Cât de ieftin este uleiul produs în Ungaria și vândut în magazinele din România. Uleiul produs în țara noastră este și cu 125% mai scump
CU GUST este un brand de ulei de floarea-soarelui produs în Ucraina care și-a găsit loc de curând pe rafturile supermarketurilor și hipermarketurilor din România. În rețeaua de comerț modern Kaufland, într-un magazin de pe Mihai Bravu, un litru de…
CU GUST este un brand de ulei de floarea-soarelui produs în Ucraina care și-a găsit loc de curând pe rafturile supermarketurilor și hipermarketurilor din România.
În rețeaua de comerț modern Kaufland, într-un magazin de pe Mihai Bravu, un litru de ulei, ambalat la 5 litri, costă 7,8 lei. În rețeaua Lidl, o sticlă de ulei de 1 litru costa înainte de sărbători între 8 și 9 lei.
Prețul brandului de ulei Unisol (10,89 lei/litru), produs de americanii de la Bunge, liderul pieței de ulei din România, este cu 40% mai mare, iar prețul uleiului Spornic (17,49 lei/litru), ulei pentru prăjit, produs de compania cu capital românesc Prutul, este cu 125% mai mare.
România nu are probleme în ceea ce privește satisfacerea consumului intern, doarece este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană și cel mai exportat produs alimentar este uleiul de floarea-soarelui. Însă, uleiul produs în România nu este, acum, la fel de competitiv precum cel produs în Ucraina. Cu o rată a inflației de 13,4% și o creștere de 30% a prețului uleiului comestibil într-un an, depășind 10 lei/litru, consumatorii sunt mai atenți la ce pun în coș.