Care reconversie profesională? Din IT sau auto, la 55 de ani, în construcții, pe Glovo sau chelner?

În anii ’90 și apoi după 2000, milioane de români au plecat din țară în căutarea unui trai mai bun, în căutarea unui salariu mai bun, în căutarea unui job mai bun, având în vedere că în România economia s-a prăbușit după anii ’90, când a fost primul val de plecări, iar criza din 2008-2009 a dus la al doilea val.

Mulți dintre cei care au plecat erau foarte buni din punct de vedere profesional, dar nu și-au mai găsit de lucru în același domeniu, pe aceeași poziție și poate nici cu același salariu.

Multă lume discută despre reconversie profesională atunci când se schimbă economia, când se schimbă industriile, când ești dat afară, când încep restructurările.

În anii ’90 nu exista vreo discuție legată de vârsta celor care trebuiau să plece, care trebuia să fie restructurați, pentru că piața muncii nu era atât de sofisticată ca astăzi. Atunci mai degrabă plecau cei mai tineri și cei care erau aproape de pensie și care puteau să iasă la pensie mai rapid.

Acum, în noua economie, primii care pleacă sunt ei mai în vârstă, cei care trec de 50 de ani, cei care asimilează mai greu schimbările de peste noapte din companie. La 50 de ani – și peste – ai rutina ta, ai experiența ta și nu prea accepți alte păreri, mai ales cele care vin de la oameni tineri, fără niciun fel de experiență, fără școală. Dar, în capitalismul de astăzi, companiile preferă oameni tineri, din noile generații, care se pot adapta mult mai repede schimbărilor care apar.

Pentru cei de peste 50-55 de ani, bazinul de joburi se reduce extraordinar, chiar dacă au o experiență foarte mare. În declarații, în retorică, toți vor să angajeze oameni cu experiență, dar dacă se poate să aibă 25 de ani, cu experiența de 57 de ani. Iar restructurările se întâmplă și în funcție de pachetele salariale.

Nu prea există reconversie profesională pentru cei peste 50-55 de ani; este foarte greu de asmiliat o schimbare, indiferent care ar fi ea, este extrem de greu să înțelegi joburile care apar astăzi și care necesită abilități digitale extraordinare.

Din ce în ce mai mulți executivi de top de la noi realizează cu stupefacție că odată ce și-au pierdut jobul, bine plătit, le este foarte greu să găsească ceva cât de cât similar. Pozițiile bune sun ocupate deja, nimeni nu vrea să părăsească un job de bună voie, din motive altruiste – ca să-i facă loc altuia.

Experiența este bună doar atunci când se analizează un CV, pentru că în realitate cele mai multe dintre companii nu prea vor să angajeze oameni cu experiență, decât în cazuri superspecializate. Este o problemă de cost, dar și o problemă de politică internă.

Niciun director tânăr, de 35-40 de ani, nu vrea să se confrunte cu cineva care are 57 de ani și o experiență mult mai amplă decât o are el. Așa că preferă să angajeze pe cineva care are 30-35 de ani.

Nu există reconversie profesională de la o anumită vârstă încolo.

Nu există ca tu, inginer auto, 60 de ani, să te reconvertești profesional în chelner (s-ar putea ca în restaurante chelnerii să câștige chiar mai bine decât inginerii), ospătar, curier, lucrător comercial care aranjează marfa pe raft sau paznic.

Odată ce AI câștigă teren, nu numai în sectorul IT ci și în industria auto, de construcții, logistică etc., se vor pierde multe joburi unde erau oameni cu experiență, supra și super bine calificați, care aveau salarii bune în România.

Automatizarea și digitalizarea se întâmplă și impune restructurări într-un mod continuu. Azi un job, mâine încă două poziții, peste o lună încă zece poziții. Și așa pot să dispară, fără un scandal mare, 10% din forța de muncă a unei companii chiar medii.

Dacă economia nu se relansează, dacă nu revine creșterea economică, dacă nu revin investițiile care să necesite noi anunțuri de angajare și căutarea de noi oameni, mai tineri sau mai puțini tineri, vom începe să avem probleme. Nu va exista piață de  muncă, joburi pentru cei peste 50 de ani care au o experiență, care pornesc de la un nivel salarial mai ridicat, nu de la salariul minim pe economie. Iar aceștia vor deveni din ce în ce mai frustrați și nervoși, așa cum au fost românii care au plecat în anii ’90 și după criza din 2008 din țară, și care acum sunt extrem de nervoși pe România, pe viață, pe lumea din jurul lor.

Nu este deloc ușor să te confrunți cu o reconversie profesională, nu te mai ține mintea peste 55 de ani, iar uman, orice idee venită din partea unui director mult mai tânăr este respinsă imediat.

Dacă ne uităm pe sondajele sociale, vom vedea că cei peste 50-55 de ani încep să-și schimbe opțiunile politice și să-și îndrepte atenția către cei care vin cu o anumită retorică, chiar împotiva companiilor, a multinaționalelor, a băncilor.

Când cineva care a lucrat într-o bancă este pus pe liber și are peste 50 de ani și apoi nu-și găsește ceva similar, dă vina pe bancă, pe bănci, pe corporații, pe noile trenduri – digitalizarea, pentru tot ceea ce i se întâmplă.

Bineînțeles că economia are în orice moment posturi disponibile, dar pozițiile căutate sunt de un nivel inferior atât din punct de vedere profesional, cât și salarial. Nu prea îți convine să pleci ca subinginer din industria auto și să faci Uber, Bolt sau Glovo.

Chiar și în industria IT, celor care poate au spre 60 de ani le este destul de greu să-și găsească ceva similar dacă sunt puși pe liber și le este destul de greu să se reconvertească în construcții.

Vom vedea din ce în ce mai mult cum anumite opțiuni politice și sociale încep să se schimbe, vom vedea cum o anumită retorică populistă va câștiga teren captând o anumită nemulțumire care va fi din ce în ce mai prezentă.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)