Cât o să mai plătim „prima de România"?

De la preluarea șefiei Yahoo!, în toamna anului 2012, și până în prezent Marissa Mayer a rezolvat ceea ce mulți au spus că este marea problemă a companiei – lipsa de talente și de imagine. Mayer a făcut schimbări majore în departamentul de resurse umane, iar în prezent oficialii companiei se pot lăuda că Yahoo! a devenit o companie la care oamenii râvnesc: solicitările pentru un job s-au dublat în 2013, la un uluitor 340.000.

Tot Yahoo! beneficiază și de o poziție fruntașă (locul trei) în topul companiilor din Silicon Valley în funcție de salariile acordate specialiștilor, după Juniper Networks și LinkedIn. Aceiași oficiali nu se declară îngrijorați de plecările unor veterani din companie către Facebook sau Google sau alte start-up-uri, lăsând de înțeles că aceștia au primit, de fapt, oareșce impulsuri. Și s-a schimbat și optica proprietarilor de mici companii, care la un moment dat refuzau, pur și simplu, să se lase cumpărați de Yahoo! și care trebuiau convinși cu sume suplimentare, cu o „primă de Yahoo!„. 

M-aș întoarce acum la numirea tinerei Ioana Petrescu la Finanțe și la variile reacții pe care propunerea lui Victor Ponta le-a iscat. Cele mai multe mi-au părut a fi destul de tembele, de la povestea nesfârșită cu usturoiul – și pun pariu că poate doar unul din 20 de dătători cu părerea să fi citit cu atenție și până la sfârșit textul în cauză – până la abordări amenințătoare de tipul: „O să-i arate ei Gherghina sau baronii, când or veni pentru bani”.

Este aici o perpetuare a unui mod de gândire care, dacă ar fi cuantificat, probabil că s-ar dovedi mai dăunător decât seceta, inundațiile, cutremurele sau dezindustrializarea. Faptul că nu ne putem depăși, ca părți ale întregului, un soi de fatalism impregnat cu bășcălie și cu testosteron; un mod de gândire care o dată poate fi agreabil, încă o dată poate fi îngăduit, dar care ar trebui abandonat a treia oară și după, pentru că devine păgubos.

Politicieni care au emis tot felul de aiureli, de genul interzicerii închiderii caloriferelor, limitărilor nu știu căror plăți sau limitării orarului supermarketurilor, s-au apucat să analizeze semantica editorialelor și să amendeze lacunele legate de prețul pâinii.

Dacă ne dorim o primenire a clasei politice și a administrației, dacă vrem să-i determinăm pe tinerii școliți în străinătate să se întoarcă, dacă ne-ar plăcea să vedem figuri noi pe scena politică, lipsite de tupeu, răutate și patetism ieftin, poate ar trebui să învățăm să citim, să privim, să ascultăm, să înțelegem. Într-un mod destul de asemănător cu Yahoo!, România s-a confruntat cu o hemoragie de talente, are o sumedenie de veterani care nu se mai lasă duși și în general suntem obligați să plătim tot soiul de „prime de România„ care ne ustură, de ani și ani și ani de zile.

Continuați voi logica.

Ilustrez cu o excepțională privire amar-ironică a pictoriței ucrainene Zenaida Serebriakova.