate familii din Germania – Schwarz și Schaeffler – sunt cei mai mari angajatori privați din economia locală, cu peste 45.000 de locuri de muncă create în companiile pe care le dețin: Kaufland și Lidl, controlate de familia Schwarz, respectiv Continental și Schaeffler, producătorii din domeniul auto controlați de familia Schaeffler.
Kaufland, lanțul de magazine controlat de familia Schwarz, are în România afaceri de peste 2 mld. euro și 14.000 de angajați, în timp ce rețeaua de retail Lidl, și ea membră a grupului Schwarz, merge cu pași repezi spre vânzări de 1,5 mld. euro și 4.500 de angajați. Kaufland este de câțiva ani liderul incontestabil din comerț, în timp ce Lidl a urcat pe trei. Între cele două rețele din grupul german stă Carrefour, brand din retail care îl are în spate pe miliardarul francez Bernard Arnault, al patrulea om din lume ca nivel al bogăției, potrivit Bloomberg.
De altfel, companiile din comerț controlate de miliardarii lumii sunt printre cele mai puternice afaceri cu rădăcini antreprenoriale din România. Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan au vânzări în România ce depășesc pragul miliardului de euro, o zonă „exclusivistă” a economiei locale din care fac parte numai 20 de companii.
Tot peste miliard trece și businessul Schaeffler, una dintre cele mai puternice familii din zona de producție industrială din Europa. Schaeffler, care deține pe piața locală compania cu același nume din Brașov, dar și grupul de firme Continental, este cel mai puternic angajator privat din industria auto românească. Continental, cu vânzări de 3 mld. euro în România și aproape 20.000 de angajați, este, la nivel de grup, al doilea mare jucător, după grupul Renault, proprietarul Dacia. Împreună cu angajații fabricii Schaeffler din Brașov, grupul industrial german are peste 25.000 de angajați în România, cel mai ridicat nivel atins de un investitor privat în economia locală.
Dacă businessurile cu multe zerouri sunt încă un teritoriu al miliardarilor europeni din comerț și auto, creatorii marilor companii din tehnologie au văzut în România potențialul dezvoltării unor centre de servicii, deși ca dimensiune a vânzărilor piața locală este extrem de mică raportat la rulajele atinse la nivel global.
Indiferent de dimensiunea businessurilor, miliardarii din SUA și Europa și-au trimis brandurile pe piața românească, iar următorii cinci ani ar putea aduce noi prezențe externe pe piața locală. Vor urma miliardari din China și Japonia?
■
PRIMII CINCI DIN LUME ȘI CE AFACERI AU ÎN ROMÂNIA
Nume: Jeff Bezos # Țară: SUA # Principala companie controlat[: Amazon # Ce afaceri are în România: Amazon
Amazon este unul dintre liderii mondiali care nu au ales Bucureștiul la intrarea pe piața locală. Gigantul american a dezvoltat un centru de servicii la Iași, care a ajuns în 2017 la afaceri de 155,6 mil. lei, în creștere cu 45% față de 2016, conform datelor de la Finanțe. Profitul net a înregistrat o creștere și mai mare, de aproape 90%, ajungând astfel la 9,2 mil. lei. Amazon a înființat centrul de la Iași încă din 2005, acesta având în prezent patru departamente: Technology Development, Compliance Operations, Retail Services și Digital Imaging, și un total de aproape 1.000 de angajați.
După Iași, noul pariu al celui mai mare retailer online este pe București, unde grupul a inaugurat în mai un nou sediu al Amazon și AWS (Amazon Web Services), care găzduiește un nou centru de inginerie, unul de dezvoltare a tehnologiei, a soluțiilor lingvistice pentru Alexa, dar și testare a produselor Alexa, toate fiind implicate în dezvoltarea, inovarea soluțiilor tehnologice și consolidarea operațiunilor de pe site-ul Amazon. Pentru acest centru, Amazon caută în prezent peste 650 de angajați.
Fondatorul Amazon, în vârstă de 54 de ani, are o avere de 133 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg, care realizează un index zilnic al celor mai bogați oameni de pe planetă. Amazon a avut în 2017 venituri de 178 de miliarde de dolari, arată aceeași sursă.
Nume: Bill Gates
# Țară: SUA # Principala companie controlat[: Microsoft # Ce afaceri are în România: Microsoft
Microsoft, acționar la Fondul Proprietatea. Fondatorul Microsoft, în vârstă de 63 de ani, a achiziționat în 2003 antivirusul RAV produs de compania românească GeCAD Software, tranzacție care îl aducea pentru prima dată în prim-plan pe Radu Georgescu, fondatorul GeCAD. Dincolo de această tranzacție, Microsoft este unul dintre veteranii industriei locale de IT&C. În ultimii ani, numele companiei americane apare în mai multe dosare de corupție, în care foști șefi ai companiei în România sunt acuzați că au prejudiciat statul cu zeci de milioane de euro.
Bill Gates are, potrivit Bloomberg, o avere de 93,6 miliarde de dolari și este al doilea om din lume ca avere după fondatorul Amazon. Miliardarul american a condus însă mai mulți ani la rând topul bogaților lumii.
Nume: Warren Buffett # Țară: SUA
# Principala companie controlat[: Berkshire Hathaway
# Ce afaceri are în România: Lubrizol
Lubrizol este doar una dintre companiile care fac parte din Berkshire Hathaway, imperiul controlat de Warren Buffett, care adună peste 60 de firme active în domenii precum construcții, încălțăminte, baterii (Duracell), mobilă sau produse alimentare. Compania Lubrizol România a fost înregistrată în octombrie 2015, în București, având ca acționar compania Lubrizol Oilfield Solutions, înregistrată în SUA. De altfel, și proveniența fondurilor cu care a fost făcută majorarea de capital din februarie este tot SUA.
Warren Buffett este un investitor, om de afaceri și filantrop american, care se află printre cei mai bogați oameni ai planetei, fiind recunoscut și pentru stilul său de viață modest, în ciuda averii imense pe care o deține. Potrivit Bloomberg, Buffett este al treilea antreprenor din lume ca avere cu 83 de miliarde de dolari.
Nume: Bernard Arnault
# Țară: Franța
# Principalele companii controlate: LVMH, Carrefour
# Ce afaceri are în România: Carrefour
Carrefour, rețeaua de magazine în care Bernard Arnault este al doilea cel mai mare acționar ca mărime, este al doilea mare grup din comerțul local, cu magazine care acoperă mai multe formate. Carrefour, primul jucător străin care a pariat pe consumul din România, cu un hipermarket deschis în 2001 în cartierul bucureștean Militari, s-a apropiat anul trecut de afaceri de 2 mld. euro în România, potrivit estimărilor. Grupul are peste 17.000 de angajați în retail. Printre brandurile construite de miliardarul francez care se regăsesc și pe piața locală se mai numără Sephora sau Louis Vuitton. Bernard Arnault a devenit în aprilie anul acesta cel mai bogat om din Europa, după ce grupul Christian Dior a înregistrat vânzări record, transformându-l în al patrulea om din lume ca avere și depășindu-l astfel pe Amancio Ortega în topul miliardarilor lumii. În acest moment, averea francezului se ridică la 70,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Nume: Mark Zuckerberg
# Țară: SUA
# PrincipalA companie controlată: Facebook
# Ce afaceri are în România: Facebook
Facebook are în România aproximativ 10 mil. de utilizatori, dintre care 1,7 mil. sunt din București. Facebook nu are, ca Google, o companie în România. Cele două companii domină împreună piața de publicitate online și extrag aproximativ 80% din banii cheltuiți pe plan local pentru reclame pe internet, conform estimărilor agenției Initiative Media.
Mark Zuckerberg a pus bazele Facebook în timpul facultății, astfel că acum, la 34 de ani, a ajuns să dețină o avere netă de 74 de miliarde de dolari, potrivit presei americane, ceea ce înseamnă că a câștigat în medie 5,97 milioane de dolari pe zi.
În 2017, Facebook a avut venituri de 40 mld. dolari, cu un profit de 15 mld. dolari. În 2007, când a apărut, a avut încasări de 153 mil. dolari, cu o pierdere de 138 mil. dolari.
■
CEI MAI PUTERNICI MILIARDARI DUPĂ AFACERILE DEȚINUTE ÎN ROMÂNIA
Nume: Dieter Schwarz
# Țară: Germania
# Principalele companii controlate: Kaufland, Lidl # Ce afaceri are în România: Kaufland, Lidl
Kaufland, rețeaua de hipermarketuri cu politică de discount controlată de familia Schwarz, este lider detașat în comerțul local, cu o rețea de peste 110 magazine și cu afaceri de peste 2,2 mld. euro. Lidl, a venit mai târziu pe piața locală, în 2011, prin preluarea Plus Discount. În doar câțiva ani însă, a ajuns locul trei în piață.
Grupul Schwarz, care controlează cele două rețele, este, potrivit ultimelor date, cel mai mare retailer european, cu afaceri de circa 90 mld. euro anual. Fondat în anii ’30 de Josef, tatăl lui Dieter Schwarz, grupul Schwarz are planuri ambițioase, în perioada următoare fiind pe listă mai mule piețe din Europa, dar și SUA.
Nume: Georg Schaeffler
# Țară: Germania
# Principalele companii controlate: Continental, Schaeffler # Ce afaceri are în România: Continental
Continental, grupul din industria auto controlat de familia Schaeffler, este unul dintre cei mai mari angajatori din economia locală, cu 20.000 de oameni în mai multe fabrici și afaceri de peste 3 mld. euro anul trecut. Familia Schaeffler mai are și o fabrică de rulmenți la Brașov, unde lucrează peste 4.000 de oameni. Cele două companii se numără printre cei mai mari exportatori din economia locală.
