Care va fi evoluția crizei în Europa și România?

Noul an a început cu avertismente adresate, pe un ton mult mai înalt decât cu un an în urmă, de politicieni și de analiștii economici că 2012 va fi “anul tuturor riscurilor” (Nicolas Sarkozy), “mai greu pentru zona euro decât precedentul. (Angela Merkel) și că economia mondială se află “într-o situație periculoasă” (Christine Lagarde).

Motivul e că, departe de a-și fi găsit o rezolvare în 2011, criza nu doar continuă, dar îmbracă aspecte noi: austeritatea din ultimii doi ani n-a reușit să convingă piețele că problema datoriilor poate fi rezolvată, ci doar să scadă nivelul de trai al oamenilor, iar stimulentele lansate de guverne și bănci centrale n-au reușit să influențeze o creștere a economiei perceptibilă de populație prin crearea de locuri de muncă.

Or, anul acesta vine scadența, de data aceasta nu din partea piețelor, ci a cetățenilor: 2012 este an electoral în SUA (alegeri prezidențiale), Franța (prezidențiale și parlamentare), Germania (locale), la care s-ar mai putea adăuga alegeri anticipate în țări ca Italia sau chiar Marea Britanie, conform unor estimări ale Nomura, dacă efectele crizei se adâncesc. Contextul electoral crește riscul unor divergențe politice acute, cu urmări nefaste pentru economie; în Europa, o astfel de dispută ar putea apărea între Germania Angelei Merkel și Franța socialistului François Hollande, candidatul cu cele mai mari șanse de a deveni președinte după alegerile din mai, care susține euroobligațiunile comune și combate principiul bugetului echilibrat, adică exact pe dos față de Merkel.

Un dezacord între cele mai mari puteri europene “ar genera un recul serios al procesului politic din Europa”, cu efecte nefavorabile pe piețele financiare, susțin analiștii Danske Bank.

Când și cum s-ar putea tranșa astfel de tensiuni? Vasile Iuga, country managing partner al PwC România, crede că încă din primul trimestru se va contura un deznodământ al crizei din zona euro, oferind patru scenarii posibile: 1) expansiunea masei monetare, cu BCE care va injecta lichiditate în sistemele financiare ale economiilor vulnerabile; “recesiunea este evitată, ratele dobânzilor sunt menținute la un nivel scăzut pe termen scurt, dar inflația va depăși ținta de 2%, în vreme ce moneda euro se va deprecia”; 2) defaulturi ordonate ale celor mai îndatorate state, “ceea ce va conduce la o contracție a economiei și o recesiune prelungită între doi și trei ani, generând o scădere cumulată de aproximativ 5% a PIB în zona euro”; 3) ieșirea Greciei din zona euro, ceea ce îi va atrage “o recesiune severă, o depreciere rapidă a noii monede și un puseu inflaționist, în timp ce statele rămase în zona euro vor căuta să protejeze moneda printr-o disciplină fiscală dură și prin luarea de măsuri care să redea încrederea investitorilor, însă se vor confrunta cu o recesiune de până la doi ani”; 4) apariția unui nou bloc monetar, în virtutea unui acord franco-german care lasă loc pentru apariția unui bloc monetar mai mic și mai strict reglementat.

Efectul: “noua monedă euro ar urma să se aprecieze puternic, iar economiile din noul bloc monetar ar trece printr-un boom al consumului intern; în schimb, economiile excluse vor înregistra o depreciere puternică a monedelor proprii și se vor confrunta cu o recesiune masivă”.

Dacă liderii europeni vor opta pentru menținerea zonei euro în forma actuală, statele puternice vor fi nevoite să facă însă un efort considerabil pentru a finanța Mecanismul European pentru Stabilitate Financiară, în timp ce statele cu datorii mari vor fi obligate să-și asume noi programe de austeritate, dar și reforme structurale de ameliorare a competitivității.