Care este cel mai important export al Chinei pe care toate companiile mari din lume îl doresc cu ardoare

Chinezilor „nu li se poate permite să-și croiască drum spre prosperitate prin exporturi”, susține secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care apreciază că economia Chinei este „în cel mai mare dezechilibru din istorie”. Astfel de remarci reflectă teama crescândă de la Washington că supracapacitatea, subvențiile și dumpingul Chinei distorsionează comerțul global, scrie Jeffrey Wu,  director la MindWorks Capital, într-o analiză publicată în Project Syndicate.

Preocuparea mai presantă, însă, nu este ce exportă China, ci cum. Structurile costurilor la nivel global sunt într-adevăr remodelate, dar de o forță mai tăcută și mai complexă: îmbunătățirile neobosite ale productivității. China nu doar că vinde mai multe bunuri, ci și exportă un nou model de producție bazat pe automatizare, inteligență artificială și optimizare industrială ghidată de stat. Această schimbare este perturbatoare, deflaționistă și în mare parte încă neînțeleasă. Ascensiunea Chinei ca fabrică a lumii la sfârșitul secolului al XX-lea a fost determinată de forța de muncă și dimensiunile mari. Dar acum, China își propune să obțină o nouă formă de dominație prin intermediul unei infrastructuri inteligente. Nemaifiind limitată la aplicații sau chatboți, inteligența artificială a fost integrată în întreaga economie fizică – ghidând totul, de la brațe robotice și flote de depozite până la linii de producție autonome. De exemplu, fabrica „lights-out” a Xiaomi din Beijing (o uzină complet automatizată și computerizată) poate asambla 10 milioane de smartphone-uri anual cu o intervenție umană minimă. Inteligența artificială dirijează o simfonie de senzori, mașini și analize care formează o țesătură industrială densă, conducând la eficiențe pe care producătorii tradiționali le pot aborda doar treptat.

De asemenea, acest ecosistem bazat pe tehnologie nu este limitat la o singură fabrică. Modelul de limbaj mare open-source de 671 de miliarde de parametri al DeepSeek este deja implementat nu doar pentru codare, ci și pentru a optimiza logistica și producția. JD.com își modernizează rețelele de aprovizionare prin automatizare. Unitree exportă roboți bipezi pentru depozite. Iar Foxconn (principalul partener de producție al Apple) dezvoltă microfabrici modulare, conduse de inteligența artificială, pentru a-și reduce dependența de liniile de producție statice. Aceste exemple pot să nu reprezinte „inovație de prestigiu”, dar atestă o cultură largă a optimizării industriale.

Nemaifiind limitată la aplicațiisau chatboți, inteligența artificială a fost integrată în întreaga economie fizică – ghidând totul, de la brațe robotice și flote de depozite până la linii de producție autonome. De exemplu, fabrica „lights-out” a Xiaomi din Beijing (o uzină complet automatizată și computerizată) poate asambla 10 milioane de smartphone-uri anual cu o intervenție umană minimă.

Sub denumirea de „noi forțe productive de calitate”, guvernul chinez lansează zone pilot unde inteligența artificială este folosită intens și subvenționează modernizări ale fabricilor, iar orașe precum Hefei și Chengdu oferă granturi locale care rivalizează cu amploarea inițiativelor naționale din alte părți ale lumii.

Srategia o reflectă pe cea urmărită de industria japoneză în anii 1980, când automatizarea, producția eficientă și consolidarea industrială au ajutat firmele să-și depășească rivalii globali. Dar abordarea chineză merge mai departe, combinând inteligența artificială cu economii de scară, bucle de feedback și o dinamică culturală unică cunoscută sub numele de involuție (neijuan, un concept din sociologie care se referă la o societate care nu mai poate evolua, oricât de mult ar încerca): o cursă care se autoperpetuează pentru optimizare și depășirea concurenței, adesea în detrimentul marjelor de profit. BYD, printre producători auto cu cel mai mare grad de integrare din lume, a redus recent prețurile la zeci de modele, declanșând o vânzare masivă de acțiuni care a totalizat 20 de miliarde de dolari.

În sectoare de la comerțul electronic la vehiculele electrice, această practică a condus la o compresie a costurilor atât de continuă încât statul a considerat în câteva ocazii că trebuie să intervină. În aprilie 2025, ziarul Cotidianul Poporului a avertizat că involuția extremă distorsionează stabilitatea pieței, invocând un război distructiv al prețurilor în sectorul livrării de alimente între JD.com, Meituan și Ele.me. Și problema este și mai acută în industria vehiculelor electrice. Peste 100 de mărci chinezești de vehicule electrice concurează în prezent, însă 400 au dat faliment din 2018. Arena competitivității globale este neiertătoare.

