Cât a reciclat România în ultimii zece ani?

“De ce să arunc gunoiul separat? Nu am unde să pun trei coșuri de gunoi în bucătărie. Apoi, nu găsesc nici container chiar lângă bloc și trebuie să traversez cu pungile.„ Părerea lui Andrei, 28 de ani, este des întâlnită în rândul celor care nu îmbrățișează sau nu înțeleg colectarea selectivă. Însă de la același mod de gândire au pornit și europenii, unde astăzi colectarea este un obicei firesc. „Când am auzit prima oară de colectarea selectivă, m-am întrebat ce folos are. Nu înțelegeam de ce trebuie să schimb felul cum arunc gunoiul. O prietenă îmi spunea că nici măcar nu are loc în casă pentru așa ceva. A fost ciudat la început, dar acum totul pare firesc și puțini sunt cei care uită să separe corect hârtiile de sticla și PET-urile de gunoiul menajer„, spune Martina, care însă nu e româncă, ci locuiește în nordul Belgiei. Când aude despre situația din România, tânăra nu pare deloc uimită, pentru că același lucru se întâmpla și în Belgia, dar acum 15-20 de ani. Oricum, nimic nu se poate întâmpla peste noapte, spune ea, în timp ce pocnește din degete. „Cert e că acum, când te trezești cu abțibildul roșu lipit pe sacul de gunoi și de pe toată strada ți l-au lăsat în fața casei numai pe al tău, ai și o rușine față de vecini și te apuci să răscolești în sac ca să vezi ce ai aruncat greșit.„ Nimeni nu scapă nepedepsit, dat fiind că cei care ridică gunoiul sunt foarte perspicace. Sunt de regulă doi oameni: o fată care se uită atent în sac ca să vadă dacă nu s-a strecurat ceva nepotrivit și care decide dacă gunoiul pleacă sau rămâne și un bărbat foarte solid care ridică sacii colectați corect în mașina de gunoi. Iar abțibildul roșu lipit pe saci nu e numai o pedeapsă în fața vecinilor, pentru că, la trei greșeli, sacul rămâne tot în fața porții, dar în plus vine și poliția cu o amendă de două-trei sute de euro. În România, povestea e abia la început. Percepția asupra colectării selective nu e foarte clară, iar mulți români se întreabă, probabil: „Ce câștig dacă nu mai arunc gunoiul la grămadă?”.

Circuitul ambalajelor în natură

Ne întoarcem în timp zece ani. Primele semne ale colectării selective apăreau în legislația națională și se vorbea în premieră în România de obligațiile de reciclare și de valorificare a deșeurilor de ambalaje. Noile reguli vizau firmele și nu populația și au demarat în 2004, ca urmare a formalităților de preaderare la Uniunea Europeană prin însușirea acquis-ului comunitar. Ținta inițială era de reciclare a 15% din deșeurile de ambalaje puse pe piață de agenții economici. Procentele au crescut treptat de la an la an, atât pentru cantitățile totale de ambalaje puse pe piață, cât și pentru fiecare tip de material în parte – plastic, metal, hârtie, carton, sticlă și lemn -, iar pentru anumite ambalaje, precum PET și aluminiu, au apărut obligații specifice introduse pentru producătorii și importatorii de bunuri ambalate începând cu anul 2011.

Companiile puteau fie să gestioneze intern responsabilitatea legală, fie să delege atribuțiile unei organizații de transfer care să îi îndeplinească obiectivele. Tot atunci, autoritățile locale era obligate prin lege să creeze cadrul pentru respectarea legii. Cunoscând deja procedura similară din afara țării, multinaționalele s-au constituit într-o asociație ca să creeze o nouă structură având interesul comun de a respecta hotărârea de guvern. Coca-Cola, Pepsi, Brau Union, Mars, Unilever, Argus și Ball Packaging au fondat în 2004 Eco-Rom Ambalaje, prima organizație de transfer de responsabilitate. „Am mers mai întâi la 11 companii de colectare și toate s-au arătat interesate. La acea vreme încă funcționa sistemul de tip REMAT. Ei erau autorizați să colecteze deșeuri și singura cerință în plus față de ceea ce faceți în prezent este să separați deșeurile de ambalaje„, își amintește Sorin Cristian Popescu, director general al companiei – „nu erau echipamente de sortare, totul se făcea manual„. Pentru efortul pe care îl făceau să colecteze un deșeu, Eco-Rom suporta 20-25% din costuri, deci s-a creat și un interes suplimentar de a colecta mai mult aceste deșeuri. Și piața de desfacere era alta în urmă cu zece ani. La nivel național existau patru reciclatori de sticlă, 13 de hârtie și circa zece de plastic, iar metalele mergeau către marile combinate siderurgice, majoritatea închise în anii următori. Cât despre operatorii de salubritate, aceștia spun că abia de câțiva ani au început să colecteze separat deșeuri din teren, sortarea făcându-se până în 2009 în propria curte.

