Home Actualitate Care este motivul ascuns pentru care ara...
Actualitate

Care este motivul ascuns pentru care arabii au investit sume astronomice pentru a aduce sportivi precum Ronaldo, Benzema sau Kylian Mbappe și au făcut investiții majore în F1 și WWE

"Sacul fără fund are un scop". De ce aruncă Arabia Saudită cu bani în Ronaldo, Messi, F1, WWE? Iată ce este "sportswashing-ul" Arabia Saudită a cheltuit cel puțin 6,3 miliarde de dolari în contracte sportive de la începutul anului 2021…

Care este motivul ascuns pentru care arabii au investit sume astronomice pentru a aduce sportivi precum Ronaldo, Benzema sau Kylian Mbappe și au făcut investiții majore în F1 și WWE
Care este motivul ascuns pentru care arabii au investit sume astronomice pentru a aduce sportivi precum Ronaldo, Benzema sau Kylian Mbappe și au făcut investiții majore în F1 și WWE · Foto: Business Magazin

“Sacul fără fund are un scop”. De ce aruncă Arabia Saudită cu bani în Ronaldo, Messi, F1, WWE? Iată ce este “sportswashing-ul”

Arabia Saudită a cheltuit cel puțin 6,3 miliarde de dolari în contracte sportive de la începutul anului 2021 ( un interval de aproximativ doi ani jumătate), de patru ori suma anterioară cheltuită într-o perioadă de șase ani, în ceea ce criticii au catalogat drept un efort de a distrage atenția de la situația sa în materie de drepturile omului.

Arabia Saudită a desfășurat miliarde din Fondul său de investiții publice în ultimii doi ani și jumătate, potrivit unei analize realizate de The Guardian, cheltuind pentru sport la o scară care a schimbat complet golful profesionist și a transformat piața internațională de transferuri pentru fotbal.

Luni, clubul saudit Al Hilal a depus o ofertă record pentru Kylian Mbappe, despre care se înțelege că ar valora 300 de milioane de euro.

Investiția de 6,3 miliarde de dolari în doi ani și puțin este echivalentă cu PIB-ul unor țări mici precum Liechtenstein sau Muntenegru. Este clar o schimbare de tactică dup ce Arabia Saudită a cheltuit 1,5 miliarde de dolari în perioada 2014 – 2021.
Grupurile de apărare a drepturilor, inclusiv Grant Liberty, Amnesty International și Human Rights Watch, numesc aceste cheltuieli “sportswashing” – finanțarea unor evenimente sportive de mare renume pentru a distrage atenția de la situația precară a drepturile omului.

“Anterior, personalități și mărci sportive au respins ofertele Arabiei Saudite din cauza abuzurilor bine documentate ale acesteia în domeniul drepturilor omului”, a precizat Grant Liberty.
“Cu toate acestea, a avut loc o schimbare îngrijorătoare în ceea ce privește poziția morală, deoarece acum se acceptă acorduri lucrative în ciuda încălcărilor continue și în curs de deteriorare.”

Mașinăria de “sportswashing” cuprinde de la aducerea de jucători cu renume precum Ronaldo, Benzema, N’Golo Kanté, la plătirea unor jucători precum Messi cu scopul ca aceștia să promoveze țara. Lionel Messi ar fi primit 25 de milioane de dolari de la autoritatea de turism din Arabia Saudită pentru promovarea țării, inclusiv pentru că a postat pe rețelele de socializare despre călătoriile sale fastuoase în peninsulă.
Acțiunile saudiților nu se rezumă doar la fotbal ci cuprind lucruri precum circuitul de golf, Formula 1, WWE, dar și meciuri de box.
Acțiunile nu se rezumă doar la aducerea de evenimente în țară. Cu ajutorul Fondul său de investiții publice, țara a cumpărat de la cluburi de fotbal la participații în echipe de F1 și a încercat chiar să cumpere gigantul american WWE.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună