Cătălin Dragostin, Director General, Energy-Serv SRL: Realitatea despre HVO din uleiuri vegetale – NU ESTE biocombustibil avansat (sau sustenabil). De ce contează pentru finanțarea de 500 milioane EUR a CE

Anunțul recent al OMV Petrom privind livrarea modulelor electrolizorului de 20 MW la rafinăria Petrobrazi, în cadrul unui program de investiții de 750 milioane EUR destinat producției de SAF (Sustainable Aviation Fuel) și HVO (Hydrotreated Vegetable Oil), ridică o întrebare tehnică și de politică publică pe care consider că este necesar să o formulez explicit: în ce categorie se încadrează regulamentar aceste produse?

Întrebarea nu este academică. România urmează să lanseze un program de finanțare de până la 500 milioane EUR din Fondul de Modernizare, dedicat — conform obiectivului declarat — producției de biocombustibili avansați. Clasificarea corectă a tehnologiilor eligibile determină cine primește acești bani și ce reducere reală de emisii GHG generează fiecare euro de finanțare publică.

1. Ce spune Directiva RED III despre clasificarea biocombustibililor

Directiva (UE) 2018/2001, amendată prin Directiva 2023/2413 (RED III), definește biocombustibilii avansați exclusiv prin natura materiei prime (feedstock), nu prin tehnologia de procesare. Criteriul legal este simplu și neechivoc: materia primă trebuie să fie listată în Anexa IX, Partea A a directivei.

Uleiul de rapiță, uleiul de floarea-soarelui și alte uleiuri vegetale virgine nu figurează în Anexa IX Partea A. Prin urmare, HVO produs din aceste uleiuri nu este, din punct de vedere juridic, un biocombustibil avansat — indiferent de tehnologia de hidrotreatare utilizată sau de performanța GHG, care o fi aceea, declarată oficial.

Uleiurile uzate (UCO — Used Cooking Oil) se regăsesc în Anexa IX Partea B, nu Partea A, ceea ce le plasează într-o categorie intermediară, cu dublu-numărare limitată și fără eligibilitate pentru sub-țintele de biocombustibili avansați din ReFuelEU Aviation. Uleiurile uzate (UCO – Used Cooking Oil) sunt în Anexa IX Partea A, deci potențial avansat, dar sunt resursa cea mai supra-solicitată din Europa (frauda cu UCO din China este deja un scandal instituțional la nivel UE, cu investigații OLAF active).

Această distincție este relevantă și din perspectiva declarației publice a OMV Petrom, care afirmă că produsele SAF/HVO de la Petrobrazi „pot reduce emisiile de CO₂ cu cel puțin 65% pe întreg ciclul de viață”. Pragul de 65% reprezintă minimul obligatoriu RED III pentru instalațiile noi, și nu este o performanță remarcabilă. Calea AtJ (Alcohol-to-Jet) din biomasă lignocelulozică din Anexa IX-A atinge în mod tipic 77-85% reducere GHG, cu potențial de profil carbon-negativ la nivel de sistem.

2. Problema de eligibilitate în schema de finanțare națională

Programul de finanțare al Ministerului Energiei din Fondul de Modernizare, lansat în consultare publică, a propus inițial o structură în care Axa 2 condiționa accesul la finanțare de producerea simultană a SAF (20.000 t/an) și HVO (90.000 t/an). Această cuplare creează cel puțin trei probleme de fond:

În primul rând, discriminare tehnologică: un investitor specializat exclusiv în SAF avansat (calea AtJ sau Fischer-Tropsch din biomasă Anexa IX-A) este exclus structural, deoarece nu produce și nu are justificare economică să producă HVO.

În al doilea rând, ajutor de stat pentru investiții deja realizate: facilitățile de producție HVO din uleiuri vegetale sunt deja existente sau în construcție avansată în România. Ghidurile privind ajutoarele de stat (EEAG 2022, C/2022/481) cer ca sprijinul public să fie necesar și să determine o schimbare reală de comportament investițional. Finanțarea unui activ deja construit ridică întrebări serioase de compatibilitate cu normele de ajutor de stat.

