Care e cea mai importantă problemă pentru companii: lipsa forței de muncă sau presiunea pentru creșterea salariilor?

Conform ultimului sondaj Confidex, realizat de Impetum Grup (CITR), fondurile de investiții ROCA și ROCAX, care analizează percepția managerilor asupra evoluției viitoare a economiei României (percepția este în scădere), lipsa forței de muncă a ajuns pentru prima dată în topul problemelor celor care conduc companiile. La polul opus este accesul la finanțare, care aproape că nu mai este o problemă pentru companii.

Aproape toată lumea reclamă probleme cu forța de muncă: numărul de candidați este redus, din ce în ce mai redus, prima problemă, iar a doua este legată de calitatea forței de muncă – nu vin la interviu, cer salarii prea mari pentru ceea ce știu să facă, nivelul de educație este redus, pleacă prea repede din companie etc. La întrebarea care e cea mai importantă problemă pentru companii – lipsa forței de muncă sau presiunea creșterii salariilor, Sorin Faur, de la Academia de HR, cu o experiență de peste 20 de ani pe piața muncii, răspunde cu tărie că lipsa forței de muncă este mai importantă decât presiunea creșterii salariilor. În ciuda declarațiilor, companiile nu sunt prea darnice în privința creșterilor salariale, bugetele fiind destul de conservatoare când este vorba de majorări salariale în corpore.

Alina Popescu, talent information solution leader SEE Europe la Mercer Marsh Benefits, a spus la conferința ZF HR Conference, Cum se pregătesc marii angajatori pentru anul 2022, că bugetele companiilor de creștere a salariilor se învârt în jurul a 5% și poate, prin excepție, se ajunge la 6% sau 7%. Însă chiar și așa, creșterile salariale preconizate de companii nu vor acoperi inflația pentru toți angajații.

Companiile preferă să acorde mai multe beneficii extrasalariale, mai degrabă decât să majoreze salariile, datorită “taxării” mai reduse a acestor beneficii și a faptului că nu toată lumea va accesa toate beneficiile, ceea ce va reduce costul acestora. Ori de câte ori se majorează salariul minim pe economie, marile organizații patronale, care au în spate multinaționale cu mii și zeci de mii de angajați, își exprimă nemulțumirea, considerând că această majorare este artificială, nu are în spate nimic, nu vine dintr-o creștere a productivității muncii. De obicei, datele arată că această creștere a productivității se întâmplă, și chiar în niște procente mai mari decât procentele de creștere a salariilor. Atâta timp cât salariile nu cresc mai repede, astfel încât să se reducă decalajul dintre România și piețele Occidentale, piața nu va genera mai mulți candidați. Până când salariul minim pe economie nu va ajunge la 3.000 de lei net, adică dublu față de acum, piața nu va genera o ofertă de candidați mai mare decât cererea.

Foarte mulți dintre cei care stau acum pe tușă și care nu sunt înregimentați într-o companie, fac Uber, Bolt, Glovo, Tazz sau alte comisioane, de unde câștigă mult mai mult decât într-o companie. Salariul mediu pe economie este de 3.600 de lei net, în București depășește 4.000 de lei net, dar prin aceste forme independente poți să câștigi mai mult. Bineînțeles că sunt sectoare unde creșterile salariale nu vor fi satisfăcute, pentru că acestea nu pot fi transferate în prețul produsului final, iar companiile vor fi nevoite să-și închidă operațiunile.

Dar sunt sectoare unde companiile au rezerve pentru creșteri salariale, dar preferă să nu facă excese pentru a nu scăpa de sub control bugetul total de salarii. Chiar și în IT, unde sunt cele mai mari salarii din economie – 8.200 de lei net –, companiile nu sunt atât de darnice când înaintează oferta salarială unui candidat, preferând să pună accentul pe beneficiile aferente unui pachet salarial. Dar candidații nu calculează aceste beneficii, deoarece înțelegerea în piață este că firmele trebuie să acorde aceste câștiguri nonbănești de la sine. Nu știu cum se va rezolva pe piața forței de muncă din România, dar în America, unde lumea se confruntă cu aceeași situație, companiile au fost nevoite să majoreze salariile mai mult decât se așteptau, pentru a-i readuce la muncă pe cei care au preferat să rămână acasă în ultimul an, trăind pe banii dați de Joe Biden în criza Covid.

În ultimele două decenii, economiile occidentale au fost ferite de presiunile salariale, pentru că au beneficiat de globalizarea businessurilor, transferând activitățile cu valoare adăugată redusă în alte țări, au importat forță de muncă pe piețele naționale, ceea ce a ținut salariile în fâu, au robotizat și automatizat procesele care se pretau la acest lucru – roboții, chiar dacă costă mai mult la început, pe parcurs își scot banii, pentru că nu cer majorări salariale, muncesc 24/24, nu pleacă în concediu –, lipsa sindicatelor, inflația extrem de redusă. Aceste condiții par să se schimbe acum din cauza creșterii inflației și nemulțumirii tot mai ridicate a celor care nu au forța de a obține majorări salariale. Va urma un deceniu extrem de interesant pentru piața forței de muncă, dar până la urmă, dincolo de beneficiile salariale – abonament la sală, abonament de asigurări, psiholog – tot la creșterea salarială se ajunge.

(cristian.hostiuc@zf.ro)