Casa Albă avertizează că impunerea de noi sancțiuni Iranului ar afecta negocierile
Impunerea de noi sancțiuni Iranului de către Congresul SUA ar oferi argumente suplimentare regimului de la Teheran în negocierile pe tema programului nuclear, avertizează Casa Albă, în contextul acordului preliminar dintre Republica islamică și marile puteri.
Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a avertizat că un vot al Congresului pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva Iranului ar fi interpretat ca un gest de “rea-credință” din partea Statelor Unite.
Conform termenilor negocierilor care au loc acum în Senatul SUA, decizia de înăsprire a sancțiunilor nu ar intra în vigoare decât dacă Teheranul nu ar respecta acordul cu marile puteri încheiat la Geneva în noiembrie.
“Adoptarea de noi sancțiuni în acest moment ar afecta eforturile destinate găsirii unei soluții politice și le-ar oferi iranienilor argumente pentru a înclina balanța în favoarea lor”, a spus Carney.