Georg Schaeffler și mama sa, Maria-Elisabeth Schaeffler-Thumann, fac parte din elita bogaților din Germania, controlând grupul din industria automotive Schaeffler, una dintre cele mai mari companii industriale din Europa, în proprietate familială. Grupul a dezvoltat o rețea mondială de locații de producție, centre de cercetare și dezvoltare, precum și societăți de vânzare în aproximativ 170 de locații, din 50 de țări, potrivit informațiilor de pe site-ul companiei.
Nume: Gerard Mulliez # Țară: Franța # Principalele companii controlate: Auchan, Decathlon, Immochan, Leroy Merlin # Ce afaceri are în România: Auchan, Decathlon, Immochan, Leroy Merlin
Francezul Gerard Mulliez a „trimis” pe piața din România mai multe dintre companiile sale, printre care lanțul de hipermarketuri Auchan, în top cinci retail local, dar și magazinele de articole sportive Decathlon, un brand care a devenit lider pe segmentul de piață dedicat sportului și plimbărilor în natură. Magazinele de bricolaj Leroy Merlin completează portofoliul local, iar la nivel de investiții, cele mai ambițioase proiecte sunt derulate de divizia imobiliară a grupului – Immochan.
Miliardarul francez și-a început cariera în business în fabrica de textile controlată de tatăl său. Ulterior, a plecat în Statele Unite pentru a asista la o serie de seminarii pe teme de comerț, iar când s-a întors în Franța, a deschis primul magazin în Roubaix, orașul său natal. Pentru a strânge banii necesari expansiunii, a cerut ajutorul familiei sale, creând astfel Asociația Familia Mulliez. Astfel începe expansiunea rapidă a lanțului Auchan, ajuns astăzi unul dintre cele mai importante grupuri de comerț din Europa.
Nume: Vagit Alekperov # Țară: Rusia
# Principala companie controlată: Lukoil
# Ce afaceri are în România: Lukoil
Lukoil, unul dintre cele mai mari grupuri rusești din sectorul petrolier, controlat de miliardarul Vagit Alekperov, născut în Baku, a intrat pe piața din România în 1998, prin achiziția rafinăriei Petrotel Ploiești (pentru 53,2 mil. dolari). Rușii au mărit capacitatea de prelucrare de țiței a rafinăriei și au modernizat-o, iar în ultimii ani Lukoil a fost mereu între cele mai mari zece companii din România. Numele companiei și al unor manageri din conducerea locală a Lukoil au fost implicate în ultimii ani într-un dosar de evaziune fiscală.
Nume: Lakshmi Mittal # Țară: Marea Britanie
# Principala companie controlată: ArcelorMittal
# Ce afaceri are în România: ArcelorMittal
Miliardarul Lakshmi Mittal este în plin proces de vânzare a celui mai important activ pe care îl deține în România, combinatul siderurgic din Galați (fostul Sidex), pe care l-a preluat cu 70 de milioane de dolari. Fostul Sidex este acum monedă de schimb în cadrul unei tranzacții internaționale mai complexe, prin care Mittal vrea să preia uzina Ilva din Italia. În era Mittal, combinatul din Galați a ajuns la mai puțin de 6.000 de oameni față de peste 27.000 la privatizare, cu o producție redusă la jumătate. Mai mult, de opt ani combinatul din Galați raportează pierderi, iar afaceri sunt estimate în jurul a 3 miliarde de lei.
Lakshmi Mittal, sau „Baronul Oțelului“, cum i se mai spune, mai deține în România unități de producție la Hunedoara și Roman.
Nume: Emmanuel Besnier
# Țară: Franța # Principalele companii controlate: Lactalis, Parmalat # Ce afaceri are în România: Albalact, LaDorna, Covalact, Parmalat
Cu o intrare semnată în 2008 prin preluarea afacerii LaDorna de la Jean Valvis, grupul francez Lactalis și-a consolidat abia în 2016 poziția locală și a devenit lider în industria laptelui prin preluarea afacerii Albalact, construită de Raul Ciurtin. După LaDorna și Albalact, Lactalis a mai bifat și achiziția Covalact și a ajuns astfel cel mai mare jucător pe o piață de un miliard de euro.
Emmanuel Besnier este unul dintre cei mai discreți oameni de afaceri din lume, fiind adesea denumit „miliardarul invizibil“. El a preluat la numai 29 de ani frâiele celui mai mare producător de lactate din lume, Lactalis, o moștenire care datează de opt decenii.
