Cât trebuie să câștigi ca să trăiești (bine) în București?

La fel ca orice mare Capitală, Bucureștiul pare orașul tuturor oportunităților: oferă salarii mai mari, joburi în industrii globale, servicii la orice oră, viață urbană intensă. Dar, dincolo de această imagine, aproape fiecare formă de confort costă tot mai mult — începând, mai ales, cu locuirea, care a devenit cel mai vizibil test al accesibilității. Care este pragul de la care orașul rămâne un spațiu al oportunităților și nu al costurilor?

Locuința, timpul, proximitatea, mobilitatea, chiar și liniștea financiară au devenit resurse tot mai scumpe, mai ales când vorbim despre Capitală.  În 2026, întrebarea nu mai este doar „cât câștigi?”, ci „cât din ce câștigi îți rămâne, de fapt, pentru o viață fără stres?”. Iar răspunsul nu mai este unic. Bucureștiul funcționează astăzi ca mai multe orașe suprapuse — unul al celor care pot absorbi scumpirile, unul al celor care încă se țin pe linia de plutire și un altul în care orice dezechilibru financiar poate deveni critic. Nu mai este suficient să ai un salariu peste medie. Trebuie să ai suficient cât să poți absorbi rata, cheltuielile zilnice, cheltuielile cu un eventual copil, o problemă medicală, timpul pierdut în trafic și, ideal, să mai rămână ceva și pentru viață, nu doar pentru supraviețuire.

Cât te costă să locuiești în București fără stres?

Dacă există un loc în care se vede cel mai clar presiunea pe veniturile bucureștenilor, acesta este piața rezidențială. Gabriel Blăniță, Director Valuation & Advisory Services la Colliers România, observă că noțiunea de „locuință medie” diferă puternic în funcție de etapa de viață, dar și că ideea de a cumpăra „fără presiune constantă” înseamnă ceva foarte clar: rata nu trebuie să urce la limita maximă permisă de bancă, ci să rămână „într-o zonă confortabilă, de exemplu până la 30 – 35% din venitul net al gospodăriei”. Una este venitul cu care poți obține aprobarea unui credit și alta este venitul cu care poți trăi bine după ce începi să-l plătești. Pentru un tânăr singur, care vrea o garsonieră sau un apartament compact cu două camere, Blăniță estimează un cost total de 100.000–150.000 de euro, incluzând prețul locuinței, TVA-ul și un buget minim de amenajare. În acest caz, „venitul net lunar realist este, în general, în plaja de aproximativ 1.650 – 2.500 euro”, adică în jur de 8.200–12.500 de lei. Asta în condițiile unui credit pe 25–30 de ani și ale unei îndatorări păstrate sub pragul maxim. Cu alte cuvinte, pentru un singur om, accesul la o locuință decentă în București începe deja deasupra salariului mediu. Pentru un cuplu sau o familie tânără, lucrurile arată ceva mai bine, tocmai pentru că efortul se împarte. Dar și aici regulile sunt dure: „Ambii parteneri trebuie, de regulă, să fie cel puțin în zona salariului mediu net din București (sau peste), astfel încât venitul cumulat să mențină rata într-un interval confortabil, nu la limita maximă permisă de bancă”. Pentru o familie cu un copil care își dorește o locuință mai mare și are doar avansul minim, pragul urcă la „3.100 – 3.900 euro lunar la nivel de gospodărie”, adică aproximativ 15.800–20.000 de lei. Astfel, locuirea de calitate nu mai este testul clasei de sus, ci testul clasei de mijloc.

Costurile ascunse ale unui apartament „mai ieftin”

Dar locuirea nu mai înseamnă doar prețul apartamentului. Gabriel Blăniță insistă că întrebarea despre accesibilitate nu poate fi redusă la raportul simplu dintre salariu și metru pătrat. „Locuirea de calitate înseamnă mai mult decât prețul apartamentului: include accesul la transport, timpul pierdut în trafic, eficiența energetică, spațiile comune, calitatea serviciilor publice, infrastructura și mixul de retail și servicii din proximitate.” Bucureștiul are, spune el, o particularitate care schimbă complet calculul: traficul. „Timpul pierdut în trafic devine un cost ascuns, dar foarte real.” O analiză TomTom arată că un bucureștean pierde 171 de ore pe an în trafic la orele de vârf, adică aproape șapte zile. Așa se face că o locuință aparent mai ieftină, dar prost conectată, poate deveni mai scumpă decât una mai scumpă, dar bine poziționată. Pe hârtie, Bucureștiul rămâne mai accesibil decât multe capitale din Europa Centrală și de Est. Într-o comparație regională, chiria medie în București reprezintă circa 45% dintr-un salariu lunar, sub piețe precum Varșovia sau Bratislava. Și totuși, spune Blăniță, „pentru mulți cumpărători, premiumul pentru conectivitate și calitate rămâne dificil de susținut”. De aici și polarizarea tot mai vizibilă: familiile cu două venituri și cu avans mai mare pot accesa mai ușor zone și proiecte mai bune; ceilalți rămân mai mult timp în chirie, cumpără un spațiu mai mic prin comparație cu nevoile lor sau se mută spre periferie.

