Home Actualitate Care este medicamentul cu care acest pro...
Actualitate

Care este medicamentul cu care acest producător a devenit cea mai valoroasă companie europeană, ce amenință industrii și aduce un război în piața farma

Un medicament pentru slăbit cu eficiență demonstrată și extrem de popular în SUA i-a adus producătorului farma Novo Nordisk miliarde de dolari și l-a transformat în cea mai valoroasă companie europeană. Brusc, poziția nu-i mai este sigură deoarece o serie…

Care este medicamentul cu care acest producător a devenit cea mai valoroasă companie europeană, ce amenință industrii și aduce un război în piața farma
Care este medicamentul cu care acest producător a devenit cea mai valoroasă companie europeană, ce amenință industrii și aduce un război în piața farma · Foto: Business Magazin

Un medicament pentru slăbit cu eficiență demonstrată și extrem de popular în SUA i-a adus producătorului farma Novo Nordisk miliarde de dolari și l-a transformat în cea mai valoroasă companie europeană. Brusc, poziția nu-i mai este sigură deoarece o serie de aprobări acordate de autoritatea americană de reglementare a medicamentelor a adus în competiție Eli Lilly. Este o cursă nebună în care se întrec și alții pentru supremația pe o piață până acum doi ani doar de nișă, dar devenită între timp aproape de larg consum. Și mulți alții vor intra cu produse noi. Va fi un război corporate între companiile farma care deja afectează alte sectoare. 

Spre exemplu, popularitatea la care a ajuns semaglutida Wegovy lansată de Novo Nordisk în 2021 ca medicament contra obezității a adus faimă și bani companiei daneze, care nu a reușit să aducă producția la nivelul cererii. Acest lucru a însemnat că utilizatorii s-au întreptat spre o altă semaglutidă a Novo Nordisk, Ozempic, folosită la tratarea unor tipuri de diabet dar cu efecte bune asupra obezității. În acest fel în SUA și în alte țări s-a creat o penurie de Ozempic care a degenerat în criză. Nebuniei scăderii în greutate fără prea mare efort i-au căzut victime diabeticii.  Însă pentru industrii întregi această tendință are potențialul de a fi dăunătoare.

Novo Nordisk a vândut doar în trimestrul trei Wegovy în valoare de 900 de milioane de dolari, din care 95% în SUA. Acestea sunt 900 de milioane de motive de îngrijorare pentru giganți din industria alimentară precum Walmart și Nestle, după cum scrie Fortune. Explozia cererii pentru medicamente de slăbit – Eli Lilly vinde pe această piață Mounjaro, lansat de ceva timp tot pentru tratarea diabetului – n-a putut fi ignorată de investitorii cu poftă de profit de pe burse. Astfel Novo Nordisk a reușit să-l detroneze pe împăratul luxului, grupul francez LVMH, la capitalizare bursieră pe piața europeană. Eli Lilly accelerază puternic. Acțiunile uriașului farma american au crescut cu peste 60% de la începutul anului, propulsate de competiția de pe piața medicamentelor de slăbit, unde va avea o nouă intrare cu Zepbound, mai ieftin decât Wegovy – 1.059 de dolari doza pentru o lună, față de 1.349 de dolari pentru medicamentul de la Novo Nordisk, care este mult mai scump chiar și decât Ozempic, deși cele două produse au același ingredient activ. Capitalizarea bursieră a Eli Lilly a ajuns să treacă de 552 de miliarde de dolari, ceea ce face ca această companie să fie cea mai valoroasă din sectorul farma mondial. Novo Nordisk are o capitalizare de piață de 451 de miliarde de dolari, mai mare decât întreaga producție economică a Danemarcei. Și urcă amețitor, nu în ultimul rând datorită prețurilor uriașe pe care le cere, într-o așa măsură încât ministerul danez al economiei a dublat prognoza de creștere economică pentru țara sa la 1,2% în 2023, după cum arată o analiză a Labiotech.

Este bine? Este de rău? Walmart și Nestle sunt angajatori importanți nu doar în SUA. Apoi, bursele grase și prospere îngrașă și economia.  Pe de altă parte, America, Marea Britanie și chiar mai suplele state din Europa de Est se confruntă cu epidemii de obezitate la generații din ce în ce mai tinere, iar acest lucru, dacă nu este remediat, se va vedea în cheltuieli mai mari cu sănătatea și în probleme de productivitate și sociale.

Din cauza cererii mari din SUA, Novo Nordisk a întârziat lansarea Wegovy pe piața britanică și cea europeană, cu toate că medicamentul a fost pus la dispoziția americanilor, la prețuri astronomice, în 2021. În funcție de vânzări, compania este acum cel mai mare producător de pe piața medicamentelor pentru diabet și obezitate, succesul cu Wegovy – precum și cererea suplimentară pentru Ozempic – determinând valoarea acțiunilor companiei să urce cu peste 300% din 2018, câștigând 70%  doar în acest an.

Un alt indiciu al erupției de pe piața medicamentelor pentru obezitate din acest moment sunt achizițiile recente foarte mediatizate implicând companii specializate pe slăbit.

