Cât de importanți sunt părinții pentru cariera unui sportiv de performanță și care a fost situația pentru cel mai în formă sportiv român

László Polgár este un profesor maghiar de șah, dar și psiholog în educație. Le-a crescut pe faimoasele surori Polgár: Zsuzsa, Zsófia și Judit, care au devenit minuni ale șahului mondial, cu Judit și Zsuzsa ajungând în pozițiile de cea mai bună și a doua cea mai bună jucătoare DIN LUME. Carlos Alcaraz Garfia, numărul 1 în tenisul masculin mondial – și cel mai tânăr sportiv care a ajuns la o astfel de performanță – la doar 18 ani – a început să joace tenis în clubul de tenis unde tatăl său, Carlos Alcaraz  González, considerat de altfel și arhitectul reușitei sale, lucra ca director al academiei de tenis.

Johannes Franciscus Verstappen, care a fost și el pilot de Formula 1, și-a antrenat copilul, pe Max Verstappen, de la o vârstă mică la karting, iar acesta a devenit unul dintre cei mai tineri campioni de Formula 1. În 2022, listei părinților de campioni mondiali li se adaugă nume românești: Georgeta și Mihai Popovici, părinții lui David Popovici, care la 17 ani a devenit cel mai tânăr campion mondial la proba de 200 m liber masculin și unul dintre cei mai tineri campioni mondiali din istoria înotului masculin.

Am vorbit cu Mihai Popovici cam 5 minute, într-o întâlnire profesională, culmea, a mamei mele, unde s-a întâmplat să mă nimeresc și eu, în urmă cu vreo trei ani, când numele lui David Popovici, fiul său, nu ținea capetele de afiș și titlurile de presă, cu performanțe cu care acum ne mândrim cu toții. Poate era modestia, poate necunoscutul, în orice caz – într-o discuție de cinci minute a menționat pasiunea cu care fiul său își urma visul – iar discuția nu trăda decât susținerea pe care era dispus să o acorde, nu aroganța unui tată de viitor campion. El, de altfel, nu avea nicio legătură cu sportul: specialist în nutriție, cu experiență în marketing, absolvent de ASE, pasionat de pescuit, din ce reiese pe rețelele de social media unde sunt publice aceste informații.

Mi-a rămas în minte însă felul în care i s-a luminat fața când am vorbit, dar și modestia asta atunci când am vorbit despre „Personalitatea anului” în redacție. Alegerea evidentă era David Popovici – fiul său este deja o personalitate și cu siguranță va obține multe titluri de acum încolo. Acum însă, când a ajuns la 18 ani și a devenit adult, ieșind practic de sub ocrotirea oficială a părinților, am decis să  acordăm acest titlu părinților săi. Și, fiindcă, probabil din aceeași modestie, ei au decis să nu „vină în lumina reflectoarelor”, într-un interviu, vom denumi materialul generic, „părintele de campion” și îi vom transforma pe părinții lui David într-un simbol al tuturor părinților care știu să își susțină copiii. 

Într-o lume în care timpul devine din ce în ce mai scump, părinții de campioni sunt cei care își dedică timpul copiilor lor. Pentru că toți copiii care petrec timp cu familia lor în vremurile pe care le trăim devin campioni – nu doar în sport, ci și în profesie, în business sau pe plan academic. Iar cu cât mai mulți campioni avem,  obstacolele pe care le întâmpinăm  – crize, războaie și pandemii, trec cu bine.

„Faceți-vă copiii campioni, dar într-o direcție care să favorizeze tot ceea ce înseamnă inserția atât socială, cât și economică a minorului. Nu vă așteptați la minuni, că nu există, există doar foarte multă muncă. Faci lucruri corecte, primești, nu faci, ești nimeni.” Radu Leca, psiholog

Cum crești un copil-campion?