Cât trebuie să câștigi ca să cumperi, nu doar să visezi?

Și datele SVN România arată că accesul la proprietate începe să fie tot mai mult o ecuație de familie, nu de individ. Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania Î Credit & Financial Solutions, spune că valoarea medie a unui imobil cumpărat în 2025 de clienții companiei a fost de aproximativ 125.000 de euro, iar creditul mediu acordat a fost de circa 90.000 de euro, ceea ce implică un avans mediu de aproape 30%. Dacă însă luăm în calcul avansul minim de 15%, pentru aceeași locuință venitul minim necesar ajunge la aproximativ 9.000 de lei pe lună. „Atenție, acest venit este valabil pentru un credit și poate fi compus din veniturile mai multor debitori, fiind practic un venit al familiei sau al cuplului.” Dar el introduce o distincție esențială și anume că diferența dintre salariul minim pentru aprobare și venitul care îți permite un trai fără stres după ce începi să plătești rata. „Cel mai important principiu pe care trebuie să îl aplici atunci când intenționezi să accesezi un credit ipotecar este ca rata acestuia să nu îți afecteze nivelul de trai.” În opinia lui, 30% din venit alocat locuirii este un nivel relaxat, 35% este optim, iar 40% este limita superioară. Și adaugă o observație foarte concretă: „Niciodată nu ar trebui cumpărată o locuință dacă rata ajunge să reprezinte o povară.”

Alexandru Pricop, managing partner SVN Romania Î Residentialist Victoriei, descrie două lumi care coexistă, dar care funcționează după reguli diferite. La polul opus celor pentru care rata reprezintă un efort financiar, pe segmentul premium, se află cumpărătorii care sunt în principal antreprenori sau executivi, oameni aflați în poziții de conducere, pentru care locuința este mai mult decât o investiție – este o extensie a stilului de viață. „Cumpărătorii de locuințe premium sunt, în general, persoane care ocupă funcții de conducere în companii sau antreprenori, cu un nivel ridicat de stabilitate financiară”, spune Pricop. Profilul este relativ clar: peste 40 de ani, studii superioare și un stil de viață deja consolidat. Alegerea locuinței nu este întâmplătoare, ci vine dintr-o logică de proximitate și confort. „De regulă, aleg aceste zone pentru că au biroul sau afacerea în apropiere, iar copiii urmează cursuri la școli private de top, amplasate în zona de nord a orașului”, explică el. Pentru ei, nu este doar o alegere rezidențială, ci una care ține de întreg ecosistemul zilnic. „O mare parte dintre opțiunile de petrecere a timpului liber sunt tot în nordul Bucureștiului, acolo unde se regăsesc și cele mai multe zone premium de locuire”, adaugă Pricop, subliniind că aceste cartiere funcționează aproape ca niște microorașe autonome. La polul opus, dar la fel de relevant pentru dinamica pieței, este segmentul „middle class”, care rămâne principalul motor de volum. Aici, cumpărătorii sunt în mare parte la prima achiziție și vin din zona profesiilor cu studii superioare. „Peste două treimi dintre cumpărători sunt persoane care lucrează în companii private sau în instituții de stat, cu experiență de câțiva ani sau chiar peste un deceniu în câmpul muncii”, spune Pricop. Este însă o clasă de cumpărători diferită față de generațiile anterioare. „Vorbim în general despre profesii de tip white collar – profesii liberale sau specializate –, iar veniturile nu provin exclusiv din salarii”, explică el. Din ce în ce mai frecvent, structura financiară include surse multiple: „PFA-urile sau microîntreprinderile sunt doar două dintre formele prin care acești cumpărători își completează veniturile.”

