Capitalistul săptămânii: Nicolae Malaxa

Acolo a obținut diploma de inginer și a început activitatea în domeniul producției de fontă. Imediat după Primul Război Mondial, la data de 3 august 1921, a înființat la periferia Bucureștiului un atelier de fabricare de material rulant și pentru reparat locomotive și vagoane. În 1923, a început construcția din temelii a unei uzine lângă Halta Titan, iar câțiva ani mai târziu, a încheiat un contract cu societatea Căilor Ferate Române pentru fabricarea unor locomotive de concepție românească. Pentru obținerea contractului s-a dovedit utilă o lege publicată în 1927, prin care se încuraja dezvoltarea industriei naționale. În 1928, pe porțile fabricii a ieșit prima locomotivă cu abur care purta numele constructorului român.

Cel mai mare nivel al producției a fost realizat în 1935, când s-au fabricat 93 de locomotive, iar începând cu 1939, uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile și tipurile de locomotive. În paralel cu producția de locomotive, Nicolae Malaxa a construit fabrica de țevi din oțel fără sudură, aplicând pentru prima dată pe continent un procedeu american de laminare. În 1937-1938, în incinta fabricii de material rulant, industriașul a construit fabrica de muniții de artilerie și armament. Nicolae Malaxa a fost un precursor al vremurilor sale, asigurându-le muncitorilor salarii printre cele mai bune din România, asistență socială și medicală, echipamente de lucru și masă la cantină. În 1945, a construit și primul prototip al unui automobil marca Malaxa, a cărui evoluție a fost întreruptă de regimul comunist. La sfârșitul anilor ’30, din concernul Malaxa făceau parte și uzinele Faur, Republica, Tohan Zărnești și Magazinele Unite de Fierărie din Galați.

Gloria lui Malaxa nu este lipsită însă de controverse: istoricii susțin că s-a îmbogățit datorită sprijinului acordat de guvern sub formă de credite și comenzi de stat. Guvernul îi oferea capitalul, iar apoi cumpăra producția solicitată, fiind ani în care 98% din producție era livrată către stat, iar profiturile atingeau rate cuprinse între 300 și 1.000%. Au existat zvonuri care spuneau că afacerea era puternic sprijinită de regele Carol al II-lea, către care s-ar fi întors o parte din profituri. După naționalizare, regimul comunist l-a tolerat pe Malaxa, el devenind salariatul propriei uzine, unde a lucrat ca inginer până în 1948. În acest an, a plecat cu o delegație comercială la Vie-na și nu s-a mai întors în țară. A plecat apoi în SUA, unde a cerut cetățenie, care nu i-a fost acordată din cauza renumelui că livrase material de război Germaniei și îi finanțase pe legionari. Nicolae Malaxa a trăit astfel cu resursele bănești pe care le avea în bănci până în 1965, când a murit în New Jersey.