Cât va mai funcționa tiparnița de bani a băncilor centrale

A FOST, EVIDENT, FOARTE BINE CĂ ANUL A RĂMAS ÎNTR-O ASEMENEA AMORȚIRE, DUPĂ FURTUNILE BURSIERE ALE ANILOR TRECUȚI, INTERMINABILELE PREVESTIRI DESPRE DESTRĂMAREA ZONEI EURO SAU DESPRE ALTE ȚĂRI SILITE SĂ-ȘI PLĂTEASCĂ SCUMP SALVAREA DE LA FALIMENT CU BANII UE ȘI AI FMI. Nu doar câteva, ci toate previziunile catastrofice despre 2013 s-au dovedit greșite: nu a izbucnit al treilea război mondial, nu s-a spart zona euro, economia Chinei n-a implodat, Europa nu s-a cufundat în recesiune, blocajul fiscal din SUA a fost depășit cu succes, iar economia Japoniei a prins ceva avânt.

Relativa acalmie a fost evident neobișnuită, în condițiile în care șomajul continuă să crească (în Europa) și întârzie să se reducă (în SUA), presiunea în direcția ieftinirii muncii în numele competitivității continuă să împiedice o redresare a nivelului de trai în economiile dezvoltate și emergente, revenirea cererii private de consum se amână acum pentru 2014 în toate prognozele băncilor, iar pentru prima dată în analizele instituțiilor financiare apare temerea că economiile emergente ale Estului ar putea să nu le mai ajungă niciodată din urmă pe cele dezvoltate.

Nici politicienii, nici analiștii financiari nu se mai înșală însă asupra adevăratei rațiuni a acestei acalmii: faptul că investitorii de pe piețele financiare au început să se teamă mai puțin că-și vor pierde banii investiți în obligațiuni și acțiuni, iar băncile au început să se teamă mai puțin că nu vor mai găsi pe piață banii ieftini datorați programelor prelungite de stimulare monetară oferite de băncile centrale din SUA, zona euro, Marea Britanie și Japonia. Pe de altă parte, programele de austeritate susținută derulate de state în anii trecuți au început să-și facă efectul în ameliorarea statisticilor macro (datorie și deficit), astfel încât piețele financiare (creditorii statelor) s-au mai liniștit.

Așa se face că, în ciuda unui an cu redresare economică firavă și îndoielnică peste tot în țările afectate de criză, piețele financiare au prosperat, bătând record după record. Anul economic s-a încheiat cu o decizie care pune capăt unei incertitudini obsesive a piețelor care durează din luna mai, de când șeful Rezervei Federale, Ben Bernanke, a anunțat că o îmbunătățire a datelor privind șomajul în SUA va duce la oprirea tiparniței de bani: Fed a anunțat că va reduce achizițiile lunare de obligațiuni de la 85 mld. dolari la 75 mld. dolari pe lună, ceea ce înseamnă că programul de stimulare monetară se va extinde și pe parcursul anului viitor. Ca efect, bursele au atins noi recorduri istorice: indicele S&P 500 a trecut de 1.810 puncte, iar DJIA a trecut de 16.167 puncte.

De cealaltă parte a oceanului, liderii europeni au reușit, după încă un an de batere a pasului pe loc (cauzată în mare măsură de nevoia de amânare a oricăror decizii importante până după alegerile din toamnă din Germania), să ajungă la un compromis privind mecanismul de abordare a băncilor cu probleme, prin înființarea unui fond de 55 mld. euro finanțat din contribuțiile băncilor și a cărui funcționare va depinde de deciziile BCE și ale unei noi agenții europene care se va ocupa de crizele bancare. Mecanismul urmărește să protejeze banii contribuabililor europeni, adică primii care au fost cheltuiți până acum pentru salvarea băncilor, făcând răspunzătoare în schimb băncile, investitorii și acționarii acestora. Insistența Germaniei de a cruța banii contribuabililor și capacitatea limitată a fondului sunt de natură, bineînțeles, să-i nemulțumească pe investitori, care au învățat însă acum să accepte (spre deosebire de anii trecuți) că politicienii trebuie să facă totuși concesii unor electorate sătule să finanțeze greșelile băncilor și în continuare predispuse la revolte violente și la reorientarea preferințelor spre partidele extremiste sau „antisistem”.

ÎN ACELAȘI TIMP, FAPTUL CĂ MAREA BRITANIE NU PARTICIPĂ LA ACEST ACORD ȘI INSISTĂ ÎN CONTINUARE PENTRU REFERENDUMUL ASUPRA PARTICIPĂRII LA UE PÂNĂ ÎN 2017 NU E DE BUN AUGUR PENTRU UNITATEA EUROPEI, așa cum nu e de bun augur nici abandonarea treptată a termenelor de aderare la zona euro din partea mai multor țări din Est, între care și România. Pe de altă parte însă, UE s-a îmbogățit anul acesta cu un nou membru, Croația, iar eforturile diplomatice pentru unificarea economică a continentului și lărgirea UE spre est continuă, chiar dacă anul 2013 a fost marcat de eșecuri – Ucraina a refuzat acordul de asociere și s-a orientat momentan spre Rusia, Vestul continuă să se opună aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, iar liberalizarea pieței europene a muncii din 2014 e întâmpinată exclusiv cu temeri că esticii flămânzi vor năvăli să ia locurile de muncă și ajutoarele sociale cuvenite occidentalilor.

Tema țapului ispășitor, ca și tendințele centrifuge din interiorul UE exprimate în revolte populare sunt de așteptat să ia amploare dacă redresarea economică a Europei va continua să întârzie, iar drobul de sare al ideii că la un moment dat băncile centrale vor termina cu programele de stimulare monetară rămâne la locul lui, perpetuând neliniștile teoretice despre felul cum economia mondială ar reuși să funcționeze din nou fără o astfel de respirație artificială. Pentru moment însă, rămânem cu satisfacția relativă că în 2013 putea să fie mult mai rău și că am avut cu toții un moment de respiro după crizele din anii trecuți. Dacă e mult sau puțin, vom vedea la anul.