Bucureștiul nu mai este un singur oraș imobiliar

Adrian Ciocoiu, CEO, imo360 și VIB Imobiliare, observă și el că  Bucureștiul nu mai funcționează ca o singură piață. „Diferențele între zone sunt atât de mari încât nu mai este vorba despre o singură piață, ci despre mai multe piețe care coexistă în același oraș.” Din perspectiva lui, Capitala este în același timp accesibilă și foarte neaccesibilă, în funcție de segmentul în care intri. „Bucureștiul rămâne cea mai echilibrată piață din perspectiva raportului preț versus venit”, spune el, dar accesibilitatea nu mai este uniformă. Un apartament de două camere ajunge la aproximativ 116.000 de euro, iar „un cuplu cu venituri de aproximativ 2.500 euro poate susține un credit, dar cu un efort semnificativ și cu un grad mare de atenție în alegerea proprietății”. De fapt, ceea ce descrie Ciocoiu este un București împărțit în piețe paralele. În nord, în cartiere precum Primăverii, Herăstrău, Floreasca sau Aviatorilor, prețurile depășesc frecvent 4.000 de euro pe metru pătrat. La polul opus, există zone unde valorile sunt de trei ori mai mici. Între ele rezistă un middle market format din cartiere precum Titan, Militari, Drumul Taberei sau Berceni, unde „raportul dintre preț și utilitate rămâne relevant pentru cumpărătorul mediu”. Dar și aici presiunea crește. „Segmentul de mijloc începe să se comprime”, spune Ciocoiu. Zona premium se extinde, dezvoltatorii împing prețurile în sus, iar cumpărătorul mediu are tot mai puține opțiuni competitive. Treptat devine astfel evident că: „În practică, Bucureștiul începe să funcționeze ca două orașe în paralel: unul premium, cu reguli proprii de preț și cerere, și unul accesibil, unde deciziile sunt mult mai sensibile la buget și la compromisuri”.

Adresa traiului bun în București

Această împărțire nu este doar o percepție, ci poate fi măsurată concret la nivel de cartier. Diferențele dintre „orașul premium” și „orașul accesibil” se văd nu doar în prețuri, ci în calitatea vieții, accesul la servicii și, mai ales, în modul în care locuitorii își evaluează propriul trai. Unul dintre instrumentele care surprind această realitate este Indexul Storia,  care adună date din surse obiective pentru a oferi cele mai relevante informații atunci când când clienții își caută o casă. Măsoară factori precum traficul, reperele urbane, calitatea aerului și prețurile imobiliare, pe care îi traduce într-un scor de calitate a vieții în cartierele din România. „Indexul a pornit din misiunea Storia de a aduce mai multă transparență pe piața imobiliară. Este un instrument care oferă o imagine completă a cartierelor din România, combinând date obiective despre trafic, repere locale, calitatea aerului și prețuri imobiliare cu percepțiile locuitorilor”, explică Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe OLX Group. Iar datele confirmă această fragmentare. „Dacă ne uităm la scorul total, care combină criteriile obiective și cele subiective, primele cinci cartiere din București sunt Aviatorilor, Primăverii, Cotroceni, 13 Septembrie și Centrul Istoric.” Sunt, în esență, cartierele „orașului premium”, unde accesul la servicii, siguranța și infrastructura sunt peste medie. Și totuși, chiar și aici există limite. „Toate au în comun un scor scăzut la trafic, ceea ce înseamnă un trafic intens – un punct sensibil pentru București în general”, punctează Dudău. Problemele clasice ale orașului nu dispar nici în cele mai bune zone, ci doar sunt compensate de alte avantaje. Percepția locuitorilor face diferența. „Atât Cotroceni, cât și Aviatorilor stau foarte bine și la nivelul percepției locuitorilor, cu scoruri totale de peste 73 de puncte – semn că oamenii sunt, în general, mulțumiți.”

Această difereță devine evidentă și în prețuri. „Pe primul loc în Indexul Storia se află Aviatorilor, unul dintre cele mai scumpe cartiere din București. Prețurile medii de cerere sunt de peste 6.000 euro/mp pentru locuințele noi și peste 7.200 euro/mp pentru cele vechi”, arată Dudău. În paralel însă, există și cartiere care nu intră în zona premium, dar care oferă un echilibru diferit între cost și satisfacție. „Dacă ne uităm la cartierele cu cei mai mulțumiți locuitori, Cotroceni și Titan se află pe primele locuri, deși au profiluri de preț diferite.” Titan, de exemplu, rămâne una dintre zonele accesibile, dar cu un nivel ridicat de satisfacție.