Nume: Familia Koc
# Țară: Turcia
# Principalele companii controlate: Arcelik/Arctic # Ce afaceri are în România: Arctic
Grupul turcesc Arcelik a transformat fabrica Arctic din Găești într-un veritabil centru de export, cu afaceri de peste 2,2 mld. lei și câteva mii de angajați. Cel mai mare exportator din industria electrocasnicelor este în prezent și autor al uneia dintre cele mai mari investiții private din economia locală, o fabrică de la zero de peste 100 de milioane de euro situată lângă Târgoviște, tot în județul Dâmbovița.
Familia originară din Turcia Koc controlează grupul cu același nume, care activează prin mai multe companii în domenii precum energie, automotive, turism, retail, IT&C sau în zona alimentară.
■
ALȚI MILIARDARI ȘI AFACERILE LOR
Nume: Shigenobu Nagamori
# Țară: Japonia
# Principala companie controlată: Nidec # Ce afaceri are în România: Nidec Global Appliance România
Shigenobu Nagamori, 73 de ani, este unul dintre cei mai noi miliardari care au pariat pe România, principala investiție fiind preluarea fostei fabrici ANA Imep de la George Copos. Compania creată după tranzacție, Nidec Global Appliance România, care produce motoare electrice, va ajunge la 2.000 de angajați în doi ani față de 500 în prezent, iar producția se va dubla. Investiția totală din România va trece de 100 de milioane de euro. Shigenobu Nagamori este unul dintre cei mai bogați japonezi, iar mesajul lui pentru România este extrem de tranșant: doar cu fabrici țara nu se va schimba. Este nevoie de investiții în cercetare și dezvoltare. Grupul Nidec are peste 110.000 de angajați și afaceri de 14 miliarde de dolari.
Nume: Maria Franca Fissolo
# Țară: Italia
# Principala companie controlată: Ferrero
# Ce afaceri are în România: Ferrero România
Ferrero România, filiala locală a grupului italian cu același nume, a avut în 2016 o cifră de afaceri de 378 milioane de lei (85 mil. euro), în creștere cu 26% față de anul precedent, conform datelor de pe mfinante.ro. Acesta este cel mai bun an din istoria businessului Ferrero din România. Cifra de afaceri a companiei, care nu deține o fabrică pe plan local, s-a dublat în ultimii cinci ani.
Maria Franca Fissolo este văduva lui Michele Ferrero, antreprenorul care a construit „imperiul“ Ferrero, astăzi unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața mondială a dulciurilor. În portofoliul companiei se găsesc branduri precum Nutella, Kinder sau Tic-Tac. Michele Ferrero s-a stins din viață în februarie 2015, însă businessuul familiei merge mai departe, el fiind de altfel condus încă din 1987 de fiul său, Giovanni.
Nume: Jonas și Robert af Jochnick
# Țară: Suedia
# Principalele companii controlate: Oriflame, Medicover și Oresa
Medicover este cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est, iar principalii acționari sunt Jonas și Robert af Jochnick din Suedia. Grupul operează prin brandul Medicover, pe segmentul de clinici și spitale private, în timp ce pe laboratoare deține brandul Synevo. Medicover a ridicat recent miza pe România prin preluarea spitalului Pelican din Oradea, într-o tranzacție de 23 de milioane de euro, una dintre cele mai mari de pe piața serviciilor medicale în ultimul an.
Jonas și Robert af Jochnick controlează și compania de cosmetice Oriflame, dar și fondul de investiții Oresa Ventures, printre cei mai activi investitori din economia locală.
Nume: Kjeld Kirk
Kristiansen
# Țară: Danemarca
# PrincipalA companie controlată: Lego
# Ce afaceri are în România: Lego România
Lego România, reprezentanța producătorului danez de jucării, are afaceri de peste 100 de milioane de lei pe piața locală, rezultat cu care este cel mai mare jucător de pe piața jucăriilor. Intrarea directă a brandului danez de jucării pe piața locală, prin magazine monobrand, s-a făcut în 2012. Anterior compania a alimentat timp de două decenii magazinele de pe piața locală prin intermediul unui distribuitor.
Kjeld Kirk Kristiansen și familia sa sunt moștenitorii businessului Lego, care realizează unele dintre cele mai cunoscute jucării din lume. Businessul a fost fondat în 1932. Kjeld Kirk Kristiansen este reprezentantul celei de-a treia generații în businessul Lego, fondat de bunicul său Ole, care a început să creeze jucării din lemn în 1932. Numele Lego provine din daneză, „LEg GOdt“ însemnând în traducere „joc frumos“.
Nume: Dietrich Mateschitz
# Țară: Austria
# Principala companie controlată: cofondator al Red Bull
# Ce afaceri are în România: Red Bull
Antreprenorul austriac Dietrich Mateschitz controlează 49% din producătorul de băuturi energizante Red Bull, care este mai mare jucător de pe piața băuturilor energizante, cu afaceri de 64 milioane de lei în 2015. Pe plan local, consumul de băuturi energizante se situează la circa 24 de milioane de litri anual, adică peste un litru per capita, conform celor mai recente date. În valoare, piața este estimată de ZF la circa 50 de milioane de euro.