„La începutul sistemului, gunoaiele se ridicau împreună, deși erau colectate pe compartimente. Cantitățile nesemnificative de deșeuri făceau afacerea neprofitabilă„, spunea anterior Dan Ceaușescu, directorul companiei de salubritate Urban din București. Odată ajunse la sediu, acestea erau totuși triate în vederea reciclării de către angajații firmei, fără ca populația să știe. De atunci volumul a crescut, iar acum cantitatea de gunoi justifică din punct de vedere economic existența unor fluxuri separate. Cei de la Romprest declară însă că procesul de implementare este încă în curs, așadar „nu putem spune că este vorba de o cifră de afaceri, ci mai degrabă de costuri, implementarea precolectării și colectării selective având ca certitudine doar partea de investiții„.

Un alt director al unui operator de salubritate, Zoltan Pasztai de la Ecobihor din Oradea, spune că tot procesul colectării ține și de percepția în rândul populației, care nu s-a schimbat mult – „sunt doar 15% care respectă, restul așteaptă să fie amendați ca apoi să intre în sistem„. Din cifra de afaceri a unui operator de salubritate, colectarea și valorificarea deșeurilor reciclabile pot să atingă 35%.

În urmă cu zece ani, îndeplinirea obligațiilor României privind deșeurile de ambalaje era zero. Astăzi, Eco-Rom Ambalaje îndeplinește 71,5% din obligația României în ceea ce privește reciclarea deșeurilor de ambalaje, conform Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Pe piață mai activează alte șapte organizații de transfer de responsabilitate care grupează restul de aproape 30%.

Ileana Dumitru, director juridic și corporate affairs al Bergenbier, spune că, pentru îndeplinirea obligațiilor legale de reciclare impuse de UE și de legislația națională, compania a plătit anul trecut 0,25% din cifra de afaceri, adică sute bune de mii de euro. „Obligațiile legale ar trebui îndeplinite de toți subiecții de drept. Totuși, companiile își pot impune și propriile ținte specifice în materie de reciclare, iar apoi să poată capitaliza beneficii de imagine„, spune Dumitru. Ea mai spune că, din evaluările angajaților Bergenbier, a reieșit că aceștia tind să fie motivați de faptul că o companie este responsabilă și din punctul de vedere al protecției mediului.

Firește, obligația producătorilor de ambalaje de a recicla este transformată de către companii într-un instrument de marketing. În cazul îmbuteliatorului Coca-Cola, un exemplu este sticla Dorna, lansată în 2012 ca parte din inițiativa Coca-Cola HBC de micșorare a cantității de materiale folosite la ambalajul apelor companiei. Ambalajele PET ale apelor Dorna și Dorna Izvorul Alb au fost modificate pentru a fi mai ușoare cu până la 25%, se pot răsuci ocupând astfel mai puțin loc și, în consecință, devin mai ușor de depozitat în vederea reciclării. Anul trecut, fiecare a șasea sticlă de PET pentru produsele CCHBC a fost colectată separat și reciclată.

Tatiana Borcan, șefa serviciului de prevenire și protecție a mediului din cadrul producătorului de ulei Argus, spune că firmele se pot folosi de tactici care transformă obligativitatea reciclării ambalajelor într-un mod de promovare, precum informații legate de impactul deșeurilor de ambalaje după folosirea produsului respectiv, exploatarea minimă a resurselor, efectele pozitive pe care le are un ambalaj reciclat asupra prețului produsului sau crearea de noi locuri de muncă. În medie, 55-60% din ambalajele puse pe piață de Argus sunt fabricate din material reciclat. Acest procent reprezintă greutatea paletului de lemn, în general reciclat, și greutatea ambalajelor produsului. Borcan admite că populația tinde să fie oarecum sceptică în ce privește cumpărarea unui produs ambalat în material reciclat și pune această atitudine pe seama slabei informări legate de acest subiect, din care rezultă o nesiguranță legată de impactul asupra produsului.

Angajații Bergenbier, Coca-Cola HBC și Argus colectează selectiv gunoiul de la birou de ani buni, însă practica nu a fost adoptată la scară largă în rândul companiilor din România câtă vreme acestea nu au fost stimulate în niciun fel să separe deșeurile. Un moment important în domeniul reciclării a fost atingerea pragului maxim de valorificare a 60% din deșeurile de ambalaje puse pe piață în 2013. Pentru anul 2014, obligațiile legislative se păstrează la nivelul anului precedent. În prezent, există discuții la nivel european privind creșterea actualelor obligații de reciclare începând cu anul 2016.