Cât de bine arată sistemul bancar

Șeful bancherilor enumeră principalele preocupări la nivelul sistemului bancar pentru anul 2017: evoluția dobânzilor aflate la minime istorice, avansul creditelor noi la niveluri de creștere cu două cifre, cel puțin în zona de creditare în moneda națională, o transparentizare mai mare în relația cu clienții, testul de evaluare a calității activelor sistemului bancar (AQR), pregătirea pentru implementarea standardelor financiare internaționale IFRS 9 din 2018, alături de provocările induse de evoluțiile externe.

Însă perspectivele pentru acest an sunt poate mai mult ca niciodată legate de încredere, ca atribut principal al pieței financiare, încredere atât din partea sistemului bancar, cât și din partea clienților, în opinia șefului ARB. În plus, trendul de scădere a ratei creditelor neperformante urmează să continue și în acest an. Cu o rată a creditelor neperformante de 10% la nivelul sistemului bancar, suntem exact la trecerea de la nivelul de alertă la un nivel acceptabil, în evaluarea europeană, îndreptându-ne către zona calmă de credite neperformante, de sub 5%, mai spune Oprescu.

„Eu cred că sistemul bancar arată bine în momentul de față și este «cu arma la picior» – are și baza de capital necesară ca să înceapă o finanțare sustenabilă pe termen lung a economiei românești în vederea realizării obiectivului său primar, anume acela de finanțare a creșterii economice, și are și lichiditatea necesară să o facă. Sunt cele două elemente de care sistemul bancar are nevoie”, afirmă Oprescu.

Ce se întâmplă însă cu cererea de credite? Din perspectiva clientului, accesul la finanțare este considerat ca fiind cea mai mică problemă în clipa de față. La nivel european, accesul la finanțare este considerat ca fiind o problemă de sub 15% din agenții economici și în România procentul este similar, susține Oprescu. Bancherii s-au plâns în ultimii ani de lipsa cererii solvabile de credite, însă nici nu au părut să fie dispuși să-și asume riscuri prea mari după experiența anilor trecuți în care zeci de mii de firme au intrat în insolvență și nu și-au mai plătit creditele și zeci de mii de persoane fizice au clacat, iar creditele neperformante au „explodat” în bilanțurilor băncilor.

Problema pe fond este „de a avea și noi încredere în noi”, evaluează Oprescu. „Noi suntem în clipa de față în acest paradox pe care trebuie să-l rezolvăm cumva: străinii au mai multă încredere în noi”, la nivel macro, poza României este una dintre cele mai frumoase din istoria noastră, dar și în interiorul UE. „Ne trebuie încredere atât din partea sistemului bancar, cât și din partea clienților sistemului, pentru ca acești bani care există și se pot credita să se ducă în segmentele de care este nevoie în această economie.”

Șeful ARB apreciază că o revigorare a finanțării antreprenoriatului românesc, a agenților economici în general în România este „absolut necesară” și ea se poate baza pe încrederea companiilor că pot să investească. „Eu cred că în cursul lui 2017 s-ar putea să vedem acest reviriment din punctul de vedere al creditării companiilor. Este o continuare a sincronizării sectorului bancar cu creșterea economică. Trebuie să ne reluăm acest rol de a finanța creșterea bunăstării, finanțarea expansiunii creditului care se traduce ulterior în creșterea PIB-ului în România.”

De altfel, sunt create premisele pentru o creștere mai dinamică a creditului privat total, spune Oprescu, dar ar fi de dorit să fie cu accent pe creditarea companiilor. „Este mai facil să realizezi o creștere pe segmentul creditelor pentru persoane fizice, dar este mult mai benefic un avans al creditului neguvernamental prin creditarea persoanelor juridice, mai ales pe termen lung. Sunt necesare investiții. Totodată, există o problemă de supralichiditate care trebuie angajată. România trebuie să devină mai competitivă.”

Anul trecut, ritmul de creștere a creditării private a rămas anemic. După primele 11 luni creditarea totală cumula un avans de doar 1%, soldul coborând în jurul a 220 mld. lei (48 mld. euro). În timp ce creditele în lei au fost „pe val“, grație scăderii dobânzilor, împrumuturile în valută și-au continuat declinul. „La nivelul întregului credit neguvernamental am cam stat pe loc. Nu am avut o creștere generală amplă a creditului neguvernamental, dar am avut o relocare în structura sa: o creștere de peste 11% a creditului în lei și o scădere de aproximativ același nivel a creditului în valută.” Creditele pentru companii în lei înregistrau anul trecut o creștere de doar 2% față 2015, în timp ce împrumuturile acordate populației în moneda națională aveau un ritm de creștere de aproximativ 26%; la valută ambele componente sunt în scădere.

Ritmurile de creștere ale creditului de consum nu sunt încă îngrijorătoare în ansamblu pentru că dinamica de creștere mare pe creditul de consum în lei trebuie întotdeauna corelată cu scăderea creditului de consum în valută, consideră șefului bancherilor. „La nivelul care ar trebui să devină un indicator de risc – gradul de îndatorare al populației – aceste lucruri se compensează și creșterea pe poziții nete este mai mică – ba chiar s-ar putea spune că de fapt se realizează o îmbunătățire pentru că de fapt unul dintre riscurile care a fost atât de comentat în ultima perioadă – riscul valutar – dispare”.

Apare însă alt risc – al creșterii dobânzilor aflate la minime istorice, care trebuie luat în calcul, atenționează șeful ARB. „În prezent creditezi la niveluri istorice minime de dobândă și te poți aștepta la eventuale variații ale ratei dobânzii in viitor. Și, ca atare, «stres test-ul» pe care trebuie să și-l facă fiecare bancă și fiecare client, legat de ce s-ar întâmpla dacă dobânda de bază ar crește cu un anumit nivel, este un subiect pentru orice client și bancă în parte. Nu trebuie să ignorăm acest lucru.”
De altfel, în urma apariției unui nou regulament al BNR în toamna anului trecut, bancherii ar trebui să facă evaluări mult mai consistente cu privire la nivelul de îndatorare și capacitatea de rambursare la nivelul clientului, amintește Sergiu Oprescu. „Este un regulament în baza căruia ne uităm la capacitatea de îndatorare a clientului. Nu este mai restrictiv, ci este vorba despre o atenție sporită pe care noi o dăm la evaluarea capacității de îndatorare; trebuie să evaluăm mai corect veniturile pe care le are clientul. Este o transpunere a unei directive europene, nu este o inițiativă proprie.”