Câteva scenarii americane care ar putea uimi lumea în 2026

Să te aștepți mereu la ce nu te aștepți, spune o vorbă, iar acest lucru a fost cu siguranță valabil pentru 2025. Președintele Americii Donald Trump a fost o sursă majoră de perturbări globale și interne, dar instabilitatea din anul trecut a fost determinată și de dezastre naturale sau provocate de om, de violență politică și de progresul tehnologic. 

Nu există niciun motiv pentru a crede că 2026 va fi mai calm, având în vedere alegerile iminente, prevestirile financiare de rău augur și instabilitatea climatică în creștere. De aceea, revista Politico a contactat o serie de futurologi, oameni de știință, analiști de politică externă și alți specialiști pentru a întreba: care este lucrul imprevizibil, improbabil, dar complet plauzibil care s-ar putea întâmpla în 2026 și care ar putea da complet peste cap viața în America?

Este important ce s-ar putea întâmpla acolo deoarece, după cum se vede, America și americanii pot zgudui lumea. Unii dintre experți au considerat inteligența artificială (AI) forță perturbatoare în 2026, uneori în bine, alteori în rău. Dar economia, clima și alte tehnologii vor juca, de asemenea, un rol, au spus ei. Și dacă trecutul este un reper, cel puțin unele dintre predicțiile lor se vor adeveri, într-o formă sau alta.

„Prăbușirile fulgerătoare ar putea deveni posibile cu agenți generaliști de IA”

Dean W. Ball, autorul, este cercetător la Fundația pentru Inovație Americană și creatorul buletinului informativ Hyperdimensional, axat pe IA.

Evenimentul de tip Lebădă Neagră la care mă gândesc adesea nu este despre prăbușirea industriei IA, ci despre o prăbușire de un alt fel: o „prăbușire fulgerătoare” (flash crash). Astăzi, acest termen se referă la fluctuații bruște ale piețelor financiare cauzate de comportamente neprevăzute sau erori în sistemele de tranzacționare algoritmică.

Adesea, prăbușirile pot apărea din interacțiunea mai multor sisteme automate de tranzacționare. Aceste sisteme mai vechi de învățare automată, oricât de mare ar fi impactul pe care-l pot avea, sunt instrumente cu utilitate îngustă; le lipsește utilitatea generală a unui model de limbaj de frontieră precum ChatGPT.

În viitorul apropiat, evenimente similare prăbușirilor instantanee ar putea deveni posibile, cu agenți generaliști de inteligență artificială interacționând între ei în moduri imprevizibile. Însă în loc să fie limitate la domeniul relativ restrâns al tranzacționării activelor financiare, aceste evenimente emergente ar putea apărea într-o gamă vastă de contexte. În 2026, modelele de inteligență artificială de frontieră vor deveni mai capabile.

Vor putea lucra la sarcini complexe pentru perioade tot mai lungi de timp. Inteligența lor – măsurată prin capacitatea de a dezvolta planuri sofisticate, de a proiecta software, de a efectua calcule matematice și a progresa științe avansate și altele asemenea – va crește. Încurajate de acest intelect suplimentar și de metodele îmbunătățite de pregătire, modelele vor avea și personalități mai sofisticate.  Iată modelul de amenințare de bază: pe măsură ce aceste sisteme sunt implementate în tot mai multe contexte din lumea reală, inclusiv în comerț, servicii pentru clienți și apărare cibernetică, este foarte probabil ca acestea să ajungă să interacționeze între ele – adesea în mod contradictoriu. Nu știm ce se va întâmpla când zilnic vor avea loc sute de mii, apoi milioane, apoi miliarde de interacțiuni contradictorii între agenți sofisticați de inteligență artificială. Dar ingredientele sunt acolo pentru ceva neașteptat, imprevizibil și ciudat. Impactul ar putea fi foarte mare.

„Perturbări financiare alimentate de datorii”

Mohamed A. El-Erian este profesor Rene M Kern la Wharton School, consilier economic șef la Allianz și președinte al Gramercy Fund Management.