Salariul mediu oficial și salariul real, două povești diferite

Această nuanță este esențială pentru înțelegerea „orașului accesibil”. „Este dificil de estimat un prag clar de venit necesar pentru un trai confortabil, însă Indexul oferă indicii prin modul în care locuitorii percep costul vieții și nivelul de satisfacție”, explică Dudău. Paradoxul apare în zonele premium: „În Aviatorilor, scorul pentru percepția costului vieții indică faptul că locuitorii consideră cheltuielile relativ echilibrate, chiar dacă vorbim despre o zonă scumpă”. În schimb, „în Primăverii, costul vieții este perceput ca fiind mai ridicat și mai puțin echilibrat, deși nivelul de satisfacție rămâne ridicat”. La polul opus, cartierele din „orașul accesibil” spun o altă poveste. „Cartiere precum Progresul, Fundeni și Giurgiului înregistrează scoruri totale mai scăzute, în principal din cauza indicatorilor obiectivi.” Și totuși, „la costul general al vieții, aceste zone obțin scoruri relativ bune, ceea ce arată că locuitorii sunt mai mulțumiți de costuri comparativ cu cei din cartierele premium”. Chiar și satisfacția rămâne surprinzător de solidă. „Gradul de mulțumire al locuitorilor se situează între 63 și aproape 70 de puncte, semn că oamenii apreciază viața de zi cu zi din aceste zone, chiar dacă anumiți indicatori obiectivi au scoruri mai scăzute.” În acest context, cele două „orașe” nu sunt doar separate de buget, ci și de așteptări. „Observăm o stabilitate a zonelor premium și ajustări treptate, specifice unui oraș unde schimbările urbane sunt lente”, concluzionează Dudău. Astfel, diferența dintre ele nu este doar cât plătești, ci cum îți construiești echilibrul între cost, acces și confort, iar în București, acest echilibru se negociază, în primul rând, la nivel de cartier.

Statistica oficială spune că salariul mediu net în București este în jur de 7.000 de lei. Costin Tudor, fondator și CEO al Undelucram.ro, spune însă că această medie este „corectă și înșelătoare în același timp”. „Media salarială din București e trasă în sus de un segment relativ îngust – IT, financiar, energie, multinaționale. Dacă te uiți însă la distribuția reală a veniturilor, vezi că majoritatea angajaților nu sunt acolo. Din datele noastre, cel mai frecvent interval salarial real este între 4.800 și 6.500 de lei net. Asta e realitatea de zi cu zi pentru cei mai mulți.” Asta înseamnă că orașul cu cele mai mari salarii din România este, simultan, și un oraș în care pentru foarte mulți angajați venitul real rămâne sub pragul de confort. Diferențele dintre industrii sunt uriașe. În IT, un software developer de nivel mediu câștigă între 8.000 și 14.000 de lei net, iar seniorii din AI/ML și cybersecurity ajung la 18.000–22.000 de lei. În financiar-bancar, zona de execuție este la 5.000–7.000 de lei, iar specialiștii seniori urcă la 9.000–16.000 de lei. În pharma, reprezentanții medicali sunt între 6.000 și 9.000 de lei, în timp ce în retail, HoReCa sau administrație publică nivelurile sunt mult mai jos. „Nu pentru că acești oameni muncesc mai puțin sau sunt mai puțin valoroși”, explică Tudor, „ci pentru că lucrează în sisteme care, structural, nu au fost construite să plătească mai mult. Aici este, de fapt, una dintre marile inechități ale pieței”. Această ruptură se vede și în așteptările angajaților: media salarială netă este în jur de 6.000 de lei, în timp ce așteptările candidaților urcă spre 8.000 de lei. În acest context, și definiția clasei de mijloc se schimbă. „Clasa de mijloc nu mai e un număr fix, nu mai e o etichetă. E o capacitate: să îți acoperi cheltuielile fără panică, să poți absorbi un eveniment neprevăzut fără să te împrumuți, să poți pune ceva deoparte. Asta înseamnă, de fapt, stabilitate”, spune Costin Tudor. În opinia lui, pragul de intrare este în jur de 5.500–6.000 de lei net per persoană, dar „zona de confort real începe abia după 8.000 – 9.000 de lei”. Și adaugă nuanța esențială: „Mulți oameni se descurcă și se consideră clasă de mijloc – și au dreptate. Dar între a te descurca și a trăi fără stres financiar e o diferență foarte mare în Bucureștiul de azi.” Presiunea vine și din pierderea puterii de cumpărare. „Pe hârtie, veniturile au crescut. În realitate, întrebarea cheie este dacă ai schimbat jobul sau nu. Cei care au rămas în același loc au pierdut, de fapt, putere de cumpărare.” Inflația cumulată din 2022–2024 a fost de aproximativ 32%, iar un angajat cu 6.000 de lei net în 2022 ar fi avut nevoie de aproape 7.900 de lei la finalul lui 2024 doar ca să rămână la același nivel. Cei care nu au schimbat jobul au ajuns, în medie, la 7.350 de lei. „Dacă faci calculul pe trei ani, un angajat loial a pierdut echivalentul a două – două salarii și jumătate în termeni reali. Piața a penalizat stabilitatea și a recompensat mișcarea.”