„Nu îl crești, îl primești, îl ai tot pe el. Toată lumea are senzația că acești copii ce devin campioni trebuie să fie crescuți într-un anumit fel. Nu. Este vorba doar despre cele trei reguli care produc în mod real un campion de tip național și de tip internațional, adică de tip olimpic: timp de antrenament, timp de școală, timp de familie. Sunt cele trei reguli perfecte pe care orice copil trebuie să le înțeleagă”, spune, tranșant, psihologul Radu Leca, proprietar al Cabinetului Individual de Psihologie Radu Leca Ultrapsihologie.

Tot el observă cum părintele care dorește mai mult de atât intră sub incidența părintului patologic, respectiv a părintului bolnav. „Avem nevoie ca părinți să înțelegem noțiunea de dualitate, respectiv ceea ce ne dorim versus ceea ce știm că poate copilul nostru. Noi creștem un posibil campion, nu un leneș, iar ca să îl putem crește în mod corect, avem nevoie ca el să înțeleagă trei tipuri de informație diferită care îi va asigura noțiunea de succes, respectiv de ce trebuie să învețe, de ce trebuie să își petreacă timpul cu familia și la 14 ani și de ce trebuie să știe să citească în cel puțin două limbi străine. Dacă acest tip de copil va înțelege aceste reguli, succesul îi aparține.”

Cum îl determini pe pe copil să înțeleagă aceste reguli? Prin propriul exemplu, răspunde Leca. „Dacă nu îi ofer copilului modelul parental care să fie sustenabil în mod real – de argumente, logică, claritate și dorință de evoluție în familie, atunci nu ai ce să-i ceri copilului respectiv. Ce îi cer copilului să respecte? Un exemplu care este negativ, toxic, veninos? Sau îi ceri să respecte ceea ce tu nu ai fost capabil să faci în viața ta? Să ne aducem aminte corect de majoritatea oamenilor publici de astăzi cum au ajuns la diferite facultăți, împinși de la spate, că nu au profesat în viața lor nici ca medici, nici ca farmaciști, nici ca ingineri, nici ca medici stomatologi.” Radu Leca amintește și de rezultatele dezastruoase de la bacalaureat 2022, în care s-a dovedit faptul că peste 48 % dintre elevii care au terminat 12 clase nu știu să scrie. „Acesta este modelul pe care noi l-am oferit ca părinți, respectiv neimplicarea. Eu îmi doresc pentru copilul meu ce este mai bun. Eu, Radu Leca, cresc un campion, care știe engleză, franceză, germană, rusă, știe programare, este campion de Wushu, este campion de înot, este o fiară din toate punctele de vedere mental și îmi doresc ca majoritatea părinților de vârsta mea să investească timpul și respectiv informația pe care eu o investesc în copilul meu, așa cum o fac eu, s-o facă și dânșii. Și le spun în felul următor: vreți să vă creșteți campioni? Sigur că da, nu aveți decât. Trebuie doar să respectați trei reguli: să iubiți copilul, să-l protejați și să-i oferiți timpul vostru.” Tatăl unui băiat de 12 ani și al unei fete de 17 ani, el argumentează cu exemplul său: și-a dorit întotdeauna ca băiatul său să învețe să înoate, înoată foarte bine, și-a dorit să se poată apăra, „de oamenii răi, alcoolici și drogați care există printre noi”, poate să facă acest lucru; și-a dorit să știe engleză, franceză și, în conformitate cu războiul de la graniță, acum toată lumea învață rusă. „Trebuie să facem și acest pas, deci faceți-vă copiii campioni, dar într-o direcție care să favorizeze tot ceea ce înseamnă inserția atât socială cât și coeconomică a minorului. Nu vă așteptați la minuni, că nu există, există doar foarte multă muncă. Faci lucruri corecte, primești, nu faci, ești nimeni.”