Antreprenorul a decis să lanseze Red Bull după ce a gustat un alt energizant – Krating Daeng – realizat de omul de afaceri thailandez Chaleo Yoovidhya (decedat în 2012). Împreună, Mateschitz și Yoovidhya au încheiat un parteneriat pentru a crea Red Bull, un brand în care au investit masiv în marketing și pe care l-au asociat cu sporturile extreme.
Nume: Larry Ellison
# Țară: SUA
# PrincipalA companie controlată: Oracle
# Ce afaceri are în România: Oracle România
Oracle România, subsidiara gigantului american, a intrat în 2017 în clubul companiilor cu afaceri de peste 1 miliard lei, după o creștere de 13% față de 2016. În 2017, Oracle a raportat la Ministerul Finanțelor o cifră de afaceri 1,029 miliarde lei, cu un profit net de 22,8 milioane lei, adică o marjă de numai 2,2%. În ultimii zece ani, afacerile de pe piața românească au crescut de cinci ori, iar numărul angajaților de patru ori. Gigantul american a ajuns la 4.142 angajați la finalul lui 2017.
Larry Ellison a fondat compania Oracle în 1977 în urma unei investiții de câteva mii de dolari. El a crescut într-o familie adoptivă și a renunțat la facultate pentru a porni propriul business. De-a lungul carierei, Ellison s-a remarcat prin aroganță, prin disputele publice cu executivii rivali și prin rapiditatea cu care compania sa a înghițit potențiali competitori.
Nume: Larry Page
# Țară: SUA
# PrincipalA companie controlată: Google
# Ce afaceri are în România: Google
Gigantul american Google, care extrage conform estimărilor agențiilor locale de marketing câteva zeci de milioane de euro pe an de pe piața de publicitate online din România, a raportat la Ministerul Finanțelor Publice, prin compania Google Bucharest SRL, o cifră de afaceri de doar 16,86 mil. lei (3,76 mil. euro) în 2016, în creștere cu 5,9% față de anul anterior. Bilanțul Google Bucharest SRL pentru anul 2016 a apărut abia recent pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Cifra reprezintă însă doar o parte infimă din businessul pe care îl face în mod real pe plan local gigantul american. Agenția Initiative Media estimează, de exemplu, că Google, Facebook și Yahoo! încasează împreună aproximativ 70% din banii vehiculați pe piața locală de publicitate online, care a fost evaluată la 72 mil. euro în 2017 și 64 mil. euro în 2016. Alți jucători estimează că Google face chiar și mai mulți bani în România. Google explică discrepanța dintre datele de la Finanțe și banii încasați în mod real de pe urma operațiunilor din România prin faptul că Google Bucharest SRL nu încasează niciun leu din contractele de publicitate online, ci doar oferă servicii de „consultanță“.
Larry Page a creat Google împreună cu Sergey Brin, în 1998, în timp ce își dădeau doctoratul la Universitatea Stanford.
Nume: Lars Larsen
# Țară: Danemarca # Principala companie controlată: Jysk Holding # Ce afaceri are în România: Jysk România
În România, Jysk există din 2007, când a inaugurat primul magazin de mobilă la Oradea, și are în prezent circa 60 de magazine. Jysk România a realizat în anul financiar 2016-2017 (încheiat la 31 august 2017) afaceri de 363 mil. lei (circa 79 mil. euro), cu 63% mai mult față de anul financiar anterior. Compania daneză este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 mld. euro și un total de 20.000 de angajați.
Nume: Boris Mints
# Țară: Rusia
# Principalele companii controlate: O1 Group, acționar CA Immo Holding # Ce afaceri are în România: CA Immo
Pe piața locală, CA Immo deține un portofoliu de cinci clădiri de birouri, care totalizează o suprafață închiriabilă de aproximativ 106.000 mp, cu o valoare totală de circa 260 mil. euro. În primăvara acestui an, CA Immo a cumpărat prima clădire de birouri din complexul Campus 6. În prezent, compania mai are în construcție un imobil de birouri în zona de centru-vest a Bucureștiului – Orhideea Towers, o investiție de 75 mil. euro.România reprezintă circa 7% din portofoliul total al CA Immo, care mai are active în Austria, Germania, Cehia, Ungaria și Polonia.
Nume: Hans Peter Stihl
# Țară: Germania
# Principala companie controlată: Stihl
# Ce afaceri are în România: Stihl
Pe plan local, Stihl există din 1997, când a fost înființată compania Andreas Stihl Motounelte. Divizia locală a grupului a avut afaceri de aproximativ 167 mil. lei anul trecut. La nivel de grup, Stihl a avut anul trecut afaceri de circa 3 mld. euro. Compania-mamă a fost înființată în 1926 de Andreas Stihl, tatăl lui Hans Peter Stihl.