Clasa de mijloc urcă, dar confortul se îndepărtează

Din perspectiva eJobs, pragurile sunt și mai sus. Bogdan Badea, CEO al platformei de locuri de muncă eJobs, spune clar că redefinirea clasei de mijloc este inevitabilă: „Astăzi, dacă vorbim despre București, clasa de mijloc nu mai poate fi definită sub pragul de 8.000 de lei net pe lună per persoană. Intervalul realist este între 8.000 și 13.000 de lei, iar pentru o familie veniturile trebuie să depășească 16.000–18.000 de lei pentru a vorbi despre stabilitate”. Dar chiar și aceste niveluri sunt sub presiune. „Majorările salariale din ultimii ani nu au ținut pasul cu inflația. În unele cazuri, salariile au fost chiar înghețate, ceea ce înseamnă, practic, o scădere a puterii reale de cumpărare.” Efectele sunt vizibile în comportamentul oamenilor. „Vedem tot mai mulți candidați care spun că nu mai reușesc să acopere cheltuielile de bază fără efort. Aproape jumătate dintre respondenții noștri se simt copleșiți financiar.” Mai mult, modelul clasic de venit începe să se schimbe. „Pentru 42,5% dintre respondenți, o singură sursă de venit nu mai este suficientă. Iar 52% preferă deja o combinație între un job fix și o activitate suplimentară flexibilă. Este o schimbare structurală, nu doar o reacție temporară”, descrie el una dintre concluziile celui mai recent sondaj eJobs, desfășurat în luna februarie. În acest context, întrebarea „cât trebuie să câștigi?” nu mai are un răspuns unic. Pentru o persoană singură, 6.000–7.500 de lei pot însemna un trai decent în chirie, dar cu acces limitat la proprietate. Pentru achiziție fără stres, pragul urcă spre 8.200–12.500 de lei. Pentru un cuplu, venitul necesar ajunge la 3.000–3.500 de euro, iar pentru o familie cu copil poate depăși 15.000–20.000 de lei.

Bucureștiul nu mai taxează doar locuirea, ci și  timpul, proximitatea și, mai ales, liniștea. Astfel că răspunsul la cât trebuie să câștigi ca să trăiești bine în Capitală, nu mai pleacă de la salariul mediu, ci de la viața pe care vrei să o ai după ce îți plătești locuința.

