Care sunt cele mai mari companii antreprenoriale din România
Ca o mănușă au venit rezultatele companiilor cu capital privat românesc pe aniversarea centenarului României. Anul 2018 a adus pentru prima dată 15 companii antreprenoriale cu afaceri de peste un miliard de lei, un record absolut pentru businessul antreprenorial ESTE un record care îi are printre semnatari pe cei care în urmă cu 20-25 de ani au început să construiască primele branduri românești d…
Viitorul României va avea înfățișarea pe care noi o gândim și o creionăm astăzi. Nu trebuie să-l privim ca pe o necunoscută, ci ca pe un rod al viziunii și faptelor noastre de azi”, spunea Dragoș Pavăl, fondator al Dedeman Bacău, cea mai mare companie antreprenorială din România, într-un mesaj transmis României la 1 decembrie 2018.
Viziunea și investițiile fraților Adrian și Dragoș Pavăl au transformat rețeaua de magazine Dedeman din Bacău în cel mai mare business antreprenorial din România după cifra de afaceri, într-un angajator care a creat peste 10.000 de locuri de muncă într-una dintre cele mai profitabile zece afaceri din economia românească.
Dedeman Bacău, rețeaua de magazine de bricolaj controlată de Adrian și Dragoș Pavăl, este cel mai mare business antreprenorial din România, cu afaceri de 7,2 mld. lei în 2018, în creștere cu 14% față de anul precedent, cu un profit net de peste 1 mld. lei și 10.000 de angajați. Dedeman conduce detașat de mai mulți ani în topul celor mai mari afaceri dezvoltate de antreprenori, iar în 2018 a devenit și primul business antreprenorial care raportează un câștig net de 1 mld. lei. Pe locul secund în topul companiilor antreprenoriale a urcat în 2018 Fildas Trading, compania de distribuție de medicamente a grupului Fildas-Catena, dezvoltat de Anca Vlad. Fildas, cu afaceri de 3,6 mld. lei în 2018 (creștere de 36%) ia față retailerului electro-IT Altex (Dan Ostahie) și a companiei telecom RCS&RDS (Zoltan Teszari).
Mai mult, farmaciile Catena, al căror business nu este însă consolidat pe o singură entitate fiscală, au trecut în 2018 de pragul de 4 mld. lei cifră de afaceri, potrivit datelor din anuarul Cei mai mari jucători din economie, realizat de Ziarul Financiar. Clasamentul nu include însă businessul Catena, care pe o singură firmă nu intră în top 20 afaceri antreprenoriale.
Iulian Stanciu este singurul antreprenor cu două companii în top 20, ambele cu afaceri de peste un miliard de lei. Network One Distribution, din distribuția IT&C, a avut în 2018 o cifră de afaceri de 1,2 mld. lei, iar rețeaua de magazine Flanco a spart și ea pragul cu vânzări de 1 mld. lei, în creștere cu 9% față de 2017.
Oltchim cu activele bune din industria chimică preluate de Ștefan Vuza, producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia Mare (Vladimir Iacob și Marius Șelescu) și producătorul de băuturi răcoritoare și bere Romaqua (Octavian Crețu, Nicolae Palfi) sunt singurele trei companii cu activități de producție prezente în topul celor mai mari firme antreprenoriale din România.
Treisprezece companii din top 20 au activități de comerț.
Cel mai mare salt realizat de o companie antreprenorială de top îi aparține constructorului Bog’Art, controlat de Raul Doicescu. Compania de construcții a raportat în 2018 o cifră de afaceri de 926 mil. lei, în creștere cu 90% față de 2017, rezultat cu care intră pentru prima dată între cele mai mari 20 de firme deținute de antreprenori. Sunt trei companii nou intrate în 2018, respectiv Bog’Art, Romaqua Group și Macromex.
Clasamentul celor mai mari afaceri antreprenoriale include pentru prima dată în 2018 15 entități fiscale cu vânzări de cel puțin un miliard de lei, față de numai 12 în urmă cu un an, iar în 2019 numărul companiilor care ajung la acest nivel s-ar putea apropia de 20.

Anca Vlad, proprietara distribuitorului de medicamente Fildas și a rețelei de farmacii Catena, a creat firma cu numărul 800 în primii ani de capitalism din România, iar astăzi grupul pe care îl controlează rulează afaceri cumulate de 7,7 miliarde de lei.
Munca a început-o încă din timpul liceului, când lucra într-un laborator de chimie, înlocuindu-i pe laboranții care plecau în concediu, iar apoi „ca orice ASE-ist care vrea un bănuț, a lucrat ca și ghid la mare. Tot în timpul facultății a început să facă și traduceri pentru Camera de Comerț, specializându-se pe prospecte medicale și medicamente. Acela a fost primul contact cu industria de medicamente, domeniu în care avea să-și dezvolte mai târziu afacerile. După ce a terminat facultatea a primit repartiția în București, la actualul producător de mobilă Silvarom. A lucrat apoi ca reprezentant național pentru compania Beecham (ulterior GSK), iar apoi a trecut la businessul propriu. În 1993 a pus bazele Fildas Trading, în 1999 a apărut și Catena, astăzi lider detașat pe piața de retail farmaceutic din România. „Eu am ținut foarte mult să avem sediul în România, să fim firmă românească”, povestea Anca Vlad într-un interviu acordat ZF în numărul aniversar – „20 de ani de capitalism.”
Matematica bricolajului. Dragoș Pavăl, acționar al Dedeman Bacău alături de fratele său Adrian Pavăl

