Cine este Carina Popovici, un cercetător în fizică care a ajuns să creeze un start-up, Art-Recognition, care pe baza inteligenței artificiale poate spune dacă un tablou aparține unui pictor sau nu. Ea a ajuns în Wall Street Journal, în cel mai controversat caz la ora actuală din lumea artei - un tablou care, dacă ar fi al lui Raphael, ar valora peste 40 mil. dolari

Pe la începutul lunii aprilie, cu o întârziere de două săptămâni, am răsfoit în format print numărul din 18-19 februarie 2023 al celui mai important ziar de business din lume, The Wall Street Journal.

Pe prima pagină, cel mai de impact articol, cu o poză mare, era legat de povestea controversată a unui tablou – Flaget Madonna: este sau nu această lucrare a lui Raphael, cunoscutul pictor italian din perioada Renașterii? Dacă acest tablou, descoperit în 1995 într-un anticariat și cumpărat cu 30.000 de dolari ar fi al lui Raphael, valoarea de piață ar depăși 42 de milioane de dolari.  

Un grup de investitori a investit mai mult de 500.000 de dolari până acum pe diverse evaluări, în încercarea de a demonstra că acest tablou îi aparține lui Raphael.

Articolul și povestea sunt fascinante, dar surpriza cea mai mare a fost când, citind articolul, am dat de un nume care părea românesc: Carina Popovici, fondator și CEO al Art-Recognition, un start-up care, bazându-se pe inteligența artificială, poate să spună cu o probabilitate extrem de ridicată dacă un tablou aparține unui pictor sau nu. Analiza se face pe baza lucrărilor realizate de acel pictor.

Pentru că Google și LinkedIn sunt cei mai buni prieteni, am descoperit cine este Carina Popovici: a început studiile la Universitatea București, iar apoi, prin intermediu unei burse Erasmus, a plecat în Germania, unde a ajuns să studieze fizica la cel mai înalt nivel, obținâmnd apoi un doctorat în Fizica particulelor la Universitatea din Tübingen din Germania.

În 2003-3004, pentru că era la modă ca cei din domeniul academic să se mute în bănci, și Carina Popovici a plecat să lucreze la Credit Suisse în departamentul de risc management.

“În perioada aceea (2003-2004) era foarte în vogă printre colegii mei să se mute din domeniul academic în bănci, în special în departamentele de risk management. Joburile pe quantitative development sau în jargon ‘quant’ (îmi pare rău, iar nu știu cum se spune în română…) erau luate practic numai de absolvenți cu doctorat în fizica teoretica sau matematica.”

Pentru România numele Carinei Popovici nu cred că înseamnă ceva acum. În 2022 a avut o prezență la Radio România Cultural tot într-un caz legat de evaluarea unui tablou.

După ce am descoperit că este româncă, am intrat pe site-ul Art-Recognition, am început să citesc despre ea, iar apoi Carina Popovici mi-a răspuns la câteva întrebări: cum a plecat din România, unde a studiat, cum a ajuns la Credit Suisse, cum a ajuns să înființeze Art-Recognition. Chiar ea spune că totul a pornit de la vecina ei de apartament, care era istoric de artă.

“De la ea am aflat că nu există o metodă obiectivă de a stabili dacă un tablou este făcut de un anumir artist și chiar mai mult, experții, care în mod tradițional evalueazăă picturile, sunt foarte subiectivi și destul de des sunt ținta acuzațiilor de corupție.”

Așa a făcut un program, într-un weekend, “dar a fost de ajuns să-mi dau seama că merge și că are un potențial incredibil. Mi-am dat demisia de la bancă fără să stau mult pe gânduri și așa a început aventura”.

Dupa Universitatea din Bucuresti cum ai plecat la studii in afara, de ce, cum ai ajuns la Credit Suisse intr-un department care nu este la indemina oricui?

Am plecat în anul trei de facultate cu o bursa Erasmus la Universitatea din Tübingen (Germania). În timpul semestrului Erasmus l-am întâlnit pe viitorul meu conducator de doctorat, und profesor care lucra pe un sub-domeniu din fizica particulelor elementare care pe mine mă interesa foarte mult (în engleză se numeste quark confinement). Domnul profesor mi-a propus sa aplic pentru o bursa de doctorat, mi-a plăcut ideea, am trimis aplicația, a fost acceptata, și așa am început doctoratul în Germania. Dupa doctorat am lucrat vreo patru ani în cercetare la o alta universitate din Germania (în Giessen, langa Frankfurt). În perioada aceea (2003-2004) era foarte în vogă printre colegii mei să se mute din domeniul academic în bănci, în special în departamentele de risk management. Joburile pe quantitative development sau în jargon ‘quant’ (îmi pare rău, iar nu știu cum se spune în română…) erau luate practic numai de absolvenți cu doctorat în fizica teoretica sau matematica. Am făcut și eu la fel ca colegii mei, am aplicat în industria financiară și așa am ajuns la Credit Suisse. Uitându-ma înapoi, pot spune ca desi jobul la CS era într-adevăr foarte bine plătit, munca în sine nu mi s-a părut extraordinar de interesanta și după un an deja am început sa mă întreb de ce vor toți sa fie quant…

Cand erai la Bucuresti la Universitate ce te gandeai ca vei face si unde vei ajunge? 