Piețele de capital din SUA sunt în plină expansiune, oferind finanțare amplă pentru orice, de la proiecte masive de inteligență artificială la „companii zombie”. Creșterea bruscă a prețurilor activelor alimentează un „efect de înavuțire” care a contribuit la creșterea economică. Și totuși, mediul de creditare turbo-alimentat din prezent a permis o acumulare semnificativă de datorii, o relaxare a standardelor de creditare și a slăbit voința de a ține garda sus – și ar putea pregăti terenul pentru perturbări financiare alimentate de datorii.

Aspecte tot mai vizibile ale modului în care funcționează aceste piețe încep să pară îngrijorător de similare cu mediul de dinaintea crizelor financiare anterioare. Și, mai rău, puțini se protejează, iar factorii de decizie și piețele nu iau încă riscul în considerare în prețuri. Acest risc, dacă se materializează, ar avea consecințe mult dincolo de lumea finanțelor. Dacă istoria se repetă — și este un mare „dacă” — riscăm un șoc care nu numai că ar afecta finanțele, ci ar submina bunăstarea economică și i-ar lovi cel mai puternic pe cei mai vulnerabili.

„Societatea intră într-o stare de prăbușire psihosocială”

Erica Orange este partener la The Future Hunters, o firmă futuristă de top, și autoarea cărții AI Ă The New Human Frontier: Reimagining the Future of Time, Trust Ă Truth.

În acest scenariu, schimbarea se face de la lumea de astăzi extrem de polarizată, dar încă împărțită de toți – unde totuși grupurile interpretează evenimentele diferit – la o realitate fracturată în care evenimentele în sine nu pot fi verificate, originile nu pot fi urmărite și nicio sursă autorizată nu poate dovedi ce este real. În loc să se opună poveștilor politice și teoriilor conspirației, societatea intră într-o stare de cădere liberă psihosocială în care IA creează o serie de realități paralele.

Aceasta va marca o tranziție nu de la dezacord la dezacord mai profund, ci de la dezacord la prăbușirea completă a unei realități comune. Acest lucru duce la răsturnarea alegerilor de la jumătatea mandatului. Deepfake-uri ultrarealiste inundă infosfera. Cu o săptămână înainte de alegeri, un deepfake arată un candidat acceptând mită de la un guvern străin. Câteva minute mai târziu, un alt deepfake îl arată pe candidatul advers cerând anularea alegerilor. Ambele clipuri devin virale înainte ca verificatorii de fapte să poată răspunde. IA generează instantaneu mii de „relatări ale martorilor oculari” care susțin veridicitatea filmărilor, fiecare cu voci, povești și profiluri sociale hiperrealiste. În zilele următoare, „documente scurse” generate de IA dovedesc manipularea votului, atacuri cibernetice străine și buletine de vot corupte.

Publicul nu mai are încredere în guvern. Nu are încredere în realitate. Instituțiile democratice se dovedesc incapabile să răspundă cu viteză digitală. În timp ce protocoalele de verificare sunt dezbătute, sistemele de IA generează mii de povești noi, contradictorii, în fiecare oră. Încrederea se erodează. Responsabilitatea civică se erodează. Enclavele fragmentate ale adevărului se consolidează în triburi antagonice. Cetățenii devin mai apatici. Autoritatea instituțională se prăbușește. Vidul este rapid umplut de actori autoritari care se mișcă rapid și platforme tehnologice din ce în ce mai puternice, care intervin ca noi arbitri ai „adevărului”.

„Dorința de a pune la treabă arsenalul nuclear al Rusiei”

Alec Ross este profesor distins la Universitatea din Bologna, Italia.

