Cât de bună este o sticlă cu vin de 30.000 de dolari?
Un preț uriaș nu asigură calitatea în cazul vinurilor, potrivit unei analize publicate pe site-ul slate.com. Unele vinuri cu astfel de prețuri sunt uriașe, altele sunt de nebăut.
Iar cea mai bună dovadă în acest sens este conflictul în care este implicat miliardarul William Koch. Se pare că el l-a dat în judecată pe Eric Greenberg, iar motivul procesului este vânzarea de către acesta a unui vin contrafăcut extrem de scump. Unele dintre sticlele cu vin au urcat la un preț de aproape 30.000 de dolari, fapt care l-a contrariat pe Koch și l-a determinat să refuze o înțelegere în ce privește rezolvarea procesului.
Experții i-au explicat lui Koch că diferența între sticlele cu vin de 10.000, 20.000 sau 30.000 de dolari nu este calitatatea ci mai degrabă prestigiul, raritatea și vârsta. După deschidere, circa cinci sticle cu vin își justifică prețul din punct de vedere al calității, un exemplu fiind un Cheval Blanc din 1947 care i-a impresionat pe critici. Alte sticle și-au pierdut aroma din cauza vârstei și a modalităților improprii de depozitare.
Este dificil de anticipat cât din prețul unui vin ultra scump poate fi un indiciu pentru calitatea acestuia. În unele cazuri, prețul nu are legătură cu băutura aflată ăn sticlă, un exemplu fiind una dintre cele mai scumpe sticle cu vin vândute vreodată, parte din colecția lui Thomas Jefferson, care a ajuns la un preț de circa 150.000 de dolari la o licitație.
S-a descoperit între sticlele Jefferson au devenit între timp considerate fraudă, iar William Koch se află și în posesia câtorva dintre acestea. De obicei, cumpărătorii nu intenționează vreodată să bea conținutul acestor sticle.
De cele mai multe ori, cumpărătorii intenționează să își impresioneze prietenii bogați cu experiența unui vin extreme de vechi, din această categori face parte și vinul, probabil fals Château Pétrus de la care a pornit procesul miliardarului. Investigația cazului a dezvăluit că în 1991, o sticlă uriașă cu același sortiment de vin a fost vândut cu 6.800 de dolari.
În 2000, o astfel de sticlă s-a vândut cu 10.000 de dolari, iar Koch a plătit o sumă aproape triplă în 2005. Creșterea prețului vinurilor poate fi o consecință a orgoliului miliardarilor care participă la astfel de licitații și ridică prețul în mod nejustificat al produselor.