„Banii sunt importanți și pot facilita accesul la resurse, crescând evident șansele,  dar nu reprezintă o condiție nici necesară și cu siguranță nici suficientă pentru performanță. Dorința, motivația, putința sunt aspecte mult mai importante de observat atunci când ne uităm la viitorul unui campion.” Cristina Predoiu, psihoterapeut psihanalist și fondator al clinicii Mental Care

Ce fac însă părinții prezentului, care pare că sunt din ce în ce mai mult implicați într-o cursă pentru profesie și, de ce nu, bani? „Păi, uite, vezi, lucrurile sunt simple. Dacă stăm să ne gândim la timp versus copil, noi va trebui să alegem copilul. Dar dacă trebuie să ne gândim la bani versus copil, o să fie foarte greu să alegem ceva și ne vom aștepta ca fiul sau fiica noastră să înțeleagă raportul disfuncțional și mizer dintre dragoste și bani.” De data aceasta, Radu Leca folosește exemplul prin care el s-a transformat în adultul care este astăzi: a învățat să citească undeva la 3 ani și 2 luni fiindcă bunica sa, Anastasia Popescu, și-a dorit foarte tare ca el să poată citi în franceză și în latină cărțile pe care ea le strângea. De la 3 ani și 2 luni a învățat limba română, în paralel cu engleza, franceza și latina. De la 5 ani a învățat germană. „Ce mi-am dorit? Să fiu mai bun decât toți cei din jurul meu. De ce? Ca să-mi dau seama, lucru pe care l-am conștientizat undeva la 25 de ani, că mi-am dorit aceste lucruri și să nu-mi dau seama că părinții mei nu sunt acasă, nu stau acasă, nu au timp de mine.” Există un revers al acestei medalii, astfel că nu a cerut niciodată copiilor săi, nici fetei mari, care are 17 ani astăzi, nici băiatului, în vârstă de 12, să facă performanță. „Părinții își doresc un ideal. Dacă noi ne dorim un ideal, o să primim nimic de la viață. Căutăm parteneri care să fie speciali din punct de vedere genetic și cognitiv, cu care să realizăm copii. Dar acolo nu e dragoste, e doar un mix genetic care nu garantează un rezultat perfect. Apelăm la o bancă genetică care garantează un rezultat, un anumit procent, sperând că fiul sau fiica noastră va fi extraordinar. OK, și timpul? Timpul cui îl lăsăm? Copilului, sub ce formă – acela al weekendului. Dar, începând cu vârsta de 12 ani le aduc cu respect aminte părinților că nu mai existăm în universul lor, al preadolescentului și al viitorului adolescent atât timp cât seara, după școală, începând cu ora 19 cel târziu nu avem măcar un dialog de o oră cu copilul, care să conțină și elemente de marcă ale familiei de proveniență, respectiv discuții despre structura academică.”

Adaugă că „revoluția hormonală”, despre care părinții au senzația că trebuie să o accepte și nu poate fi controlată nu este o scuză: „Nu pot să accept neimplicarea părintelui în viața copilui. Și le spun așa părinților: alegeți bine ceea ce faceți cu viața voastră, ce faceți cu viața voastră? Bani mulți? Știu pe puțin 100 de oameni, dintre care 15 sunt milionari în euro, care au copiii praf din toate punctele de vedere – știi de ce? Pentru că au preferat banii. Iar ei acum bagă bani mulți în copiii aceia degeaba. Nu se vor face niciodată bine. Vor fi doar niște roboței care vor executa ceea ce le spun specialiștii să execute dacă le vorbesc limba. Acest lucru s-a întâmplat fiindcă acești copii au crescut în foarte mulți bani, au avut resurse nelimitate. Când îi oferi copilului acces la resurse nelimitate, așteaptă-te să fie cel mai mare eșec din viața ta. Așa că eu, Radu Leca, cu tot bunul simț de care sunt eu capabil, îți spun așa: Renunță la bani.” Psihologul recomandă o viață mai modestă decât cea pe care unii adulți și-au impus să o aibă, iar așa, „copilul tău va fi bine, altfel copilul tău va fi a nimănui. Nu este al tău, pentru că ai renunțat la el pentru bani”.

CITITI MATERIALUL INTEGRAL AICI