Viața bună nu dispare, se adaptează? O perspectivă optimistă

Dacă Bucureștiul funcționează ca două sau mai multe orașe în paralel,  această diferență nu se vede doar în locuințe, ci și în felul în care oamenii aleg să trăiască orașul zi de zi. Iar unul dintre cele mai clare barometre rămâne ieșitul în oraș. Din perspectiva operatorilor din HoReCa, profilul consumatorului „fără stres financiar” nu este neapărat cel din zona premium, ci mai degrabă cel al clasei medii active. „Restaurantele din grupul Stadio Hospitality nu sunt gândite ca locuri exclusiviste. Sunt spații deschise pentru persoane cu profiluri și venituri diferite”, spune Radu Dumitrescu, CEO, Stadio Hospitality Concepts, care include opt restaurante în Capitală. „Un bucureștean care își permite să iasă frecvent în oraș fără stres financiar este în general din zona celor cu venituri medii, din clasa oamenilor activi, stabili.” Publicul este unul relativ tânăr, dar stabil financiar: „Pe noi ne vizitează în mod regulat oaspeți începând cu vârsta de 25 de ani, cu venituri constante, activi și care vor să se bucure de viață”. Mai important însă este că ieșitul în oraș nu mai este perceput ca un lux, din perspectiva sa. „Vedem foarte clar că oamenii nu mai percep ieșitul în oraș ca pe un lux ocazional, ci ca pe o parte din stilul normal de viață, ca pe o formă de relaxare, de socializare și chiar de echilibru personal.” Pentru o parte tot mai mare dintre consumatori, experiențele devin o prioritate în buget, nu un extras. Această schimbare vine într-un context în care costurile au crescut, dar nu într-un mod izolat. „Prețurile au crescut în restaurante, la fel cum au crescut peste tot: energie, combustibil, materii prime, salarii, logistică. Este un fenomen global, nu doar local. Trebuie spus foarte clar că și veniturile au crescut în ultimii ani, iar asta echilibrează într-o mare măsură percepția de scump.” În locul unei retrageri, piața pare să treacă printr-o ajustare. „Mai degrabă asistăm la o maturizare a consumului: oamenii sunt puțin mai atenți, mai selectivi, dar nu renunță complet.” Bucureștenii continuă să iasă, să socializeze, dar aleg mai atent locurile și frecvența. Această dinamică creează două tipuri de comportament, fără o prăpastie între ele. „Pe de o parte, ai categoria celor care consumă la fel sau chiar mai mult decât înainte. Sunt oameni cu venituri stabile sau în creștere, pentru care ieșitul în oraș nu este un lux, ci o normalitate.” Pe de altă parte, „există și o categorie care a devenit puțin mai atentă la bugete – nu dispar din restaurante, ci ies poate mai rar sau aleg mai atent.” Dacă ar fi să existe totuși un prag, el nu este rigid. „Cei care ne vizitează în mod constant au venituri lunare începând de la 6.000 de lei, dar nu cred că există un prag universal valabil, depinde foarte mult de stilul de viață și de priorități.” De altfel, comportamentul nu este liniar: „Vedem oameni cu venituri mai mici care aleg să iasă constant și oameni cu venituri mari care sunt mai rezervați”. Ce s-a schimbat însă este accesibilitatea acestui stil de viață. „Veniturile au crescut, piața muncii este mult mai dinamică decât în trecut, iar clasa de consumatori s-a extins.” În paralel, orașul oferă mai multe opțiuni: „Nu trebuie să mergi doar în restaurante scumpe ca să te bucuri de o experiență frumoasă”. În acest context, ideea de „lux” se redefinește. „Luxul accesibil înseamnă o experiență foarte bine făcută – mâncare bună, servicii atente, atmosferă plăcută și consistență. Este despre valoare, nu despre preț.” Iar acest tip de lux devine mai relevant decât cel clasic, pentru că „se potrivește  unui stil de viață real, nu ocazional”, crede el. Din perspectiva antreprenorului Radu Dumitrescu, Bucureștiul nu pare să devină un oraș în care viața bună dispare, ci unul în care se negociază mai atent. „Nu cred că Bucureștiul a devenit un oraș scump în sensul în care nu-ți mai permiți să trăiești bine. Este poate un oraș în care trebuie să fii puțin mai atent decât înainte, dar în care viața bună rămâne accesibilă pentru mulți.”   

Cât se mai câștigă în București?

Potrivit datelor Undelucram.ro, există mai multe „piețe ale muncii” care formează piața muncii Capitalei, în funcție de domenii:

IT

Software Developer (nivel mediu): 8.000 – 14.000 lei net

Seniori tehnici pentru rolurile de AI/ML și cybersecurity: 18.000 – 22.000 lei net

Financiar-bancar

Execuție și back-office: 5.000 – 7.000 lei net

Analiști, risk, compliance seniori: 9.000 – 16.000 lei net

Pharma & medical privat

Reprezentanți medicali: 6.000 – 9.000 lei net

Retail & FMCG

Execuție în magazin: 3.200 – 4.500 lei net

Key account management și trade marketing în multinaționale: 7.000 – 11.000 lei net

HoReCa

3.200 – 4.500 lei net salariu de bază, plus bacșiș și ore suplimentare

Administrație publică & servicii sociale

3.500 – 5.500 lei net

Unde se situează clasa de mijloc a Capitalei și ce interval salarial o definește?

Între martie 2025 și martie 2026, prețurile locuințelor noi au crescut cu 14%, la 2.099 euro/mp, în timp ce prețurile solicitate pentru locuințele vechi au ajuns la 2.653 euro/mp, cu 24% mai mult comparativ cu martie 2025, potrivit celor mai recente date publicate de Storia