Nume: Sebastian Kulczyk
# Țară: Polonia
# Principala companie controlată: Kulczyk Investments # Ce afaceri are în România: Ciech Soda România
Pe plan local, afacerile familiei Kulczyk sunt producătorul de sodă calcinată Ciech Soda România (fosta Uzinele Sodice Govora) și Serinus Energy, o firmă de explorare de petrol și gaze naturale, care deține o concesiune în Satu Mare. Ciech Soda a derulat în ultimii zece ani investiții în retehnologizare de 220 mil. euro în România și a creat 600 de locuri de muncă.
Sebastian Kulczyk conduce, alături de sora sa, Dominika, businessul fondat de tatăl lor, Jan Kulczyk, care a decedat în 2015. Ei au preluat frâiele imperiului în 2014, cu un an înainte ca tatăl lor să moară, și mai au afaceri în domeniul petrolier și în tehnologie.
Nume: familia Bettencourt
# Țară: Franța # Principala companie controlată: L’Oréal
# Ce afaceri are în România: L’Oréal
L’Oréal și-a propus să ajungă lider pe piața din România, în condițiile în care, la nivel de grup, este al doilea jucător pe piața de 3,5 mld. euro a produselor de cosmetică și îngrijire, după americanii de la Avon. Afacerile L’Oréal România au crescut în 2017 cu peste 10%, apropiindu-se de 350 mil. lei. Moștenitoarea imperiului L’Oréal a fost, până în septembrie anul trecut, Liliane Bettencourt, fiica lui Eugene Schueller, care a fondat compania în 1907. Ea a decedat anul trecut, însă fusese înlocuită din boardul companiei încă din 2012 de unul dintre nepoții ei, după ce ea a fost diagnosticată cu demență.
Nume: Ingvar Kamprad
# Țară: Suedia # Principala companie controlată: Inter Ikea Holding # Ce afaceri are în România: Ikea România
Gigantul suedez a venit în România cu magazinele Ikea inițial în sistem de franciză, apoi a preluat magazinul din Băneasa Shopping City. În anul financiar 2017, Ikea România a înregistrat vânzări totale de aproape 587 mil. lei, cu 3,3 milioane de vizitatori și peste 670 de angajați. Retailerul suedez avansează cu lucrările de construcție la cel de-al doilea magazin din România al rețelei, din zona Theodor Pallady. Inter Ikea este prezentă local și prin divizia de real estate, Vastint, care are proiectul Timpuri Noi Square din București.
Grupul este condus în prezent de cei trei fii ai lui Ingvar Kamprad, care controlează Ikano Group, companie creată inițial pentru a administra portofoliul imobiliar al Ikea. Astăzi, Ikano are afaceri anuale de 7,3 mld. de dolari. Cei trei frați sunt implicați în continuare și în activitatea companiei-mamă, Inter Ikea Holding.
Nume: Amancio Ortega
# Țară: Spania # Principala companie controlată: grupul Inditex # Ce afaceri are în România: Grupul Inditex
Grupul Inditex, al cărui brand-fanion este Zara, este prezent în România cu toate cele opt branduri din grup (Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull & Bear, Massimo Dutti, Oysho și Uterque – online), care au împreună peste 100 de magazine. În 2016, grupul a obținut afaceri de aproape 1,5 mld. lei din România, după o creștere de aproape 30%. Online-ul contribuie cu circa 7-8% la total.
Amancio Ortega deține 59% din imperiul Inditex, care operează peste 7.000 de magazine și care a înregistrat venituri de 25,7 miliarde de dolari în 2017.
Nume:
Andreas Zivy
# Țară: Elveția
# Principala companie controlată: Ameropa
# Ce afaceri are în România: Ameropa Grains
Familya Zivy a cumpărat în România în 2008 compania Comcereal Constanța, actuala Ameropa Grains. Patru ani mai târziu, elvețienii au preluat combinatul de îngrășăminte Azomureș, cel mai mare de pe piața locală, cu o producție anuală de peste 1,3 milioane de tone de îngrășăminte, și operatorul portuar Chimpex Constanța.
Ameropa Grains, filiala locală a traderului elvețian Ameropa, a avut în 2015 afaceri de 2,4 mil. lei (528 mil. euro). Ameropa este unul dintre cei mai mari proprietari de silozuri din România, care deține doar în județul Constanța un sfert din capacitatea totală de depozitare a cerealelor.
Andreas Zivy este moștenitorul unui imperiu de afaceri cu o istorie de șapte decenii, pus pe picioare de familia elvețiană Zivy, imediat după al doilea război mondial.
