Ce a declarat Nevena Krasteva, redactor-șef al SeeNews despre trecerea Bulgariei la euro
Bulgaria a trecut de la 1 ianuarie 2026 de la leva la euro, un proces pregătit de vecinii României de la sud pe parcursul întregului an 2025
♦ Cea mai ușoară variantă este să plătești cu cardul. Oriunde se poate plăti cu cardul, toată lumea alege această opțiune pentru că este mai simplu.
♦ Să fiu sinceră, eu și oamenii din jurul meu suntem încă puțin surprinși că acest lucru chiar s-a întâmplat. Suntem și mai surprinși că s-a întâmplat mai lin și fără imaginile apocaliptice care circulau înainte de trecerea la euro.
Surprinzător, de data aceasta lucrurile s-au întâmplat conform planului. Iar când vine vorba de Bulgaria, acest lucru este o surpriză.
♦ Suntem de obicei sceptici, mai ales când este vorba de schimbări mari. Nu avem de multe ori încredere în autorități, așa cum cred că au oamenii din Vest, și tindem de asemenea să ne așteptăm mereu la ce e mai rău. Nu știu dacă este din cauza istoriei, a trecutului și a modului în care au stat lucrurile înainte, dar nu suntem la fel de optimiști ca oamenii din Vest.
♦ Cu euro încă este puțin complicat. De exemplu, de Anul Nou, la restaurante, a fost destul de haotic în baruri și restaurante. Trebuia deja să facem tranziția din mers. Însă, în practică, toată lumea plătea în continuare în leva și primea rest tot în leva. Nu puteam folosi nici cardurile, pentru că acestea au fost temporar blocate, timp de aproximativ 24 de ore nu am putut folosi aplicațiile bancare și nici face plăți cu cardul. Dar, până la urmă, nu a fost o problemă atât de mare. Au existat câțiva turiști străini care veniseră în Bulgaria să sărbătorească Anul Nou și care nu erau pregătiți, crezând că vor începe să plătească în euro. Asta nu s-a întâmplat, nu au putut retrage bani de la bancomate pe 31, a fost probabil o surpriză neplăcută pentru ei. Dar majoritatea oamenilor s-au descurcat bine.
♦ Cei care funcționează perfect sunt marile lanțuri de supermarketuri, dar și majoritatea locurilor din Sofia funcționează bine, iar acolo unde se poate plăti cu cardul lucrurile merg fără probleme. Locurile mai izolate încă au probleme. Banii oamenilor din conturi au fost schimbați pe 1 ianuarie din leva în euro. Băncile au funcționat impecabil și au făcut o treabă extraordinară, pentru că în doar patru ore au trebuit să scoată toți banii din bancomate și să îi încarce cu euro și au reușit. Prima tranzacție în euro a avut loc la aproximativ 20 de secunde după miezul nopții.
♦ Reacțiile sunt mixte, sunt oameni nemulțumiți, speriați, iar alții au dificultăți în a înțelege valorile, dacă sunt monede de 10 cenți sau de 20 de cenți. Dar oamenii din jurul meu sunt, în general, entuziasmați.
♦ La marile lanțuri de supermarketuri casierii duc cea mai mare greutate a muncii. Acum ei lucrează cu două monede. Când îți vine rândul la casă, te întreabă dacă vrei să plătești cash, cu cardul, în euro sau în leva. Trebuie să repete asta constant, iar când îți spun restul, îți spun suma atât în euro, cât și în leva.
Este un efort dublu pentru ei.
♦ Nu cred că lucrurile se vor schimba dramatic după trecerea la euro. Nu este ca și cum, peste noapte, Bulgaria va deveni la fel de bogată ca Germania sau alte țări. Este mai degrabă un pas în direcția corectă, un semnal bun. Arată că faci parte dintr-o familie mare, arată de ce parte ești. Este un semnal pozitiv pentru investitorii străini.
♦ De exemplu, eu am un credit ipotecar cu o dobândă fixă și aceasta a rămas aceeași. La fel și în cazul altor credite, dobânda a rămas neschimbată.Pentru creditele noi, de acum totul va depinde de termenii contractului de credit. Dar pentru creditele existente, nimic nu s-a modificat.
♦ În zilele și săptămâna de dinainte de Anul Nou, foarte mulți oameni au mers la bancomate și au depus bani în leva, pentru că au înțeles că pe 1 ianuarie acești bani vor fi convertiți automat în euro. La fel și în bănci, puteai lua banii „de la saltea” și să îi depui în cont fără niciun comision.
Totuși, pentru că a existat multă dezinformare în Bulgaria și mulți oameni nu au fost bine informați, unii au mers în ultimele zile din decembrie la casele de schimb valutar și și-au convertit banii acolo în euro, ceea ce a fost o mare greșeală, pentru că au plătit comisioane pentru ceva ce se putea face automat. Chiar și acum, oamenii încă își duc banii la bancomate și în bănci.
♦ Unul dintre marile riscuri pentru Bulgaria, pentru că am fost atât de disciplinați ca să intrăm în zona euro, există riscul să începem să cheltuim mai mult decât ar trebui, ceea ce a făcut România în ultimii ani. România merge acum în direcția opusă, strânge cureaua și devine mai disciplinată cu cheltuielile. Sunt sigură însă că, în curând, vom ajunge din nou la un nivel similar. România va intra, probabil, relativ curând în zona euro, odată ce va îndeplini criteriile și atunci vom fi din nou pe același drum.În ultimii 20 de ani, am mers în aceeași direcție. Uneori Bulgaria a fost înainte, alteori România a avansat mai rapid. De exemplu, acum doi ani, creșterea economică a României a fost dublă față de cea a Bulgariei, iar economia României funcționa la turație maximă.
♦ Zona euro oferă structură, disciplină și, mai presus de toate, acces la o piață largă și stabilitate.