Vladimir Putin a depășit deja speranța medie de viață a bărbaților ruși cu cinci ani. Un lucru care ar zgudui toate piesele de pe tabla de șah a lumii, formată din 196 de țări, ar fi moartea sa, deși este puțin probabil să vină din faptul că ar cădea de la o fereastră de la etajul cinci. Ceea ce ar urma ar fi haos, cu o finalizare pe care nimeni nu ar putea-o prevedea în mod credibil și cu încredere. Ne-am putea aștepta ca figuri care au candidat și au câștigat alegeri, precum fostul președinte rus Dmitri Medvedev, să se afirme și să încerce să construiască sprijin popular. Acest efort ar intra aproape sigur pe contrasens cu planurile celor cunoscuți ca siloviki, cercul cel mai intim din jurul lui Putin, care este puțin înțeles și în mare parte impermeabil. Cei care au scurs informații au ajuns în Siberia sau au dispărut la doi metri sub pământ, iar aceeași facțiune controlează aparatul militar și de securitate al Rusiei. Rezultatele acoperă un spectru neobișnuit de larg. Ar putea exista o încercare de a reduce activitatea militară a Rusiei și de a-i redresa economia, ca un fel de resetare post-Putin. Sau lucrurile s-ar putea înrăutăți, cu preluarea controlului de către un personaj precum Nikolai Patrușev – un consilier veteran al lui Putin și membru al grupării siloviki, care a depășit cu mult speranța de viață a bărbaților ruși și care nu doar că este dispus, ci și are apetitul de a pune la treabă arsenalul nuclear al Rusiei.

„Inteligența artificială este o mașină a timpului care accelerează viitorul robotic”

Arati Prabhakar a fost directoarea Biroului pentru Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe în timpul mandatului fostului președinte Joe Biden. Anterior, a fost directoarea Institutului Național de Standarde și Tehnologie, directoarea Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Apărare și parteneră la U.S. Venture Partners.

Cu fascinație și frică, oamenii au format de mult timp conexiuni emoționale cu conștiința pe care o percep în creațiile lor. Preoții egipteni manipulau statui pentru a convinge populația de existența unei inteligențe divine în urmă cu 4500 de ani. Acum, un secol de mecanizare ne-a adus brațe robotice în fabrici, aspiratoare în case și mașini autonome. Niciun produs, însă, nu a captivat imaginația așa cum o fac mașinile care se mișcă încântător și/sau înfricoșător precum oamenii. Când eram directorul Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Apărare acum un deceniu, am organizat o competiție în cadrul căreia roboții umanoizi au îndeplinit sarcini uimitoare în cadrul testului nostru cu scenarii de dezastru. Totuși, și cei mai buni roboți din lume din 2015 au gafat și s-au prăbușit. Destul de mult. Asistenții personali și roboții de salvare de astăzi păreau la zeci de ani distanță. Cu noile progrese, inteligența artificială este o mașină a timpului care accelerează viitorul robotic. Vestea bună este că următoarea generație de roboți – IA întrupată – va putea ajuta la operațiunile de căutare și salvare și la alte munci periculoase, ba chiar și la treburile casnice și la îngrijirea persoanelor în vârstă. Vestea proastă va fi panica. Introducerea droizilor 3D cu capacități aparent umane într-un public care încă se luptă cu acapararea locurilor de muncă de către IA, cu relațiile parasociale cu chatboturile și cu farsele inteligenței artificiale pe rețelele de socializare ar putea declanșa orice, de la o teamă anxioasă la o tulburare socială semnificativă. Când un chatbot a fost capabil să răspundă prin mesaje stranii ca un om, mulți și-au imaginat o inteligență incipientă. Așteptați să vedeți ce se întâmplă când un droid vă trimite un mesaj spunând că l-a prins pe bunicul dumneavoastră înainte ca acesta să cadă pe scări, iar altul intră în bucătărie și vă spune că fiica dumneavoastră nu a plâns astăzi când a lăsat-o la școală. În timp ce încrețiți din sprâncene, propriul dumneavoastră robot personal cu două picioare vă poate pregăti o băutură, vă poate acoperi cu o pătură și vă poate întreba ce părere aveți despre toate acestea.

„Fără apă acasă și temperatura crește vertiginos”

Amy Zalman este futuristă și strateg, profesoară la Școala de Afaceri Internaționale și Publice a Universității Columbia din New York.