Nume: Krzysztof Pawinski
# Țară: Polonia
# Principala companie controlată: Maspex # Ce afaceri are în România: Maspex România
Maspex România, filiala locală a grupului polonez Maspex care deține brandurile Tymbark, Tedi și Salatini, a avut în 2016 o cifră de afaceri de circa 361 mil. lei (80 mil. euro), în creștere cu 10% față de anul precedent. Grupul polonez Maspex a avut o dezvoltare continuă pe plan local în ultimii ani în România, făcând atât investiții în cele două fabrici pe care le deține în Vălenii de Munte (jud. Prahova), cât și achiziții. Compania a intrat pe piața românească în 1996, iar în prezent este unul dintre cei mai mari investitori polonezi pe plan local.
Krzysztof Pawinski este unul dintre antreprenorii polonezi care au fondat grupul Maspex Wadowice.
Nume: Anastassis G. David
# Țară: Grecia # Principala companie controlată: Coca-Cola HBC # Ce afaceri are în România: Coca-Cola HBC
Gigantul Coca-Cola a intrat pe piața locală în urmă cu mai bine de două decenii și a ajuns la afaceri de peste 2,2 çmld. lei în 2016, fiind liderul pieței de băuturi răcoritoare. În România, Coca-Cola HBC, îmbuteliator al unor branduri precum Coca-Cola, Fanta, Dorna sau Cappy Pulpy, deține trei fabrici, la Ploiești, Vatra Dornei și Timișoara.
Familia David-Leventis a devenit acționar majoritar al Hellenic Bottling Company SA în 1981, companie condusă acum de Anastassis G. David, din funcția de președinte nonexecutiv, potrivit site-ului companiei. Cele mai recente date arată că familia David-Leventis mai deține și producătorul de echipamente frigorifice Frigoglass, iar averea acesteia se învârte în jurul valorii de 2 mld. dolari.
Nume: familia Ryan
# Țară: Marea Britanie # Principala companie controlată: Ryanair # Ce afaceri are în România: Ryanair
Ryanair a intrat pe piața locală în 2008, iar în 2017 a avut aproximativ un milion de pasageri din și spre aeroportul Henri Coandă (Otopeni). În primii ani de la intrarea în România, Ryanair închiria aeronave și piloți de la compania românească Tarom. Tony Ryan și Christopher Ryan, împreună cu Liam Lonergan au pus bazele companiei în urmă cu peste trei decenii, în Dublin. Astăzi, compania aeriană conduce detașat piața low-cost din Europa, având peste 100 mil. pasageri pe an. Printre acționarii principali ai Ryanair se numără Capital Research and Management Company și HSBC Holdings.
Nume: Husnu Ozyegin
# Țară: Turcia
# Principala companie controlată: Credit Europe Bank # Ce afaceri are în România: Credit Europe Bank România (CEB România)
Credit Europe Bank România (CEB România) este activă din 1993, când a început să funcționeze sub denumirea de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank în 2000, iar apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind denumirea de Credit Europe Bank România. Banca asigură produse și servicii către persoane fizice, IMM-uri și corporații, prin intermediul unei rețele alcătuite din 56 de sucursale, agenții și puncte de lucru, precum și prin canale alternative de distribuție:
ATM-uri, POS-uri, servicii de internet și phone banking.
Omul de afaceri de origine turcă Husnu Ozyegin a pus bazele FIBA Group, din care face parte Credit Europe Bank, în urmă cu mai bine de trei decenii, iar primii pași pe piața bancară europeană au venit în 1990.
Nume: Petr Kellner
# Țară: Cehia # Principala companie controlată: PPF Investments # Ce afaceri are în România: PPF Real Estate
Petr Kellner și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România în 2016, după ce a preluat clădirea de birouri Metropolis Center, din apropiere de Piața Victoriei, într-o tranzacție de 50 mil. euro. El a intrat în businessul local prin intermediul fondului de investiții PPF Real Estate, toate afacerile sale fiind grupate sub umbrela brandului PPF. El mai este activ în România și în domeniul energiei.
Kellner a intrat în antreprenoriat în 1991, când a fondat PPF și a început să investească în companiile de pe piața-mamă. Ulterior, el și-a structurat portofoliul pentru a fi cât mai variat și a ieșit și de pe piața din Cehia. Potrivit site-ului propriu, PPF este prezent pe mai multe piețe din toată lumea, de la Germania și Marea Britanie la Rusia și Kazahstan și de la SUA la Vietnam, India sau Filipine.
Nume:
Branko Roglic
# Țară: Croația # Principala companie controlată: Orbico
# Ce afaceri are în România: Orbico
Grupul croat distribuie în România branduri precum Disney, United Colors of Benetton, MontBlanc sau Tchibo. Orbico activează în zona de distribuție, fiind prezent în 17 țări atât cu branduri de cosmetice, cât și cu producători de alimente, jucării, țigări sau produse farmaceutice.
Branko Roglic este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Croația și conduce grupul Orbico, un business creat chiar de el în urmă cu aproape două decenii.
