Care a fost primul lucru vândut pe internet?
Cumpărăturile online se realizează din ce în ce mai ușor, iar sistemele folosite pentru a procesa plățile sunt din ce în ce mai sigure. Dar nu tot timpul a fost așa. Un clip video creat de Shopify, o companie de…
Cumpărăturile online se realizează din ce în ce mai ușor, iar sistemele folosite pentru a procesa plățile sunt din ce în ce mai sigure. Dar nu tot timpul a fost așa. Un clip video creat de Shopify, o companie de e-commerce, spune povestea primei tranzacții care a avut loc în 1971-1972 între doi studenți, unul de la Stanford, celalalt de la MIT. Care a fost obiectul tranzacției? Marijuana.
Însă trebuie să menționăm că banii nu au fost transferați pe internet, deci am putea spune că aceasta a fost prima tranzacție facilitată de internet, și nu realizată pe internet.
Astfel această onoare îi revine lui Dan Kohn care a vândut un CD al lui Sting, “Ten Summoners Tales” unui prieten din Philadephia, pe data de 11 august 1994, potrivit New York Times. Prietenul lui Kohn a plătit 12.48 de dolari plus transportul și a folosit un software de cripatare a datelor pentru a face plata. “Chiar dacă N.S.A intercepta tranzacția, nu aveau cum să-i afle numărul de card”, a declarat Kohn.
În ciuda acestui fapt, reprezentanții unui alt site numit “The Internet Shopping Network” susțin că ei ar fi vândut componente PC cu o lună înainte ca Kohn să-și vândă CD-ul.