Câte firme românești știți că au trecut granița, că au înfipt steagul pe tărâm străin?

De ce nu sunt (mai multe) firme românești care să se fi extins deja peste granițe? Să ridice pretenții la banii consumatorilor și clienților din țări învecinate sau mai îndepărtate? Polonezii, de pildă, s-au dezvoltat mult mai repede, au «venit» peste noi mai de mult” este unul dintre subiectele discutate într-un grup de prieteni cu joburi în corporații sau antreprenori, de curând. Chiar așa. Dacă e să ne gândim la marile firme românești, cu poziții solide în domeniul lor, cât de multe vă vin în minte, pe loc, că au făcut pasul peste hotare? Nu cele care lucrează în mediul virtual, sau exportă, ci dintre cele de retail sau producție. Vă ajung degetele de la mâini să le numărați? Sau poate de la o singură mână?

Întrebarea a început, din nou, să mă bântuie deunăzi, când frații Dragoș și Adrian Pavăl au preluat, alături de Apex Alliance, un complex hotelier de cinci stele din Elveția. Redeschiderea Waldhaus Flims este planificată pentru anul 2025. Foarte adevărat este că antreprenorii băcăuani, care au construit de la zero afacerea Dedeman, cu care domină piața de retail do-it-yourself din România, și-au diversificat afacerile, investind în multe firme și domenii; portofoliul lor reunește acum fabrici, imobiliare șamd. Și anul trecut Pavăl Holding a făcut o investiție internațională, prin achiziția istoricului Grand Hotel Gardone din Italia în 2023. Dar acestea sunt investiții colaterale. Întrebarea rămâne valabilă: de ce nu s-a extins Dedeman și în alte piețe? Într-un interviu acordat în 2015 BUSINESS Magazin, Dragoș Pavăl spunea că vrea să testeze extinderea prin abordarea pieței din Republica Moldova. În ciuda unor tatonări, planurile nu s-au concretizat. Cele 62 de magazine ale rețelei sunt dezvoltate între granițele țării.

Să fie oare o caracteristică națională reticența companiilor românești de a cuceri spațiile de peste hotare? Conform istoriei, românii nu au avut pretenții de expansiune teritorială, n-au cucerit prea multe teritorii și, în puține excepții de la regulă, nu prea au păstrat ce-au cucerit. Să fie acest lucru înscris în ADN-ul național?

Viteza cu care s-au produs privatizările, acumularea capitalului, dezvoltarea antreprenorilor români și a afacerilor pe care le-au clădit au un oarecare delay față de polonezi, care au avut o situație similară, trecând de la capitalism, prin sălbăticia debutului de capitalism, la creșterea afacerilor antreprenoriale. În urmă cu circa două decenii, de pildă, sucurile Tedi erau deja cunoscute în România și pompau bani în reclame TV. Tedi este un brand din portofoliul Maspex – cea mai mare companie privată din industria alimentară din Polonia și una dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est, cu o istorie de peste 30 de ani pe piața de profil, conform informațiilor de pe site. Așadar, la circa zece ani de la debutul afacerii, producătorul a pășit în România, unde între timp și-a adjudecat o felie consistentă de piață. Sigur nu sunt multe afaceri românești care să dețină cote la fel de importante în Polonia.

Bineînțeles că sunt multe firme românești care au câștigat teren peste hotare – ca eMag sau rețeaua de magazine de bijuterii Teilor – sau cele pentru care exportul contează enorm, indiferent că vorbim de producători de carne (ca Agricola), cosmetice (ca Farmec sau Ivatherm), vinuri, fructe (Domeniile Ostrov este chiar cel mai mare producător din regiunea de SE a Europei), anvelope, animale vii, legume, fructe de pădure. Dar… nu la ei se referă subiectul expansiunii afacerilor antreprenoriale. Ci la companiile care „înfig” steagul pe tărâm străin. Scandia, consacrată pe piața românească pentru producția de conserve, mi se pare una dintre excepțiile demne de laudă, pentru că a încercat și a cumpărat fabrici peste hotare. Și chiar dacă realitatea din teren nu a fost pe măsura cifrelor de pe hârtie, are această experiență, a încercat, a aflat. Iar acum știe. Și una dintre cele șapte fabrici pe care le are în portofoliu este în Bulgaria.

O altă excepție de la regula menținerii între granițe este a antreprenorului Levente Bara, cofondatorul Transilvania Nuts – o companie care se ocupă cu procesarea de miez de nucă în România –, proprietarul unei fabrici de condimente din Indonezia. Tot el a fondat și dezvoltat producătorul de ingrediente pentru industria alimentară și de condimente Supremia Grup, vândut în 2017 către gigantul francez Solina.

Când vor ajunge (unele dintre) afacerile românești corporații? Adică momentul în care afacerile de peste hotare să reprezinte mai mult decât cele de pe piața mamă? Sau soarta afacerilor românești este să ajungă parte din corporații? Sau poate viitorul va aduce vreun fenomen, așa cum a fost dezvoltarea Facebookului, povestită în pelicula „The Social Network”.

Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef Business Magazin