Nume: Oleg Deripaska
# Țară: Rusia # Principala companie controlată: Strabag
# Ce afaceri are în România: Strabag
Grupul Strabag este cel mai mare constructor de pe piața locală din perspectiva cifrei de afaceri, cu un business de 202 milioane de euro în 2016. A fost implicat în unele dintre cele mai importante proiecte de construcții din România, fie ele publice sau private, printre care mai multe tronsoane de autostradă între Deva și Sibiu sau cel mai înalt turn de birouri din țară, Sky Tower. Austriecii au dezvoltat 450 de proiecte imobiliare în Germania, Austria și Polonia.
Nume: Dariusz Milek
# Țară: Polonia
# Principala companie controlată: CCC
# Ce afaceri are în România: CCC
CCC este prezent în peste 15 țări, printre care și România, unde activează în sistem de franciză și este al doilea jucător după nivelul businessului. Retailerul polonez de încălțăminte CCC a ajuns în patru ani la 50 de magazine și afaceri de 40 mil. euro, iar ținta companiei este să dubleze rețeaua în următorii 3-4 ani, potrivit datelor comunicate de oficialii Peeraj, cei care dețin franciza CCC.
Dariusz Milek a intrat în business imediat după căderea comunismului, iar în 1999 a apărut pe piață brandul CCC, care a ajuns astăzi la peste 1.100 de unități și la venituri de 650 mil. euro în 2015. În afară de retail, polonezul mai investește și în tehnologie, mai exact în printarea 3D.
Nume: familia Mars
# Țară: SUA
# Principala companie controlată: Mars
# Ce afaceri are în România: Mars
Mars România este unul dintre principalii jucători de pe piața locală a ciocolatei, având în portofoliu branduri precum Snickers, Bounty și Twix. În 2016, Mars România a avut afaceri de 435 mil. lei (circa 95 de milioane de euro).
Nume: Robert Bosch
# Țară: Germania
# Principala companie controlată: Bosch
# Ce afaceri are în România: Grupul Bosch
Grupul Bosch este prezent pe piața din România de aproximativ 25 de ani și numără peste 6.500 de angajați în cinci entități. Bosch a investit în România aproximativ 453 mil. lei (aproximativ 100 mil. euro) în 2017, în special în dezvoltarea unităților de producție pentru soluții de mobilitate din Cluj și Blaj.
Cu mai mult de 350 de subsidiare în peste 60 de țări, Bosch este una dintre cele mai mari multinaționale de inginerie și electronică. Vânzările totale nete ale Bosch au crescut cu 57% în 2017, la 4,2 mld. lei (931 mil. euro), urmând să se apropie de un miliard de euro în 2018, iar vânzările consolidate (către terți) din România au crescut cu 26%.
Nume: Leonard Lauder
# Țară: SUA # Principala companie controlată: Estée Lauder # Ce afaceri are în România: Estée Lauder
Gigantul american din industria comesticelor de lux Estée Lauder a intrat pe piața locală în urmă cu circa două decenii, iar în 2016 a depășit pentru prima dată pragul de 10 mil. euro cifră de afaceri. Compania Estée Lauder România este activă atât pe canalul de distribuție cosmetică selectivă către rețele precum Sephora, Douglas, Kendra sau Marionnaud, cât și pe segmentul de retail, cu concepte monobrand sub brandurile MAC și Bobbi Brown. Produsele companiei sunt vândute de asemenea în magazine independente de profil.
Leonard Lauder este fiul antreprenoarei Estée Lauder, de la care provine și numele brandului. El deține funcția de președinte ale consiliului director al companiei, iar directorul executiv al acesteia este Fabrizio Freda.
Nume: Vitali Machitski
# Țară: Rusia
# Principala companie controlată: Alro
# Ce afaceri are în România: Alro Slatina
Magnatul Vitali Machitski este proprietarul combinatului Alro din Slatina, prin grupul Vimetco, entitate care deține 84% din combinat; 10% din acțiuni sunt deținute de Fondul Proprietatea. Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), listat pe piața principală a bursei românești, a raportat vânzări de
2,47 miliarde de lei pentru 2017, cu 16% mai mult față de anul precedent, în timp ce profitul net a urcat de cinci ori, la 318 mil. lei.
Nume: Stefan Persson
# Țară: Suedia
# Principala companie controlată: Hennes & Maurits (H&M) # Ce afaceri are în România: H&M
Pe piața locală, grupul suedez a intrat în 2011, cu brandul fanion H&M, după mai mulți ani de tatonări. Suedezii s-au extins apoi rapid, iar afacerile grupului au ajuns la 830 mil. lei în 2017.
Magnatul suedez Stefan Persson este președintele companiei H&M. Grupul, care cuprinde și alte branduri în afară de H&M, precum COS sau & other stories, a terminat 2016 cu afaceri de peste
20 mld. euro. Compania a fost înființată în 1947 de tatăl lui Stefan Persson – Erling Persson. În afară de imperiul H&M, familia Persson are investiții în imobiliare în Europa și SUA.