Cei care supraviețuiesc ies în lume mai supli, mai adaptabili și mai bine poziționați decât concurenții lor tradiționali. Așa au reușit producătorii chinezi de vehicule electrice de succes să pătrundă în Europa, oferind modele la prețuri pe care companiile locale se chinuie să le egaleze. Privit de la distanță, procesul pare haotic. În practică, însă, seamănă cu selecția naturală. China promovează în mod deliberat evoluția industrială: statul încurajează un câmp larg de concurenți și apoi lasă piața să plivească terenul.

Această abordare se extinde în toate industriile. În domeniul panourilor solare, producătorii chinezi reprezintă acum peste 80% din capacitatea de producție la nivel mondial, ceea ce a dus la scăderea prețurilor cu peste 70% în ultimul deceniu. Și o tendință similară apare în cazul bateriilor pentru vehicule electrice, unde firmele chineze domină cursa costului pe kilowatt. Dar să nu vă lăsați înșelați: această deflație nu provine din supraofertă sau dumping. Reflectă structuri de costuri reproiectate, care sunt rezultatul inteligenței artificiale, al concurenței intense și al repetițiilor neobosite. Astfel, industria chineză a transformat eficiența într-un activ comercializabil – unul care remodelează dinamica globală a prețurilor. Odată ce această schimbare se va concretiza, companiile din întreaga lume se vor trezi adaptându-și propriile strategii de stabilire a prețurilor, dislocarea forței de muncă și configurațiile lanțului de aprovizionare. Dar această evoluție prezintă noi provocări pentru multe economii.

Sub denumirea de „noi forțe productive de calitate”, guvernul chinez lansează zone pilot unde inteligența artificială este folosită intens și subvenționează modernizări ale fabricilor, iar orașe precum Hefei și Chengdu oferă granturi locale care rivalizează cu amploarea inițiativelor naționale din alte părți ale lumii. Strategia o reflectă pe cea urmărită de industria japoneză în anii 1980, dar abordarea chineză merge mai departe, combinând inteligența artificială cu economii de scară și o dinamică culturală unică, cunoscută sub numele de „involuție”.

Luați în considerare rolul băncilor centrale, a căror misiune este de a asigura stabilitatea prețurilor. Ce pot face ele dacă inflația este redusă nu de o cerere slabă, ci de o eficiență superioară a ofertei provenite din străinătate? Cel mai probabil, politica monetară va pierde din tracțiune într-un astfel de scenariu. Marșul progreselor software nu va încetini doar pentru că ratele dobânzilor cresc sau scad. În schimb, politica industrială va trebui să iasă în prim-plan – nu ca protecționism, ci ca o necesitate adaptivă. Diviziunea fundamentală nu va mai fi între capitalism și planificarea statală, ci între sisteme statice și dinamice. Legea de reducere a inflației din SUA  (U.S. Inflation Reduction Act) și CHIPS and Science Act  (legea pentru încurajarea producției  locale de semiconductori și cercetării științifice avansate), precum și Planul Industrial din Pactul Verde al UE au reprezentat eforturile timpurii ale Occidentului de a contesta poziția de lider a Chinei. Dar aceste pachete au fost în mare parte reactive, izolate sau concentrate pe chestiuni finale, cum ar fi cipurile.

În timp ce SUA și aliații săi implementează taxe vamale, subvenții și controale la export, adevărata concurență constă în integrarea IA în economia reală: nu cine construiește cel mai inteligent chatbot, ci cine construiește cea mai inteligentă fabrică, al cărei model poate fi reprodus în mod sustenabil la scară largă. Desigur, modelul chinezesc face compromisuri. Condițiile de muncă se pot înrăutăți în contextul reducerii neîncetate a costurilor; supraoferta rămâne un risc de sistem; excesul de reglementare poate deraia progresul; și nu toate câștigurile de eficiență se traduc în prosperitate comună. Consumatorii pot beneficia, dar muncitorii și firmele mai mici vor suporta greul ajustării. Însă, chiar dacă modelul chinezesc nu este universal replicabil, acesta ridică întrebări importante pentru factorii de decizie politică de pretutindeni. Cum vor concura alții cu sisteme care produc mai mult, mai rapid și mai ieftin – nu prin reducerea salariilor, ci prin ingeniozitate? A respinge abordarea Chinei ca fiind doar distorsionantă ratează esențialul. Guvernul chinez nu doar că joacă mai dur în vechiul joc comercial, ci și schimbă regulile și o face nu prin taxe vamale, ci printr-o transformare industrială. Dacă ultimul val al globalizării a urmărit forța de muncă mai ieftină, următorul va urmări sisteme mai inteligente. Inteligența nu va mai trăi doar în cloud – ci în mașini, depozite și linii de asamblare 24/7. Cel mai important export al Chinei astăzi nu este un produs, ci un proces. Și va redefini natura concurenței globale.   

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru