Cati te urca, atatia te coboara
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis saptamana trecuta ca, daca a fost ales din al doilea tur de scrutin, presedintele tarii poate fi demis cu majoritatea voturilor celor care se prezinta la referendum.

In schimb, Comisia a decis ca, daca a fost ales din primul tur de scrutin, seful statului poate fi demis doar cu majoritatea de voturi ale cetatenilor inscrisi in listele electorale. Comisia juridica a Camerei a adoptat proiectul de lege de modificare a Legii referendumului propus de PSD, dupa o disputa intre deputatii PD si presedintele Comisiei, Sergiu Andon (PC), si dupa ce reprezentantii PLD si, apoi, cei ai PD au iesit din sala de sedinte. Textul a fost votat cu 10 voturi pentru, apartinand PSD, PRM, PC, PNL, si 5 abtineri. Pentru a fi intrunit cvorumul necesar adoptarii proiectului PSD, din cele 5 abtineri, doua au fost ale UDMR si minoritatilor, iar trei au fost considerate a fi cele ale reprezentantilor PD care se aflau inca in sala de sedinte, dar erau pe punctul de a pleca.