În prima zi a lunii august 2026, Anna, în vârstă de opt ani, moare din cauza deshidratării în sud-vestul Americii. Gospodăria mică a familiei Annei a avut întotdeauna o presiune scăzută a apei și întreruperi neașteptate. Casa este situată într-o zonă nedezvoltată de la marginea orașului, unde seceta cronică dusese la lipsuri și raționalizări obișnuite. După ce tatăl Annei și-a pierdut locul de muncă, nu și-au mai putut plăti facturile, iar compania locală de utilități le-a oprit apa, așa cum au voie să facă companiile în majoritatea statelor. S-au descurcat punând la comun resursele cu alte familii pentru a cumpăra apă în vrac atunci când puteau – deși abia le ajungea când temperaturile de vară creșteau, în unele zile ajungând până la 40 de grade Celsius. În iulie, oficialii locali au inițiat măsuri de urgență de conservare a apei pentru locuitori. De asemenea, au oprit vânzările de apă, alegând să păstreze apa pentru contractul cu proprietarii unui campus de date AI recent finalizat, care consumă cantități enorme de apă pentru a-și răci serverele care funcționează 24 de ore din 24. Fără apă acasă și cu temperaturi ridicate, Anna și frații ei s-au deshidratat. Cel mai apropiat magazin este la trei kilometri distanță, iar până când a ajuns tatăl Annei, locuitorii din apropiere cumpăraseră deja toată apa și băuturile ieftine. Când Anna s-a plâns că este amețită, mama ei a încearcat să ignore situația. Câteva ore mai târziu, fata a spus că o doare capul și s-a întins pe podeaua bucătăriei, apatică. Până a venit seara, organele ei au cedat rând pe  rând și fetița a murit. Două zile mai târziu, o femeie în vârstă din același cartier moare și ea din cauza deshidratării, iar în săptămânile următoare, alte cinci persoane decedează, toate din cauza lipsei de apă. Reporterii din întreaga țară se adună în oraș, iar oficialii, prinși în colimatorul reputațional al unei tragedii vizibile la nivel global și care putea fi prevenită, încearcă să închidă temporar centrul de date și să returneze apa uzului rezidențial. Însă, la televizor, președintele prezintă centrul ca fiind esențial pentru „câștigarea cursei inteligenței artificiale cu China”, invocând puteri de urgență pentru a bloca închiderea centrului. Pe măsură ce știrile inundă infosfera, devine clar că moartea Annei nu este un accident izolat, ci un semnal al declinului sistemic la intersecția dintre inegalitate, încălzirea globală și priorități industriale decise în altă parte.

„Zone de Inovație Patriotică… concepute pentru viralitate pe termen scurt și optică electorală”

Amy Webb este CEO al Future Today Strategy Group, o firmă de consultanță în previziune strategică cu sediul în New York.