Încă o dată, Novo Nordisk este puternic implicată în acest lucru, dar și cel mai mare competitor al său, Eli Lilly. Eli Lilly a intrat în competiție în iulie, când a semnat un acord de 1,92 miliarde de dolari pentru Versanis și principalul său produs, bimagrumab. La momentul acordului, anticorpul monoclonal era deja testat cu rezutate promițătoare într-un studiu avansat pe adulți supraponderali sau obezi. Apoi, a fost rândul lui Novo Nordisk. La începutul lunii august, compania a anunțat că va achiziționa dezvoltatorul de medicamente pentru obezitate Inversago Pharma într-o tranzacție de 1,075 miliarde de dolari, care include activul de dezvoltare principal al Inversago, INV-202. INV-202 este conceput pentru a bloca în mod preferențial proteina receptorului CB1 – care joacă un rol important în metabolismul și reglarea apetitului – în țesuturile periferice, cum ar fi țesuturile adipoase, tractul gastrointestinal, precum și rinichii, ficatul, pancreasul, mușchii și plămânii.

În scurt timp, Novo Nordisk a revenit pe piață, de data aceasta plătind 16 milioane de dolari pentru a cumpăra Embark Biotech și principalul său activ care vizează obezitatea și alte boli cardiometabolice. Acordul presupune și intrarea într-o colaborare de trei ani de cercetare și dezvoltare pentru a descoperi și dezvolta noi produse farmaceutice pentru tratarea obezității și a afecțiunilor conexe. Compania daneză Embark Biotech se află pe radarul Novo Nordisk de câțiva ani, deoarece ea s-a desprins din Centrul Fundației Novo Nordisk pentru Cercetare Metabolică de Bază de la Universitatea din Copenhaga în 2017 și a început să colaboreze cu Novo Nordisk în 2018. Acestea au fost principalele oferte de pe piața medicamentelor pentru obezitate de până acum, dar având în vedere că au fost făcute într-o perioadă de doar câteva luni, ar putea exista și mai multe în viitorul apropiat deoarece cererea și concurența continuă să crească.

Se estimează că piața medicamentelor pentru obezitate ar putea ajunge la 100 de miliarde de dolari până în 2035. Analistul Evan David Seigerman de la BMO Capital Markets prognozează că veniturile din medicamentele pentru obezitate ar putea ajunge la 70 de miliarde de dolari numai în SUA, notează Fortune.

Într-o analiză recentă a  Morgan Stanley European Biopharmaceuticals se arată că „deși constrângerile de aprovizionare au limitat creșterea vânzărilor pe termen scurt, piața globală a obezității ar putea ajunge de la 2,4 miliarde de dolari în 2022 la 77 de miliarde de dolari în 2030, în creștere față de estimarea noastră anterioară de 54 de miliarde de dolari.”

Prin urmare, privind spre anul viitor, cererea de medicamente precum Ozempic și Wegovy este de așteptat să persiste. În plus, aceste medicamente par că vin cu oferte de nerefuzat. Ultimele cercetări au găsit că  semaglutida ajută la reducerea semnificativă a simptomelor legate de insuficiența cardiacă și limitările fizice la persoanele cu insuficiență cardiacă. Apoi, alți uriași consideră că lupta pentru piață este deschisă. AstraZeneca a intrat în competiție în noiembrie printr-un parteneriat cu Eccogene din China. Acordul oferă companiei britanice drepturile globale, excluzând China, de a dezvolta și comercializa medicamentul cu administrare orală pentru controlul obezității al Eccogene. AstraZeneca a cumpărat licența cu 185 de milioane de dolari și a făcut pasul deoarece anul acesta a trebuit să oprească dezvoltarea a două medicamente contra obezității produse în laboratoarele proprii. Testele au arătat o ineficiență prea mare.

Pe măsură ce piața crește, sunt șanse ca nu doar pacienții să slăbească. Unii experți cred că febra medicamentelor contra obezității ar putea avea implicații pe termen lung pentru sectoarele legate de alimentație deoarece consumatorii vor mânca mai puțin și vor face alegeri mai sănătoase.

După cum a spus Pamela Kaufman, specialist în tutun și alimente ambalate la Morgan Stanley, industria alimentelor, a băuturilor și restaurantelor ar putea înregistra o cerere mai scăzută, în special pentru alimente mai nesănătoase și bogate în grăsimi, dulci și sărate”.

Acest lucru se va datora faptului că la persoanele care consumă astfel de medicamente s-a observat o diminuare a aportului de calorii cu 20% până la 30% zilnic, majoritatea scoțând din dietă alimente bogate în zahăr și grăsimi, reducând și consumul de dulciuri, băuturi dulci și produse de patiserie.

În afară de industria alimentară, aceste medicamente ar putea atrofia și piața din sectorul farmaceutic. Companiile care se ocupă de medicamente legate de sforăit vor înregistra scăderi ale cererii deoarece pacienții cu obezitate optează pentru Ozempic, Wegovy și acum Zepbound. Reuters a remarcat că și companiile care vând proteze de articulații ar putea, de asemenea, să-și vadă vânzările slăbite. Walmart a observat deja o scădere a dimensiunii coșurilor cumpărătorilor, CEO-ul din SUA John Furner spunând că oamenii cumpără „puțin mai puține calorii”. Alte companii încearcă să potolească temerile investitorilor cu privire la propria expunere la medicamente. CEO-ul de la Coca-Cola, James Quincey, a declarat pentru Squawk on the Street de la CNBC că compania sa se pregătește de ani de zile pentru un consumator american mai puțin îngăduitor prin dezvoltarea băuturilor cu conținut scăzut de calorii precum Coke Zero. Quincey a sugerat că portofoliul companiei, din care 28% constă în băuturi cu conținut scăzut de zahăr sau fără zahăr, a contribuit la protejarea afacerii de schimbarea apetitului. Între timp, producătorul de alimente Nestle a asigurat că a lucrat la produse complete din punct de vedere nutrițional și speră că acestea vor completa dieta americană în schimbare.  

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună