Care este orașul cel mai des asociat cu cel de-Al Doilea Război Mondial și unde în trecut era un loc al adunărilor naziste. Cum și-a rescris acesta istoria și cum se trăiește aici acum

Orașul cel mai des asociat cu cel de-Al Doilea Război Mondial este Nürnberg. În trecut un loc al adunărilor naziste, dar și un loc în care victimele acestui regim și-au găsit dreptatea prin condamnarea național-socialiștilor, astăzi, Nürnbergul este un oraș viu, plin de viață, unde arhitectura medievală cu influențe bavareze s-a dezvoltat în comuniune cu capitalismul, care a luat forma magazinelor, restaurantelor, hotelurilor și nu numai. Încărcat de istorie, Nürnbergul nu își neagă trecutul, ci își învață turiștii de ce istoria nu ar trebui să se mai repete.

Încă din liceu, deși nu am învățat prea multe despre ce s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial, am deprins totuși curiozitatea de a cunoaște cât mai multe despre ce s-a întâmplat în acele vremuri. Curiozitatea aceea nu s-a stins nici până astăzi și, pentru că orașul care îmi apărea de fiecare dată în minte atunci când venea vorba despre cel de-al Doilea Război Mondial era Nürnbergul, și asta pentru că în decurs de doar câțiva ani a trecut de la unul dintre cele mai importante orașe ale Germaniei interbelice la căderea sa, mi-am propus să îl descopăr printr-o vizită la fața locului.

Nürnbergul se afla deja pe lista mea încă din adolescență, însă am reușit să îl bifez abia luna aceasta. Către orașul bavarez se zboară din București cu o cursă directă a Wizz Air, care are un program de zbor potrivit pentru a face acolo un city-break. Am plecat joi de pe Otopeni, iar după un zbor de două ore am aterizat, în jurul prânzului.

Am plecat de acasă cu impresia că voi găsi un oraș gri, nu neapărat din punctul de vedere al arhitecturii, cât din perspectiva atmosferei pe care aș fi găsit-o în orașul măcinat de războiul secolului trecut. Spre surprinderea mea, orașul este, în fapt, o combinație armonioasă între nou și vechi, cu un centru istoric care amintește de regiunea bavareză în care se află, cu clădiri de birouri din sticlă și hoteluri care se înalță asupra orașului orbind în zilele cu soare trecătorii. În prima zi am reușit să văd o parte din centrul istoric, unde se ajunge trecând prin zidurile fostei cetăți.

Rigoarea germană se vede la fiecare pas, și îndrăznesc să spun acest lucru pentru că Nürnbergul, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, a fost distrus în proporție de 90%, iar, ulterior, reconstruit. Arhitectura clădirilor a fost păstrată pentru a reaminti de ceea ce era Nürnbergul înainte de atacul aliaților, iar atenția la detalii a celor care l-au reclădit este impresionantă. Cu greu faci distincția între ce a fost construit cu secole în urmă și ce a fost reconstruit în urmă cu 60-70 de ani.

Dacă în prima zi am reușit să văd o parte din centrul istoric, în cea de-a doua zi am am ajuns la Castelul din Nürnberg. Cu o mică curte interioară, zidurile clădirilor te plasează în timp, cândva în Bavaria Evului Mediu. Multe clădiri, atât din interiorul curții castelului, dar și din restul orașului, poartă mici steaguri, desene sau obloane ale ferestrelor desenate în roșu și alb, acestea fiind culorile steagului local. Castelul tronează asupra orașului, având o panoramă asupra întregului Nürnberg, care, de acolo de sus, nu pare deloc mic.

Pe lângă steagul alb-roșu, Nürnbergul se mândrește și cu o rețetă locală de cârnați – doar se află în Bavaria. M-am oprit să iau masa în Handwerkerhof, o mică zonă medievală aflată la unul din turnurile vechii cetăți. Am ales un restaurant mic, cu specific local, decorat în stil vechi bavarez, unde am ales din meniu o porție de cârnați făcuți după rețeta locală. Nu mi-au displăcut, dar nici nu prea m-au încântat. În zilele ce au urmat, am mai încercat preparatele tradiționale, însă nu mă declar încântată de rețetele specifice locului.

O incursiune în trecutul nu foarte îndepărtat

A treia zi am dedicat-o istoriei naziste a orașului, mergând să vizitez Tribunalul din Nürnberg. Cunoscută pentru celebrele procese de la Nürnberg, în timpul cărora au fost aduși în fața întregii lumi membrii conducerii politice, militare și economice a Germaniei Naziste pentru crimele de război și crime împotriva umanități, pentru care au și fost puși sub acuzare, Camera 600 din tribunal găzduiește și astăzi curtea de judecată. Tribunalul are și o zonă transformată în muzeu, care pune la dispoziția turiștilor atât informații referitoare la modul de desfășurare a proceselor, cât și date despre cel de-al Doilea Război Mondial. Cum era o zi de sâmbătă, mi s-a permis accesul, însă există zile în care sala nu este deschisă vizitatorilor pentru că se țin procese. De altfel, procesele de la Nürnberg au avut o influență semnificativă asupra a ceea ce a însemnat dreptul penal internațional.

Vizitarea sălii proceselor și a muzeului m-au copleșit. Un sentiment similar m-a încercat și la Memorialul Durerii, însă acum nu era un sentiment de empatie față de cei acuzați, ci față de victimele lor.

Am lăsat în urmă tribunalul, care fusese principalul motiv pentru care Nürnbergul se afla pe lista orașelor unde îmi doream să ajung, și am pornit către locul de întâlnire al naziștilor – Zeppelinfeld. O suprafață cât un stadion era cândva locul în care naziștii din toată țara se întâlneau, astăzi fiind un mic stadion și o pistă de curse asupra cărora mai tronează o ruină din ciment care abia aduce aminte de zidurile fostului loc de întâlnire. Nürnbergul a fost ales ca loc de desfășurare a congreselor naziștilor datorită originii sale, care, în accepțiunea nazistă, confirma statutul de rasă ariană. Cu mult înainte, conducătorii Imperiului Roman aleseseră la rândul lor zona în care se află astăzi Nürnbergul pentru construirea unei cetăți lângă răul Pegnitz, care astăzi străbate orașul.

La câteva minute distanță se află centrul de documentare a locurilor în care se întruneau naziștii. Tot aici poți găsi un muzeu și o construcție imensă, care ar fi trebuit să fie de două ori mai înaltă decât Colosseumul din Roma, însă lucrările au fost abandonate odată cu căderea regimului nazist. Construcția ar fi trebuit să fie noul loc de întâlnire al naziștilor. Astăzi e doar o clădire uriașă neterminată, dar care se impune prin mărimea sa.

Orașul nu își neagă trecutul și își învață turiștii despre ce a însemnat nazismul, dar și cât de importante sunt drepturile omului, existând chiar și o stradă pietonală unde sunt inscripționate acestea.

Nürnbergul este dovada vie a faptului că istoria poate fi schimbată, poate într-o versiune mai bună, însă urmele vor rămâne mereu acolo.

Cea de-a doua zi s-a sfârșit printr-un tur al bisericilor din oraș, cât și al fostei primării, o clădire care a fost construită încă 1332, distrusă în cel de-al Doilea Război Mondial și reconstruită în 1956.

Cu toate că Nürnbergul s-a aflat pe lista mea de orașe pe care mi-aș dori să le vizitez, recunosc că nu m-aș mai întoarce prea curând. Este un oraș al liniștii și ordinii, unde haosul nu se instalează deloc. Paradoxal, sunt de părere că haosul își are propria ordine, iar pentru cineva care caută echilibrul, întotdeauna o doză de haos e chiar necesară. E un oraș căruia nu am ce să îi reproșez, tocmai de aceea mi-a dat sentimentul că am văzut tot ce trebuia, nu am de ce să mă mai întorc momentan. Poate, însă, vârsta vine cu schimbări ale percepției și mă voi găsi în Nürnberg mai repede decât cred.