Capitalistul săptămânii: WILLIAM LEVER

Cea mai mare companie britanică și prima multinațională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers și Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită inițiativei lui William Lever, cunoscut și drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunțat la școală la 16 ani și a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorința de a-și diversifica activitățile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din orașul natal. El revoluționează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier și a glicerinei.

Datorită abilităților de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de țări în mai puțin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire și construiește acolo, între 1888 și 1914, un sat pentru angajați. A deschis școli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie și stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit așezarea – existau 700 de locuințe, o sală de concert și un teatru, o bibliotecă și o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea și fericirea angajaților vor asigura și productivitatea companiei, dar existau și reguli stricte prin care, dacă un muncitor își pierdea locul de muncă, era evacuat.

La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăți în obținerea concesiunilor de plantații, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forțe de muncă ieftine și al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui față de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantații făceau muncă forțată, potrivit unor informații din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forțată, un program care a redus la jumătate populația din Congo și a fost responsabil de mai mulți morți decât holocaustul nazist”.

În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulți, mai ales în orașul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuiește circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoției, dar opoziția localnicilor îl oprește să își ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăvește de pneumonie și moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni și, în termeni de valoare a pieței, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.