Cazul „Bank of Cyprus” pe înțelesul tuturor
Lucrurile sunt, în mare, cunoscute. Importante sunt însă detaliile. Și primul detaliu, ce merită să fie analizat, este legat de faptul că Bank of Cyprus România… nu este bancă românească.
Lucrurile sunt, în mare, cunoscute. Importante sunt însă detaliile. Și primul detaliu, ce merită să fie analizat, este legat de faptul că Bank of Cyprus România… nu este bancă românească.
Așa cum este, bunăoară, Alpha Bank. Sau Banca Românească. Sau Raiffeisen Bank. Aceste trei bănci, ca și multe altele din sistemul nostru bancar, sunt bănci românești cu capital străin. Bank of Cyprus România, în schimb, este o sucursală deschisă în țara noastră (și nu e singura) de o bancă din străinătate. Desigur, nu de oriunde, ci dintr-o altă țară a Uniunii Europene, în condiții reglementate de Uniunea Europeană.
Mama acestei sucursale, Bank of Cyprus, este o instituție de credit înființată în Cipru și autorizată de Banca Centrală a Ciprului. În baza acestei autorizații, potrivit legislației europene în domeniu, poate desfășura operațiuni pe întreg teritoriul Uniunii Europene. În România, este prezentă prin intermediul unei sucursale și a rețelei ei de agenții. În aceste condiții, nu Banca Națională a României, ci Banca Centrală a Ciprului asigură supravegherea atât a băncii-mamă din Cipru, cât și a sucursalelor deschise, indiferent de localizarea acestora în spațiul Uniunii Europene.
Cazul Bank of Cyprus România este doar un detaliu al acestui tablou mare, cu desfășurare la nivel european. Activitatea sucursalei a fost suspendată temporar, începând de la 1 aprilie 2013. Motivul: identificării unei posibile soluții de reorganizare, prin vânzare, de către autoritățile din Cipru. Decizia este a Băncii Centrale a Ciprului. Fiind sucursală a unei bănci străine, Bank of Cyprus România, care nu are personalitate juridică română, este obligată să dea curs deciziei. La rândul lor, autoritățile române sunt obligate să respecte această decizie.
Desigur, apare aici o întrebare: care sunt drepturile Băncii Naționale a României de a supraveghea o astfel de sucursală? Ele sunt limitate. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, am intrat într-un mecanism de supraveghere bazat pe consultare și cooperare cu autoritățile din țara de origine a instituțiilor de credit, care își deschid sucursale în România. BNR este obligată, când apare o cerere de deschidere a unei astfel de sucursale, să culeagă informații despre reputația băncii, să aibă schimburi de opinii cu autoritățile din țara de origine, iar cât privește supravegherea lucrurile se rezumă la indicatorii de lichiditate și la regimul rezervelor minime obligatorii.
Treburile au mers șnur. Sucursala din România a Bank of Cyprus s-a adaptat realităților noastre, a dat credite, a adunat depozite și a făcut profit. Firul nu s-a rupt aici. S-a rupt la Nicosia. Banca-mamă din Cipru a intrat în administrare specială, fiind obligată de Banca Centrală să demareze un proces de recapitalizare. Și de restructurare. Este evident că subsidiarele și sucursalele băncii, din alte țări europene, au intrat sub incidența acestui regim.
Fără îndoială, decizia legată de sucursala din România este o alternativă bună, constituind o încercare de protejare a celor care și-au depus economiile în această bancă. Sperăm că va fi găsit repede un cumpărător. Nefiind însă exclus riscul unei nereușite. Sigur, depunătorii sunt neliniștiți, atât cei cu depozite până la 100.000 de euro, dar mai ales cei cu depozite mai mari.
Unii spun: „BNR este vinovată, că nu ne-a spus la ce ne putem aștepta”. Am autoritatea morală să le reamintesc că personal, de sute de ori, în ziare, la radio sau la televiziune, am precizat că prezența unor sucursale în peisajul bancar românesc nu este totuna cu activitatea băncilor românești cu capital străin. Iar Bank of Cyprus România a înscris negru pe alb, în formularul de depunere, că depozitele până la 100.000 de euro sunt garantate în Cipru și nu în România. Repet, acum, că oricine a adunat bani din economisire și îi plasează trebuie să știe exact în ce condiții îi plasează și care sunt riscurile. Sperăm totuși că sucursala din România a Bank of Cyprus va fi vândută și că toate depozitele de aici vor intra sub incidența legii române. O nereușită nefiind însă exclusă.