Home Actualitate Câți bani face duty free-ul de pe aeropo...
Actualitate

Câți bani face duty free-ul de pe aeroportul Otopeni

Millenium Pro Design SRL, compania care operează activitățile duty free-ului de pe aeroportul din Otopeni, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de aproximativ 165,4 milioane de lei, în creștere cu cca. 35% față de 2015, când veniturile înregistrate de companie erau de 121,8 milioane de lei, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Profitul net al companiei…

Câți bani face duty free-ul de pe aeroportul Otopeni
Câți bani face duty free-ul de pe aeroportul Otopeni · Foto: Business Magazin

Millenium Pro Design SRL, compania care operează activitățile duty free-ului de pe aeroportul din Otopeni, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de aproximativ 165,4 milioane de lei, în creștere cu cca. 35% față de 2015, când veniturile înregistrate de companie erau de 121,8 milioane de lei, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Profitul net al companiei aproape s-a dublat, crescând de la 9,6 milioane de lei, la 18,7 milioane de lei.

Potrivit informațiilor de la Registrul Comerțului, compania are un capital social de 9.200 de lei și este deținută în proporție de 72,17% de mai mulți acționari români printre care și Roșca Emil și firma Heinrig Impex SRL (în proporție de 27,83%). Heinrig Impex este, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei, o companie cu capital 100% german specializată în distribuția și comercializarea unei game diverse de produse reprezentative pentru cele mai renumite case producătoare de băuturi alcoolice, țigarete, dulciuri, parfumerie, produse cosmetice și accesorii.

O prezență discretă în presă, Emil Roșca este unul dintre oamenii de afaceri care stau în spatele lansării mărcii Bigotti pe piața românească. Originar din Cluj-Napoca, Roșca a vrut să ajungă arhitect, și-a continuat studiile și a lucrat și în marketing, potrivit unuia dintre puținele interviuri acordate presei de profil, publicat în 2003 în suplimentul După Afaceri Premium al Ziarului Financiar. Roșca a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucuresti în 1993, iar din 1996 a fost marketing manager al Graffitti, compania care distribuia Bigotti pe piața locală.

Roșca a ajuns pentru prima dată în București în 1986, unde a rămas pe toată perioada facultății. Spiritul antreprenorial l-a impins pe perioada studenției și la mișcări mai puțin reușite. „În al cincilea an de facultate am înființat împreună cu câțiva colegi un birou de arhitectură. Nu am avut succesul scontat. Era prematur pentru piață ceea ce ofeream noi sau poate că nu aveam experiența necesară”, declara el atunci. Primul program Bigotti pe care l-a introdus pe piața românească a fost cel de cravate, în 1995, ulterior au lansat și programele de cămăși, pielărie, costume.

Traficul de pe cele 17 aeroporturi din țară a crescut anul trecut cu peste 23%, până la peste 16 de milioane de pasageri; dintre aceștia aproximativ 11 milioane au trecut prin aeroportul Henri Coandă, număr reflectat și în activitățile duty free-ului.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună