Care vor fi câștigătorii crizei de acum?
În criza de acum 10 ani și în anii de creștere care au urmat din 2012, IT-iștii au fost marii câștigători ai creșterilor salariale.
De la un câștig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iștii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creștere de 321%.
Alături de ei se află angajații din asigurări și reasigurări, care au avut o creștere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iștii au câștigat cel mai mult.
Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
În septembrie 2008, cele mai mari câștiguri salariale erau la angajații care lucrau în industria petrolieră și de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, și în bănci, cu 3.052 lei.
Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
Cei din industria petrolului și a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creștere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creșteri procentuale, avem un plus de 324% în activitățile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creștere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creșterea între septembrie 2008 și martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri și restaurante, deși au avut o creștere de 217%, au fost și au rămas cel mai prost plătiți din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza și bacșișul, câștigul real ar fi mult mai mare.
Să vedem în următorii zece ani care vor fi câștigătorii.