La începutul anului 2026, un magnat tehnologic cu un număr masiv de urmăritori online a postat – pe jumătate laudă, pe jumătate provocare – „Zonele de Inovație Patriotică sunt VIITORUL MĂREȚIEI AMERICANE!”, etichetându-l pe președintele Trump și lăudându-l pentru „descătușarea în sfârșit a sectorului privat”. Trump, simțind o victorie virală și un slogan favorabil alegerilor intermediare, l-a amplificat instantaneu pe Truth Social și a declarat că este o nouă politică economică îndrăzneață. Statele conduse de republicani, disperate după locuri de muncă și publicitate, se îmbrâncesc unele pe altele în graba de a crea aceste zone: teritorii corporative semiautonome unde companiile beneficiază de reduceri de impozite, scutiri de reglementări și control de facto asupra guvernării locale. Este vândut ca un proiect hipercapitalist: parte renașterea orașelor industriale, parte visul celor din Silicon Valley, parte trofeul războiului cultural. Până în primăvară, guvernatorii se laudă că „industria americană care se întoarce acasă”. Trump revine pe scena mitingurilor vorbind despre „economiile libertății” și „prosperitate patriotică”. Dar, dincolo de acest spectacol, nimeni – nici statele, nici companiile, nici Washingtonul – nu a făcut vreo planificare reală pe termen lung. Zonele de Inovație Patriotică (PIZ, așa cum sunt cunoscute acum) nu au fost concepute pentru reziliență. Au fost concepute pentru viralitate pe termen scurt și optică electorală. Companiile au mai făcut acest dans înainte: au pătruns în orașe cu promisiuni mărețe, au cerut stimulente, au construit campusuri extinse și au proiectat în liniște un viitor în care automatizarea în nenumărate forme – nu munca umană – este adevăratul scop final. Zonele devin incubatoare ideale pentru robotică, logistică ultraeficientă bazată pe inteligență artificială și operațiuni integrate vertical, cu un număr minim de lucrători, deghizate în creare de locuri de muncă. În câțiva ani, locurile de muncă promise se evaporă. Orașele – acum profund dependente de un singur stăpân corporativ – se trezesc blocate în acorduri unilaterale care oferă companiilor puteri largi asupra zonării urbane, poliției, chiar și asupra locuințelor lucrătorilor. Baza de impozitare se prăbușește. Piețele locale ale muncii fac implozie. Iar companiile, după ce au extras date, terenuri și scutiri, merg mai departe. Zonele se dovedesc a fi mai puțin motoare de oportunități și mai mult orașe comerciale din secolul XXI care se automatizează până la irelevanță, lăsând locuitorii blocați în timp ce corporațiile pleacă cu câștigurile pe termen lung. Ceea ce a fost prezentat ca o reînnoire patriotică se termină ca un caz de manual de miopie politică: o întreagă politică economică născută dintr-o memă, transformată în realitate și pusă în aplicare fără nicio întrebare serioasă despre ce se întâmplă după ce titlurile din ziar și de la TV dispar.

„Acesta va fi cel mai bun și cel mai rău an pentru IA”

Matt Calkins este CEO și fondator al Appian, o companie americană de cloud computing și software pentru întreprinderi.

Anul acesta, această administrație ne-a făcut să credem că pe China trebuie să învingem, ceea ce a determinat companiile să cheltuiască recent mai mult pentru a dezvolta tehnologia, în ciuda faptului că au înregistrat rezultate slabe. Cu toate acestea, SUA și China joacă două roluri complet diferite în această cursă globală a inteligenței artificiale. China a ales să creeze modele deschise, ușoare, ieftine, practice și care oferă un randament financiar clar pentru utilizatori. Între timp, Statele Unite încă adoptă un rol teoretic, încercând să dea tonul proverbial. Acest lucru ar trebui să se oprească. Acesta este anul în care devine clar că inteligența artificială ar trebui să servească unui scop, că investițiile ar trebui să urmărească acest scop și că valoarea ar trebui măsurată prin eficiența acestor investiții. Nu mai este vorba de un proiect științific, ci despre transmiterea de valoare către consumatori, iar obiectivele teoretice ar trebui să treacă pe plan secund. 2026 va fi cel mai bun an pentru capacitățile și valoarea practică, în lumea reală, a tehnologiei, fiind totodată și cel mai rău an pentru IA. Va fi cel mai rău în ceea ce privește progresul tehnologic. Cel mai bun model de IA din lume va câștiga mai puține capacități în următoarele 12 luni decât a câștigat în oricare dintre anii precedenți. Totuși, în același timp, va fi cel mai bun an pentru IA deoarece valoarea ei practică va crește mai mult decât în ultimii ani. Vom vedea cea mai mică diferență în capacitatea tehnologică și cea mai mare diferență în valoarea practică. Acest paradox este posibil deoarece organizațiile au nevoie de timp pentru a digera și procesa noile progrese. Ceea ce auzim acum este ecoul boomului IA care se întoarce în sfârșit la noi sub formă de îmbunătățiri reale ale productivității. Fiecare revoluție științifică are nevoie de timp pentru a germina, iar anul 2026 este cel în care vom începe să auzim acest ecou sub forma unei producții economice semnificative.

„Vremea Necazurilor americane”

Jonathan Stevenson este cercetător la Institutul Internațional pentru Studii Strategice și redactor-șef al publicației Survival. Este autorul cărții „We Wrecked the Place: Contempling an End to the North Irish Troubles”.

Britanicii tind să aducă în discuție Necazurile (Tulburările, Conflictele – The Troubles, în engleză) nord-irlandeze în discuțiile despre conflict și, uneori, o fac exagerat. Dar Necazurile din Irlanda rezonează amenințător cu ce se întâmplă în America contemporană. Odată cu desfășurarea de către președintele Donald Trump a Gărzii Naționale și a trupelor americane active în orașe–bastion ale democraților, o reacție violentă ar putea trimite America într-o direcție similară. La sfârșitul anilor 1960, protestele catolice pentru drepturile civile din Irlanda de Nord, o provincie a Regatului Unit condusă pe atunci de o majoritate protestantă profund șovină, au determinat Londra să mobilizeze armata britanică sub pretextul de a ajuta poliția locală să prevină tulburări mai ample. Pe 30 ianuarie 1972 – „Duminica Sângeroasă” – soldați antrenați mai degrabă pentru război decât pentru controlul mulțimii au împușcat 26 de civili neînarmați la un protest din Derry. Au murit atunci 14 oameni. Episodul a contribuit la declanșarea unui conflict de intensitate redusă, care avea să continue timp de peste 20 de ani, între insurgenții catolici care insistau asupra reunificării Irlandei și o comunitate protestantă, susținută de Coroană, care voia cu tărie ca Irlanda de Nord să rămână britanică. Inițial, conflictul a fost împins până la limita războiului civil, apoi a persistat ca un fel de crimă rituală. Clasa de mijloc, în mare parte neafectată de violența centrată în zonele muncitorești, a acceptat disfuncționalitatea civilă ca zgomot de fundal și și-a văzut de treburile burgheze. Funcționarii publici britanici erau morbid de mulțumiți cu „un nivel acceptabil de violență”. Prin trimiterea de trupe în orașele albastre, administrația Trump a militarizat, de asemenea, conflictul politic. Acum este dureros de ușor să ne imaginăm un incident precum Duminica Sângeroasă în America. Și există un precedent: la Universitatea de Stat din Kent, în 1970, Garda Națională trimisă în campus să înăbușe un protest împotriva războiului din Vietnam a ucis patru studenți și a rănit nouă. Incidentul a dinamizat Weather Underground, un grup marginal de stânga, care ulterior a amenințat să uzurpe ceea ce a mai rămas dintr-o mișcare dizidentă dispersată și nonviolentă. Nu există un astfel de grup în prezent, dar opoziția cuprinzătoare a stângii față de politicile lui Trump sugerează că un eveniment similar ar putea împinge ordinea constituțională internă a SUA dincolo de un punct de cotitură și ar declanșa formarea uneia. Acest lucru ar activa milițiile de dreapta, prostatale, existente împotriva grupului și a celor care sunt văzuți ca susținători. Trump s-ar bucura de un pretext pentru a dezlănțui armata americană împotriva cetățenilor americani de pe teritoriul SUA. S-ar obișnui cu asta, așa cum speră el. Iată Necazurile americane. „Gestionabilitatea” Necazurilor originale este o consolare de proastă calitate. Peste 3.500 de oameni dintr-o populație de aproximativ 1,6 milioane au murit. Extrapolând rudimentar, o versiune americană ar revendica aproximativ 720.000 de morți – mai mulți decât Războiul Civil – peste tot în SUA și  pe parcursul a aproximativ două decenii, în loc de patru ani. Efectul sedativ și de diluare a timpului și spațiului ar atenua impactul emoțional și material al carnagiului. Acest lucru nu ar face decât să faciliteze toleranța populației – mai ales având în vedere aclimatizarea sa unică și profundă la violența endemică cu arme de foc – și susținerea din partea guvernelor sub imaginea administrației Trump. Astfel, țara ar putea evita un război civil în toată regula. Ar putea exista alegeri, dar acestea ar fi umbrite de norul violenței politice continue, într-o democrație superficială. Urmând dictonul lui Seamus Heaney despre Necazuri, o gene­rație de americani temători „nu ar spune nimic”.   

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru