CCR a respins marți sesizarea președintelui Iohannis pe Legea CSM
Curtea Constițională a respins marți sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe modificările la Legea 317,/ 2004 privind organizarea CSM, pe motiv că a fost depășit termenul de sesizare, au declarat surse din CCR pentru MEDIAFAX.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat, pe 11 mai, Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, anunță Administrația Prezidențială.
“Pentru a decela competențele constituționale ale celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constituțional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispozițiile art. 133 alin. (2) lit. a) și ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Analiza coroborată a celor două texte constituționale relevă faptul că cele două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toți membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat. Nouă judecători fac parte din Secția pentru Judecători și cinci procurori fac parte din Secția pentru procurori. Modul de constituire a secțiilor reflectă rolul constituțional al acestora, astfel cum este reglementat în art. 134 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, prin secțiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Rezultă, așadar, că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secțiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, în ansamblul său, este garantul independenței justiției”, se arată în sesizare.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro