Care este perioada optimă de rambursare a unui credit ipotecar: 10, 20 sau 30 de ani?
Perioada de rambursare poate fi un criteriu cel puțin la fel de important ca nivelul dobânzii sau al avansului în momentul contractării unui credit ipotecar, în condițiile în care costul cu dobânda ar putea fi micșorat cu zeci de mii de lei chiar și în cazul în care se alege o perioadă de rambursare mai mică cu doar câțiva ani, informează Ziarul Financiar.
De exemplu, la un credit de 230.000 de lei (51.000 de euro) la o rată actuală a dobânzii de 3,8% pe an, suma economisită la un împrumut pe 25 de ani față de un credit pe 30 de ani va fi de aproximativ 30.000 de lei.
De multe ori însă persoanele care doresc să achiziționeze o locuință prin intermediul unui credit bancar nu dau o importanță semnificativă orizontului de timp pe care accesează finanțarea pentru că fie nu cunosc dezavantajele unei perioade lungi de rambursare, fie pentru că o rată aferentă unei perioade scurte ar însemna o povoară considerabilă pentru bugetul familiei.
De exemplu, un credit ipotecar de 230.000 de lei pe 10 ani înseamnă o economie de aproximativ 110.000 de lei față de suma totală rambursată în cazul unui credit care se întinde pe 30 de ani, valoarea totală de rambursat fiind de 277.280 lei, față de 386.273 lei în cazul creditului pe 30 de ani.
Citiți continuarea pe www.zf.ro