În al treilea rând, deturnarea obiectului programului: un program european dedicat biocombustibililor avansați, astfel cum aceștia sunt definiți în RED III Anexa IX Partea A, nu poate finanța în mod legitim HVO din uleiuri vegetale fără să contravină propriei definiții și fără riscul unei contestații la Direcția Generală Concurență a Comisiei Europene.

3. Ce ar trebui să finanțeze programul

Obiectivul declarat al programului — creșterea producției naționale de biocombustibili avansați pentru aviație și transport — este legitim și aliniat cu țintele ReFuelEU Aviation (2% SAF în 2025, progresiv până la 70% în 2050). Pentru a servi acest obiectiv, schema de finanțare ar trebui să respecte câteva principii de bază:

Criteriul de eligibilitate să fie exclusiv performanța de mediu (reducere GHG ≥ 65% conform RED III art. 29) și conformitatea produsului cu standardele tehnice aplicabile (ASTM D7566 pentru SAF, EN 15940 pentru HVO), indiferent de calea tehnologică — dar cu feedstock din Anexa IX Partea A pentru a fi cu adevărat avansat.

SAF și HVO să fie axe de finanțare independente, cu bugete proprii, fără conditionare de coproducție. Un proiect SAF pur, din biomasă lignocelulozică sau deșeuri agricole, trebuie să fie eligibil fără obligativitatea unui modul HVO.

Pragurile de producție să permită accesul proiectelor de scară medie (10.000-30.000 t/an SAF independent), care sunt tocmai proiectele ce necesită co-finanțare publică pentru reducerea riscului și nu pot concura cu rafinăriile mari integrate.

4. Circularitatea ca principiu — nu ca slogan

Există și un argument de bioeconomie mai larg, care depășește cadrul strict regulatoriu. România cultivă în prezent peste 750-800.000 Ha de rapiță, o cultură care produce în principal un ulei destinat biocarburanților de primă generație, cu eficiență energetică și de mediu inferioară față de culturi alternative precum sfecla de zahăr sau sorgul zaharat, sau chiar porumbul.

Culturile din Anexa IX Partea A — sorgul zaharat, deșeurile agricole, biomasa lignocelulozică — urmează o logică de circularitate perfectă: produc mai întâi alimente și furaje (pe care România le importă în prezent), iar din reziduurile rezultate produc bioetanol și SAF avansat. Aceasta este bioeconomia circulară pe care politicile UE o promovează explicit, nu producția de HVO din culturi energetice dedicate.

Concluzie

Investițiile private în capacități de producție de combustibili alternativi sunt binevenite și necesare. Problema nu este proiectul în sine al OMV Petrom, ci modul în care cadrul de finanțare publică națională riscă să aloce 400 din cele 500 de milioane EUR disponibile pentru a sprijini o tehnologie — HVO din uleiuri vegetale — care nu se califică drept biocombustibil avansat în sensul RED III și care, în unele cazuri, reprezintă o investiție deja realizată sau în curs de finalizare.

Am formulat aceste observații în cadrul procedurii de consultare publică a Ministerului Energiei și le-am transmis și Comisiei Europene și Consiliului Concurenței. Le fac publice acum nu pentru a contesta o decizie de investiție privată, ci pentru că eficiența cheltuielii publice europene și integritatea cadrului de clasificare RED III sunt chestiuni de interes general — pentru industrie, pentru contribuabili și pentru îndeplinirea țintelor climatice asumate.

Cătălin Dragostin este Director General al SC Energy-Serv SRL (Bucuresti), firmă ESCO, inginerie energetică de sistem, și membru al World Bioenergy Association (WBA) și COGEN-EU.  

Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului și nu reprezintă poziția oficială a niciunei organizații.