Adrian și Dragoș Pavăl sunt doi matematicieni care au intrat în afaceri în 1992 cu un magazin de 16 metri pătrați, iar în prezent dețin cea mai mare companie antreprenorială din România după cifra de afaceri. Au pornit de la zero în primii ani după revoluție și au avut nevoie de zece ani pentru a ajunge la formatul actual al rețelei Dedeman – magazine cu o suprafață medie de vânzare de peste 8.000 de metri pătrați și zeci de mii de articole listate.
„În Austria am văzut primul magazin mare de bricolaj, în anul 1995, și mi-am spus că într-o zi vom ajunge și noi acolo”, povestea Dragoș Pavăl pentru ZF. Trecerea la un format mare de magazine s-a realizat abia în 2002, când frații Pavăl au accesat pentru prima dată un credit de peste un milion de euro de la o bancă străină, ABN Amro.
De atunci au mers doar înainte, chiar și în anii de criză, când marii investitori puneau pe hold proiectele din România, când piața pe care activau se contracta cu 25%. Iar pariul lor este câștigător.
Dedeman Bacău este lider pe piața de bricolaj, are o rețea de 49 de magazine, peste 10.000 de angajați și o cifră de afaceri de 7,2 mld. lei (peste 1,5 mld. euro) în 2018, cu un profit net de un miliard de lei. Frații Pavăl nu s-au oprit însă aici, iar în ultimii ani și-au extins aria de activitate, în producție, energie, și în sectorul imobiliar. Dedeman este acționar în Cemacon (materiale de construcție), Conpet (transportator de țiței prin conducte), Electrica, Transelectri-ca (energie) și Alro (producție de aluminiu).
În 2018 acționarii Dedeman au cumpărat proiectul de birouri The Bridge din București, iar în mai 2019 și-a extins portofoliul imobiliar prin achiziția proiectului The Office din Cluj-Napoca. În primăvara acestui an au intrat pe piața de logistică cu un parteneriat într-un proiect în Chitila.
Tot în această primăvară, Adrian și Dragoș Pavăl au creat fondul de investiții Equiliant Capital, orientat spre investiții în firme mici și mijlocii (IMM-uri), care își propune ca într-un interval de 3-5 ani să investească aproximativ 60 de milioane de euro în circa 8-10 firme.
Un televizor. Milioane de televizoare. Dan Ostahie, fondator al Altex

Dan Ostahie și-a început cariera de antreprenor în 1991, după terminarea facultății, importând televizoare second-hand din Elveția, o activitate despre care spunea anterior că era „sport național pentru că televizoarele color nu existau, iar cele de la noi erau foarte scumpe.” A început cu 10.000 de dolari, împrumutați de la bancă și pentru care a pus gaj casa părinților, și de acolo a construit o companie cu afaceri de 3,5 mld. lei și peste 3.000 de angajați. Etapele cruciale în dezvoltarea Altex au avut loc în 1996 și 2009. Primul hop a fost marcat de inflația galopantă și de creșterea dobânzilor la 140%, iar al doilea a fost provocat de criza financiară care a lovit puternic în piața de electro-IT, un sector care abia în 2016 a reușit să revină la valoarea de 2,5 mld. euro atinsă înainte de criză.
În ciuda crizei și a unei piețe în suferință, Dan Ostahie a fost o prezență constantă în ultimii ani în topul celor mai mari companii antreprenoriale raportat la cifra de afaceri, iar brandurile create de el în zona de retail – Altex și Media Galaxy – rămân printre cele mai puternice mărci construite în capitalism.
Un top de 40 de miliarde de lei
Notă: topul include doar entități fiscale așa cum sunt ele înregistrate la Registrul Comerțului și nu ia în calcul grupuri de firme dacă bilanțul lor nu este consolidat pe o singură companie. Clasamentul ia în calcul doar companiile și nu include bănci sau companii de asigurări
Sursa: Registrul Comerțului. Topul include companiile al căror bilanț a ajuns la Registrul Comerțului până În
15 iunie 2019 în baza unui acord cu Ministerul Finanțelor
*nu era în top 20
Cele mai mari 20 de companii antreprenoriale din România au avut în 2018 o cifră de afaceri cumulată de 40 de miliarde de lei, în creștere cu 15% față de 2017. Top 20 numără 50.000 de salariați și un profit net de 1,6 mld. lei. Clasamentul ia în calcul doar entitățile fiscale așa cum apar la Registrul Comerțului, și nu grupuri de firme sau rezultate consolidate anunțate de companiile listate.
Top 20 cele mai mari companii antreprenoriale în 2018 (clasament realizat după cifra de afaceri pe entități fiscale)
Care sunt cele mai mari firme controlate de antreprenori români după cifra de afaceri din 2018 și cum arată bilanțurile lor financiare în ultimii trei ani.