Când eram la facultate în România visul meu era sa fac cariera în cercetare, dar pe vremea aceea era clar ca cine voia sa facă cercetare competitiva trebuia sa plece în afara. Mi-ar fi plăcut sa mă întorc mai târziu și poate sa pun bazele unui grup de cercetare în România, dar între timp cariera mea a luat un alt curs. În afara de asta, din ce aud de la foști colegi și mai citesc în presa, cercetarea din România este încă la un nivel mediocru, în principal din cauza corupției și a managementului prost, cum s-a văzut de exemplu în cazul ELI-NIPNE. Din cauza asta, întoarcerea în România nu a fost niciodată o opțiune.

Cum ai ajuns sa faci Art Recognition, de unde trecerea de la banca la arta, chiar si prin realizarea unei aplicatii?

Cum spuneam mai sus, la banca munca de zi cu zi nu mi s-a părut extrem de interesanta după mai multi ani cercetare în fizica particulelor, așa ca după vreun an deja începusem sa mă gândesc ce altceva aș putea face. Întâmplător vecina mea de apartament era istoric de arta, și de la ea am auzit prima oară despre problemele pe care le au cei care vor sa vândă sau sa cumpere picturi care se presupune care au o valoare foarte mare. Tot de la ea am aflat ca nu exista o metoda obiectiva de a stabili dacă un tablou chiar este făcut de artistul respectiv, ba mai mult, experții care în mod tradițional evaluează picturile sunt foarte subiectivi și destul de des sunt ținta acuzațiilor de corupție. În urma acestor conversații, am început sa mă întreb dacă nu s-ar putea face un program care sa aducă ceva transparenta și obiectivitate. Am decis sa încerc, primul prototip l-am făcut în weekenduri pe genunchi, dar a fost de ajuns să-mi dau seama ca merge și ca are un potențial incredibil. Mi-am dat demisia de la banca fără sa stau mult pe gânduri (ca sa nu mă răzgândesc :)) și așa a început aventura! 

Inainte sa iesi pe piata cu Art- Recognition ai avut si alte idei, alte incercari?

Nu, AR este primul meu startup.

Cat ai investit in Art-Recognition si de unde, cine sunt investitorii?

In cit timp ai realizat aplicatia? Cum ai descoperit aceasta nisa? Firma am creat-o cu o prietena care înainte lucrase la UBS. În primul an am investit amândouă în sensul ca ne-am plătit un salariu foarte mic pana am terminat de programat și testat aplicația. Apoi au început sa vina investitorii, acum avem un VC din Berna, câțiva investitori privați din Elveția și SUA, am câștigat un proiect de la Uniunea Europeana, avem și computing credits de la Microsoft și Amazon…   

Ce are Art- Recognition si nu au altii? 

În primul rând obiectivitate, faptul ca ceea ce facem este bazat pe o metoda științifică, și nu pe opinii sau pareri. În al doilea rând transparență, deoarece le oferim clienților rapoarte amănunțite despre cum lucrează algoritmul. Și în al treilea rând este mult mai practic, clienții nostri trebuie sa ne trimită decât o poza, în loc sa împacheteze tablourile și sa le trimită în alte tari.  

Cum faci fata acestei lupte intre o evaluare clasica a unei opere si o evaluare bazata pe AI? Cine va invinge ?

Din punctul meu de vedere nu este (sau nu ar trebui sa fie) o lupta, nu cred ca AI este soluția pentru toate problemele, la fel cum nici evaluarea clasica nu este soluția universala. Sunt destule cazuri în care AI merge prost (sau deloc), de exemplu cand un artist nu are destule picturi pe care sa le putem folosi pentru training. Cred ca pe termen lung cele doua metode vor trebui sa învețe sa coexiste și sa se completeze reciproc.  

Esti implicata in start-upuri din tehnologie din Romania, cunosti ecosistemul de aici, lucrezi cu IT-isti din Romania, ai investitii in companii locale?

Din păcate nu cunosc deloc ecosistemul din România, nu am nici contacte nici investiții în companii locale. 

Care este viitorul Art-Recognition, vreti sa ramineti independent, vreti sa va preia altcineva/ o casa de licitatie?

 Deocamdată vrem sa rămânem independenți cel putin pentru o perioada, pana creștem îndeajuns de mult pentru a deveni un leader pe piața. Dar suntem deschiși pentru orice colaborare sau parteneriat, inclusiv posibilitatea de a fi preluati de o firma mare. 

Cum ai ajuns in disputa legata de tabloul lui Raphael?

La început n-am stiut nimic despre istoria și controversa în jurul tabloului, în prima faza am primit decât fotografia pe care am evaluat-o la fel cum facem pentru orice client. Abia mai târziu am aflat despre disputa legată de tablou.

Articolul din The Wall Street Journal legat de acest tablou este extrem de interesant, mai ales având în vedere suma mare implicată, dacă cineva ar dovedi că Raphael este cel care chiar a pictat acel tablou, Flaget Madonna.

Evaluatorii tradiționali spun că tabloul nu este al lui Raphael sau, în cea mai bună situație, este a unui asistent al lui Raphael.

În schimb, aplicația Art-Recognition a Carinei Popovici spune că tabloul a fost pictat de Raphael, bazându-se pe inteligența artificială. Iar de aici controversa acestui tablou.

Până când se va demonstra cui aparține tabloul atribuit lui Raphael, certitudinea este că am descoperit-o pe Carina Popovici și povestea ei.