Cât de rău poți deveni făcând lucrul corect?

Trecerea de la divizii preocupate de tot soiul de afaceri, de la mașina fără șofer la media, trecând prin „wi-fi pentru popor“ la un grup de companii, fiecare cu o misiune precisă, cu o conducere dedicată și cu ținte clare are logică și are sens. Dar, dincolo de o astfel de schimbare de paradigmă, multă lume s-a întrebat ce se va alege de acel spirit Google care a ținut compania pe locuri fruntașe în topurile „to work for“. Și lumea a mai remarcat și eliminarea sloganului „don’t be evil“ din codul de conduită al noii companii, înlocuit cu un mai prudent „do the right thing“.

Ani de zile Google a fost cea mai cool companie: „Don’t be evil“, cel mai bun loc de muncă din lumea asta, ba chiar și ziua aniversării era aleasă de angajați, care decideau momentul în care li se făcea poftă de tort; așa s-a procedat mereu – compania a fost înființată în septembrie, așa că luna rămâne mereu aceeași, dar ziua aniversării era aleasă de angajați.

Dar între timp Google a crescut până la aproape 50.000 de angajați și cu o valoare de piață uriașă. Să privim nu unul, ci doi giganți, ambele companii de referință: Google și Microsoft.

La început lumea era o linie și avea o singură dimensiune; iar linia era trasată de un cursor verde ce clipea (vă amintiți de programele din epoca DOS?). Microsoft a mai adăugat o dimensiune, iar lumea a devenit plană, ca o coală de hârtie; pe ea te puteai plimba în sus și în jos, la stânga și la dreapta, într-o fereastră adică. Dar numai pe ecranul unui calculator. Google a dat profunzime lumii plane desenate de Windows, i-a adăugat substanță și cunoaștere și istorie. Google a făcut inutile acumulările preistorice de muzică și videoclipuri de pe calculatoarele personale, îți oferă mail, cursuri de schimb, date, lungimi, lățimi și înălțimi, este omnipotent și omniprezent. Dar, privindu-i, putem spune liniștiți că Microsoft a îmbătrânit un pic, iar Google e pe cale să îmbătrânească. Nu vorbesc aici musai de îmbătrânire în sensul strict al cuvântului, ci mai degrabă de cum s-au transformat; Google de exemplu a cumpărat sau a înglobat în timp circa 180 de companii, iar boardul său avea la un moment dat câtva zeci bune de persoane. Compania prietenoasă de la începuturi, care miza, lucru extrem de important, pe simplitate, pe înțelegerea nevoilor utilizatorului (saltul de la o căsuță poștală de câțiva mega la un Gmail de 30 de giga), pe extindere prietenoasă și folositoare a devenit o entitate corporatistă. Care, chiar dacă și-a stabilit inclusiv o funcție de Chief Culture Officer, o persoană numită special pentru a menține cultura și modul destins de lucru care a caracterizat-o la începuturi, tot corporatistă rămâne.

Unora nu li s-o părea mare lucru această schimbare. Dar ar trebui să mai introducem în ecuație un factor, Generația Y, cei care preferă un salariu mai mic dacă scopul pentru care lucrează are însemnătate pentru ei ca persoană sau face bine societății. Unele companii s-au prins de asta și definesc foarte exact plusul de valoare pe care îl aduc în societate și în același timp plusul de valoare adus individului ce lucrează la ei.

Și atunci banii devin un efect al faptului că oamenii lucrează pentru un scop și nu sunt un scop în sine.

Am separat fraza de mai sus pentru a o evidenția, pentru că, dacă va fi așa, avem de-a face cu o schimbare majoră de paradigmă care va avea efecte peste câțiva ani. În sprijinul ei vin faptele: faptul că tânăra generație nu mai are o abordare chiar atât de consumeristă, că mașinile și proprietățile și bijuteriile nu mai contează chiar atât de mult, în faptul că locuiesc cu părinții, dar se dedică volunariatului și muncii în folosul societății.

Habar n-am dacă lumea corporatistă este, în ansamblul ei, conștientă de această mutație.

Și mă întreb: cât de rău poți deveni făcând lucrul corect?

Ilustrez cu „Idilă“ de Francis Picabia, un pictor care s-a opus constant înregimentării într-o anumită mișcare.