Câștiguri mai mari pentru angajați, calcule mai strânse pentru companii: România se aliniază unei Europe mai prudente

Salariile continuă să crească în majoritatea statelor Uniunii Europene, arată datele Eurostat, însă ritmul este inegal și nu se reflectă automat într-o creștere similară a puterii de cumpărare. În paralel, pentru angajatori, presiunea este tot mai mare: costul total al muncii este împins în sus mai ales de componenta non-salarială, ceea ce reduce spațiul pentru noi majorări salariale și influențează deciziile de investiții și angajare.

România se află printre statele membre UE cu creșteri moderate ale costului orar cu forța de muncă în T3 din 2025 față de același trimestru din 2024, cu o valoare de 6,1%. Spre comparație, în T3 din 2024, costul orar cu forța de muncă crescuse cu 17,3% față de același trimestru din 2023. 

Cele mai mari creșteri ale costurilor orare cu munca au fost raportate în Bulgaria (Ă12,4%), Lituania (Ă9,7%), Croația (Ă9,1%) și Ungaria (Ă8,8%), economii aflate încă în proces de convergență, unde deficitul de forță de muncă menține presiunea pe salarii.  

La polul opus se află economii mature precum Franța (Ă1,3%), Slovenia (Ă1,6%), Spania (Ă2,0%), Austria (Ă2,1%) și Italia (Ă2,4%), unde dinamica este mult mai temperată. Malta este singura țară care a raportat o scădere a costurilor orare cu munca (-1,4%), un caz izolat într-un context dominat de creșteri.

Diferențele se văd clar și la nivel sectorial. Construcțiile rămân sectorul cu cele mai rapide creșteri ale costurilor cu forța de muncă. În zona euro, costurile orare au crescut cu 4,3% în construcții, peste industrie (Ă3,3%) și servicii (Ă3,2%). La nivelul Uniunii Europene, avansul ajunge la Ă4,7% în construcții, comparativ cu Ă3,7% atât în industrie, cât și în servicii.

Structura acestor creșteri este esențială pentru a înțelege presiunea reală asupra companiilor. În zona euro, salariile și veniturile au crescut cu 3,0%, în timp ce costurile non-salariale au avansat cu 4,0%. La nivelul UE, diferența este și mai accentuată: Ă3,5% pentru salarii, față de Ă4,2% pentru componenta non-salarială.

Pentru companii, acest dezechilibru înseamnă că presiunea asupra bugetelor nu vine doar din cererile salariale ale angajaților, ci tot mai mult din contribuțiile sociale, taxele și alte costuri asociate angajării. În acest context, piața muncii europene intră într-o fază de maturizare: creșterile nu mai sunt explozive, însă tensiunile rămân ridicate.