Care este una dintre cele mai mari probleme ale societății într-o perioadă în care pandemia aduce doar carantină, izolare, boală, moarte și multă suferință

Carantină, izolare, boală, moarte, o pandemie poate aduce multă suferință și prin aceasta poate lăsa răni adânci în societate, în emoționalul colectiv și în cele din urmă în economie. Unele națiuni sunt mai empatice decât altele și se descurcă mai bine în a alina suferința, construindu-și astfel un drum mai scurt și mai lin de revenire și baze mai puternice de pe care pot înfrunta o criză viitoare.

David Kessler tratează pentru revista Quartz chiar problema lipsei de empatie în cea mai urâtă consecință a pandemiei, moartea. Adică problema analfabetismului emoțional în caz de doliu. Kessler este director de empatie la Empathy, o companie americană de tehnologie care se ocupă cu alinarea suferinței familiilor îndoliate.

Pentru guverne și angajatori, a ști să facă și ei acest lucru poate însemna productivitate mai bună, angajați mai motivați și mai fideli și o societate mai sănătoasă. El discută din punctul de vedere al SUA, o țară cu deficit de empatie în care salariații au mai puține drepturi decât colegii din multe dintre țările membre ale UE. Însă ideile sale sunt de actualitate și în Europa mai ales acum când pandemia produce mai multă suferință decât unele comunități pot duce.

În mulții ani în care am discutat cu oamenii despre pierderi și i-am consiliat în suferința lor, de multe ori am fost uimit de cât de prost echipați sunt cei mai mulți dintre noi când vine vorba de a vorbi despre moarte, scrie Kessler. Moartea este o parte nedorită a vieții, dar una cu care fiecare dintre noi va trebui să se confrunte la un moment dat. Și totuși, de multe ori ne simțim atât de incorfortabil în fața inevitabilității morții încât găsim modalități de a evita să discutăm despre ea sau chiar să ne gândim la ea, până când devine imposibil de evitat – și apoi, având atât de puțină practică, de multe ori pur și simplu nu știm ce să facem sau să spunem.

Trăim într-o societate analfabetă emoțional, mai ales când este vorba de doliu, de durerea provocată de pierderea unei ființe. Acesta este motivul pentru care mulți oameni care și-au pierdut recent o persoană iubită nu sunt familiarizați cu sau nu înțeleg doliul, ceea ce le poate adânci și prelungi sentimentele de durere și melancolie.

Trăim într-o societate analfabetă emoțional, mai ales când este vorba de doliu, de durerea provocată de pierderea unei ființe. Acesta este motivul pentru care mulți oameni care și-au pierdut recent o persoană iubită nu sunt familiarizați cu sau nu înțeleg doliul, ceea ce le poate adânci și prelungi sentimentele de durere și melancolie. Se pot lupta cu reacții necunoscute, cum ar fi vinovăția sau furia, fără să-și dea seama că acestea pot fi elemente foarte comune și chiar productive ale procesului de doliu. Și, în multe cazuri, ei nu știu cum să vorbească despre asta cu alții sau cum să ia legătura cu cei care-i pot ajuta și astfel ajung să se simtă pierduți și singuri.

Trecerea prin doliu necesită timp, energie și înțelegere și nu este un drum ușor. Prin demistificarea morții, putem atenua o parte din suferința și sentimentul de singurătate trăite de cei care pierd pe cineva. Cu toate acestea, costul emoțional pe care îl are pierderea este doar un aspect al consecințelor negative ale tabuului construit în jurul morții. Este vorba de adevărate consecințe logistice, sociale și chiar economice, atât pentru cei care au suferit din cauza pierderii, cât și pentru comunitățile cărora le aparțin.

În timp ce eu și colegii mei care predau, consiliază familiile și conduc grupuri de sprijin pentru cei în doliu ne facem partea pentru a încuraja discursul onest despre moarte, sunt foarte necesare intervenții proactive și directe, inclusiv din partea angajatorilor și a guvernelor, pentru a rezolva multe dintre aceste probleme, mai spune Kessler.

Un bun exemplu de situație în care în care societatea eșuează este lipsa unei conversații coerente despre concediul pentru caz de deces. În SUA, un singur stat, Oregon, are o formă de concediu legal obligatoriu pentru angajații care au suferit o pierdere în familie, iar la companiile care oferă concediu de deces plătit, durata medie permisă este de doar trei zile.

Un bun exemplu de situație în care în care societatea eșuează este lipsa unei conversații coerente despre concediul pentru caz de deces. În SUA, un singur stat, Oregon, are o formă de concediu legal obligatoriu pentru angajații care au suferit o pierdere în familie, iar la companiile care oferă concediu de deces plătit, durata medie permisă este de doar trei zile.

De cele mai multe ori suferința provocată de pierderea unei ființe durează mai mult decât trei zile de concediu. Durerea sufletească acută se poate prelungi săptămâni și chiar luni. Lipsa politicilor de concediu adaptate momentului nu numai că provoacă suferință angajatului îndoliat, care se poate confrunta adesea cu alegerea imposibilă de a se întoarce la muncă în timp ce încă este pierdut în ceața suferinței intense sau de a pierde venituri în timp ce trece prin procesul necesar de vindecare.

De asemenea, o astfel de disfuncționalitate dăunează angajatorilor, care ajung să aibă fie angajați în concediu fără plată pe durată mare, fie  productivitate și moral scăzut atunci când lucrătorii care nu sunt vindecați sau pe drumul spre vindecare se întorc la birourile lor. Pe frontul socioeconomic, analfabetismul doliului din cultura noastră ne costă mai mult decât dificultățile emoționale și productivitatea pierdută.

De exemplu, majoritatea familiilor îndoliate sunt eligibile pentru diverse beneficii, surse importante de finanțare care pot ajuta la acoperirea costurilor de înmormântare, la compensarea veniturilor pierdute ale gospodăriei și, în general, permit oamenilor să treacă peste săptămânile și lunile dificile de după moartea unei persoane dragi. Acestea includ beneficii de urmaș, beneficii pentru veteran, asistență pentru înmormântare etc. Dar multe familii nu cunosc beneficiile la care au dreptul și chiar și cei care știu despre ce este vorba nu sunt suficient de familiarizați cu procesele birocratice prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la ele.

Acesta este doar un exemplu costisitor al barierelor logistice peste care trebuie să treacă familiile îndoliate în timp ce sunt insuficient informate cu privire la pașii și detaliile importante. Mulți trebuie să se ocupe și de testamente, bunuri și succesiune, de planificarea înmormântării,  de închiderea conturilor pe care persoana iubită nu le va mai folosi și de multe alte astfel de sarcini.

Tăcerea noastră din jurul morții expune, de asemenea, familiile îndoliate la un risc mai mare de abuz sau exploatare. În timp ce majoritatea persoanelor și organizațiilor care lucrează în spațiul din jurul sfârșitului vieții sunt corecți din punct de vedere moral și plini de compasiune, vor exista întotdeauna cei care vor căuta să profite de cei mai vulnerabili. Recuperatorii de datorii, de exemplu, au căpătat reputația de a încearca  să-i convingă pe membrii familiei că sunt responsabili pentru datoriile persoanei dragi decedate – o practică ilegală care persistă deoarece oamenii îndurerați, care nu au cunoștințele suficiente, uneori vor plăti pur și simplu facturile pentru a-i face pe recuperatori să tacă.

Deschiderea discuției despre moarte are potențialul de a ajuta în mare parte din aceste probleme, nu în ultimul rând pentru că îi poate inspira pe inovatori să-și îndrepte atenția către ele. Avem nevoie de campanii la scară largă care să informeze publicul în ansamblu, și nu doar pe cei îndoliați, despre drepturile și cele mai bune practici în astfel de situații. Există atât o nevoie, cât și o oportunitate ca firmele inovatoare să vină cu o gamă largă de soluții și metodologii, oferind o experiență mai rațională, umană, instructivă și de sprijin familiilor care trec printr-o perioadă foarte dificilă. Cu acest tip de ajutor poate fi eradicat stigmatul durerii, al pierderii și al morții, pentru a menține o relație mai sănătoasă cu sfârșitul vieții, atât ca indivizi, cât și la nivel de cultură.

Ideile lui Kessler sunt importante în contextul în care în unele țări mari, cum ar fi Marea Britanie și Canada, se vorbește de epidemii tăcute de suferință provocată de moarte și pierdere. Mai important, astfel de concluzii arată că acolo există discuții și sunt făcute studii temeinice privind impactul pandemiei și al suferinței aduse de aceasta, în societate. În statele mai sărace, cum ar fi cele est-europene, astfel de analize lipsesc.

În unele țări mari, cum ar fi Marea Britanie și Canada, se vorbește de epidemii tăcute de suferință provocată de moarte și pierdere. Mai important, astfel de concluzii arată că acolo există discuții și sunt făcute studii temeinice privind impactul pandemiei și al suferinței aduse de aceasta, în societate. În statele mai sărace, cum ar fi cele est-europene, astfel de analize lipsesc.