Care este piesa vestimentară cu cea mai spectaculoasă tranziție din istorie. Este cel mai controversat articol
Lenjeria intimă alături de toate accesoriile cu care vine la pachet, unele aproape la limita legalității, este poate obiectul vestimentar care a avut cea mai spectaculoasă tranziție din istorie, transformându-se dintr-o necesitate, în accelerator de încredere. După Afaceri Premium abordează cu luciditate un subiect tabu și vorbește cu oamenii din domeniu despre acest obiect-cult, martor-cheie al…
Diavolul stă în detalii așă că nu este surprinzător cum ceva atât de mic, de delicat și care se poartă de regulă pe dedesubt poate naște pasiuni mistuitoare, de genul celor pe care le găsești doar în romanele de dragoste. Filmul Malena al lui Giuseppe Tornatore este o dovadă în sine. Este senzațională imaginea în care personajul principal masculin, Renato, o privește pe voluptuoasa Monica Bellucci pe ascuns, de departe, în încercarea de a „fura“ câteva imagini care să îi alimenteze deja colorata-i imaginație. De altfel, nu fură doar imagini, ci și perechea neagră de desuuri întinsă la uscat, care-i devine apoi poartă către lumea viselor. S-ar putea isca războaie pentru acele desuuri negre.
„De ce astăzi bărbații preferă să vorbească despre ceasuri și nu despre desuuri? Cui îi pasă de dublu tourbillon? Când erau mici doar nu se uitau pe gaura cheii la ceasuri“, spunea recent Șerban Alexandrescu, cofondatorul agenției de publicitate Headvertising. Îl poate contrazice cineva?
Cum a ajuns lenjeria intimă să se bucure de un super-statut poate deveni lecție pentru cele mai prestigioase universități, tâlcul fiind că acesta a fost elementul vestimentar cel mai apropiat de transformarea femeii în societate.
Citiți continuarea pe www.da.zf.ro