Cât de sincer poate să fie un președinte

Sinceritate? Într-un anume sens, da. George W. amintește toate punctele nodale ale carierei sale și încearcă să le analizeze și evalueze, atât din perspectiva momentului respectiv, cât și din unghiul prezentului și al înțelepciunii vârstei. El ne lămurește, probabil și cu gândul rotit spre posteritate, ce anume l-a făcut să opteze pentru anumite soluții, ce l-a împins să repudieze alte căi de acțiune, de ce nu și-a ascultat întotdeauna sfetnicii și de ce a ales să facă din SUA un jandarm universal. Memorialistul explică, face note de subsol, dar nu corectează mai nimic. E mulțumit de drumul pe care a apucat-o, spune că a făcut – în situații-limită – tot ceea ce era omenește și prezidențial posibil, dar, în general, nu dă semne că ar cunoaște gustul amar, dar atât de uman, al regretului și căinței.

Sinceritate? Da. Atunci când povestește nărăvirea sa întru alcool, când evocă pașii tremurători ai vindecării, când ne aduce în fața ochilor experiența propriului “drum al Damascului”, felul, deci, în care a ajuns să descopere noimele credinței adevărate și să se călăuzească, până și în cele mai mărunte gesturi, după ele. Pe de altă parte, multe aspecte discutabile – relațiile familiei Bush în Orientul Apropiat și relațiile de afaceri cu clanul Bin Laden, bunăoară – sunt ascunse sub o deasă perdea de uitare.

Una peste alta, rămân în zona maximului interes evocările care privesc culisele misterioase ale Casei Albe, povestirile încă palpitante (deși li se cunoaște deznodământul) despre competițiile electorale în care a fost angrenat (inclusiv controversata numărătoare a voturilor din Florida), implicarea reală, îngrijorată, sincer devotată în rezolvarea problemelor celor urgisiți de uraganul Katrina sau de atacurile asupra Turnurilor Gemene. Fragmente de istorie mare, văzute prin ochii și, parțial, prin sufletul celui care a fost, preț de opt ani, cel mai important om al planetei.

George W. Bush, “Momente de decizie”, Editura Pandora M, București, 2012