Care este una dintre cele mai sigure destinații de concediu din Europa în vremuri de pandemie. „Nu am înregistrat niciun caz"
Numărul mare de cazuri de coronavirus din majoritatea destinațiilor turistice europene i-a determinat pe mulți călători să abandoneze planurile de vacanță sau să le amâne până la vremuri mai sigure. Grecia se numără în prezent printre puținele state care au…
Numărul mare de cazuri de coronavirus din majoritatea destinațiilor turistice europene i-a determinat pe mulți călători să abandoneze planurile de vacanță sau să le amâne până la vremuri mai sigure. Grecia se numără în prezent printre puținele state care au granița deschisă cu România, nenumărate obiective turistice și plaje fascinante, dar și puține cazuri (35 îregistrate cu o zi în urmă). Iar una dintre cele mai celebre insule elene se mândrește cu faptul că nu a înregistrat niciun caz de la debutul pandemiei: este vorba de insula vulcanică Santorini, care atrage anual circa 3 milioane de turiști. Cum au reușit autoritățile să mențină la zero rata de infectare?

La fața locului am văzut că cea mai mare contribuție o are respectarea cu sfințenie a regulilor de distanțare socială și a măsurilor de prevenție: de pildă, deși legea permite accesul unui număr de șase persoane la aceeași masă, unele restaurante din Santorini impun turiștilor să servească masa doar în număr de patru, iar mesele sunt distanțate corespunzător. De asemenea, la unele terase sunt folosite în loc de oliviere sticle în miniatură, de unică folosință, cu ulei și oțet, iar mesele sunt acoperite cu șervete de hârtie, pentru o singură utilizare. În autocare, ți se cere să porți mască corespunzător, altfel nici nu se pleacă de pe loc. Iar în obiectivele turistice, cum ar fi cramele, personalul poartă viziere sau măști și mănuși.

Antonis Sigalas, primarul insulei, spune că într-un an obișnuit ajungeau pe insulă în jur de 3 milioane de turiști, din care o treime veniți de pe vasele de croazieră, în tranzit, media înnoptărilor fiind de 2-3 nopți iar principalele naționalități: asiaticii și americanii, urmați de turiștii europeni din Marea Britanie, Germania, Italia, Franța și Spania. Anul acesta însă croazierele au fost interzise iar așteptările sale sunt ca numărul vizitatorilor să scadă la circa 500.000 de turiști care, potrivit lui Sigalas, vor opta însă pentru un sejur mai lung, de circa 7 nopți, astfel că „veniturile nu vor înregistra o scădere foarte mare”.

În prezent, insula este vizitată de aproximativ 1.500 de turiști, din care circa 10% sunt și testați. În cazul în care vor fi înregistrate cazuri, autoritățile au pregătite un spital local și un hotel destinat pacienților infectați. Prin prisma numărului mic de turiști aflați în prezent pe insulă, Sigalas spune că este un moment propice pentru a o vizita pe îndelete. „Nu am înregistrat niciun caz de coronavirus. (…) Este o ocazie unică să vă bucurați de o insulă frumoasă în liniște și în siguranță, pentru că până acum a fost foarte aglomerat.”
În ceea ce privește numărul de hoteluri deschise, în momentul de față funcționează doar circa 50-60% dintre unitățile hoteliere, dar Sigalas estimează o creștere de până la 80% în luna august, cu un grad de ocupare de 70%. El spune că în Santorini măsurile de siguranță la unitățile de cazare sunt mai ușor de respectat deoarece majoritatea unităților de cazare au un singur etaj, nefiind structurate pe mai multe niveluri, cu sute de camere, ca în alte destinații.

De ce sunt autoritățile și locuitorii din Santorini atât de atenți la măsurile de siguranță?
În Santorini, 95% din veniturile insulei provin din turism și transporturi, insula acoperind cu aceste două industrii 3% din PIB-ul total al Greciei. Anul acesta, numărul angajaților din turism din Santorini a scăzut la jumătate, de la 24.000 la 12.000. Statul grec oferă însă personalului din HoReCa aflat în șomaj tehnic un ajutor lunar de 500 de euro până la finalul lunii septembrie.
Ce poți vizita?
În Santorini nu te poți plictisi – poți fie să pornești la pas pentru a vizita celebrele Oia și Fira sau alte sate în care imaginile cu casele albe și acoperișurile în nuanțe intense de albastru îți vor fura privirile și îți vor încărca memoria telefonului ori să mergi la o degustare de vin în cea mai veche cramă industrială de pe insulă, iar la finalul zilei, să admiri un apus spectaculos.

De asemenea, deși plajele sale nu au nisip fin și apă cristalină, acestea alcătuiesc însă peisaje spectaculoase, cum e, de pildă, Plaja Roșie, cu stânci de culoare stacojie, sau plajele cu nisip negru, într-o nuanță exotică față de cele cu care suntem obișnuiți.

O altă experiență este o urcare cu telecabina din port spre Fira, ori, pentru o notă tradițională, cu catârul, fiecare având un cost de 6 euro/sens. Listei i se poate adăuga și o zi de cumpărături, deoarece Santorini abundă în boutique-uri pline de produse hand-made sau suveniruri pentru toate gusturile. Prețurile sunt foarte diferite în funcție de stațiune. Dacă în Oia, renumită pentru celebritățile și miliardarii pe care îi găzduiește în fiecare an acestea sunt mai piperate, în stațiunea Perisa, de pildă, veți întâlni atât prețuri accesibile cât și plaje cu apă lină.

Cum se ajunge în Santorini?
În prezent, spre insula Santorini se poate ajunge fără escale, pe cale aeriană, prin cursele charter ale agenției de turism Cocktail Holidays, operate de Tarom. Compania Wizz Air va opera, de asemenea, curse spre insulă începând cu luna august, iar pe cale maritimă există opțiunea folosirii ferry-boatului dinspre alte insule. Din Creta, călătoria cu ferry-boatul durează în jur de 2 ore și un sfert și are un cost de 68 de euro pe sens cu o companie locală.