Cât de des apelează românii la internet banking
Conform studiului cantitativ „Digital Evolution: Connected Consumer Monitor”, realizat de Exact Business Solutions în iunie 2018, cele mai multe persoane - 42% derulează operațiuni de Internet Banking cel puțin o dată pe săptămână: de mai multe ori pe zi – 9%, de câteva ori pe săptămână – 23%, și o dată pe săptămână – 10% .
Bărbații sunt mai orientați decât femeile spre operațiuni de Internet Banking. Astfel, dacă femeile utilizează acest serviciu zilnic sau de câteva ori pe săptămână în procent de 26%, în cazul bărbaților se constată o diferență de +12% (38%). Dacă ne referim în continuare la cei care utilizează Internet Bankingul cel puțin o dată pe săptămână, se observă și în acest caz diferențe pe categorii de gen (față de total populație – 42%). Procentul femeilor este și de această dată mai scăzut comparativ cu cel al bărbaților: 37% versus 48%.
Analizând comportamentul de consum pe categorii de vârstă, se constată că cei cu vârste cuprinse între 31-45 de ani sunt cei mai devotați consumatori, acest target alegând să folosească Internet Bankingul cel puțin o dată pe săptămână în procent de 46%. Referindu-ne la aceeași frecvență de consum, tinerii cu vârste cuprinse între 18-30 au un comportament similar cu cel al persoanelor de 46-65 de ani, în cazul ambelor categorii de vârstă înregistrându-se un procent de 40%.
„Diferențe apar și atunci când ne raportam la nivelul de educație al populației. Cea cu o educație medie și sub-medie este caracterizată de un consum mai scăzut de Internet Banking, comparativ cu cea care beneficiază de un nivel înalt de educație”, susține Julien Zidaru, managing partner Exact Business Solutions. Mai exact, ultima categorie menționată utilizează Internet Bankingul în procent de 50% cel puțin o dată pe săptămână (cu 16% mai mult decât cei cu o educație medie și sub-medie) și în procent de 71% cel puțin o dată pe lună (cu 20% mai mult decât cei cu un nivel mediu și scăzut de educație și cu +10% față de media națională). Cei care folosesc Internet Bankingul zilnic sau de câteva ori pe săptămână sunt tot cei cu un nivel înalt de educație – 37%, procentul celor care îl utilizează cu aceeași frecvență din rândul persoanelor cu educație medie și sub-medie fiind de 26%.
În concluzie, bărbatul cu educație superioară este cel care folosește cel mai des serviciile de Internet Banking: 74% cel puțin o dată pe lună, 52% cel puțin o dată pe săptămână, 41% zilnic sau de câteva ori pe săptămână.
Realizând, de asemenea, o ierarhie în funcție de mărimea orașelor țării, Bucureștiul este în topul consumului de Internet Banking: 71% dintre bucureșteni accesează acest serviciu cel puțin o dată pe lună, 53% cel puțin o dată pe săptămână, iar 41% zilnic sau de câteva ori pe săptămână. Îndreptând privirea spre mediul rural, constatăm o deschidere a locuitorilor spre zona de Internet Banking: 49% dintre ei apelează la acest instrument cel puțin o dată pe lună, 35% cel puțin o dată pe săptămână, iar 24% zilnic sau de câteva ori pe săptămână.