Capitalistul săptămânii: Max Auschnitt

Max Auschnitt s-a născut în Galați în 1888. A fost primul fiu al lui Osias Auschnitt, proprietarul unei mici fabrici, care emigrase din împrejurimile orașului Lvov, parte a Imperiului Austro-Ungar. Părinții l-au trimis pe tânărul Max să studieze în Viena, în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale din Viena. S-a oferit apoi voluntar și a servit armata română în timpul Primului Război Mondial. La începutul anilor ‘20, Max Auchnitt a preluat fabrica de sârmă și de cuie din Galați, fondată de tatăl lui, și a transformat-o în grupul Uzinele Metalurgice Titan Nadrag Cala (TNC). 

Acesta avea în componență, pe lângă laminorul de la Galați, o nouă fabrică de oțel – Oțelu Roșu – și mai multe alte uzine metalurgice. Împreună cu subsidiare precum Magazinele Unite, Socomet și altele, grupul avea circa 1.000 de angajați. La sfârșitul anului 1920, Auschnitt a preluat controlul asupra companiei austriece Steg, după ce a cumpărat o mare parte din acțiunile acesteia. Steg deținea în România compania producătoare de oțel Uzinele și Domeniile de Fier Reșița (UDR) și era cea mai mare companie românească interbelică, ce avea un capital de peste un miliard de lei și peste 22.000 de angajați.

Max a fost delegat ca administrator la Uzinele și Domeniile de Fier Resița, iar compania, aflată în pragul falimentului în acel moment, a revenit la profitabilitate sub cârma lui. Ca rezultat al achizițiilor sale, Auschnitt a devenit cunoscut în România drept „Regele Oțelului„. Prin Steg, Auschnitt a preluat apoi controlul uzinei de oțel Sartid din Iugoslavia și o fabrică de locomotive din Polonia.

Pe lângă afacerile din industria grea, Auschnitt a avut acțiuni în multe alte companii, între care Societatea Română de Telefoane sau Banca Chrissoveloni, și a avut numeroase proprietăți imobiliare, între care și vila de lângă Piața Victoriei cumpărată în anii 2000 de Gigi Becali. Max Auschnitt concura cu Nicolae Malaxa, atât în afaceri, cât și în obținerea favorurilor regelui. El a pierdut lupta cu Malaxa, iar în 1940, în urma unor acuzații aduse de acesta, a fost supus unui proces aranjat și condamnat la șase ani de închisoare. A fost închis la Jilava, o închisoare cunoscută pentru faptul că puțini i-au supraviețuit.

Max Auschnitt a fost unul dintre supraviețuitori, fiind protejat de multe ori chiar de către ceilalți deținuți. După fuga lui Carol al II-lea din România, lui Auschnitt i-a fost permisă de către mareșalul Antonescu mutarea într-un sanatoriu, iar apoi în arest la domiciliu. În 1944, după ce a aflat că naziștii germani plănuiau uciderea lui, a fugit din țară cu ajutorul prietenului său Matei Ghica, pilot în cadrul Forțelor Aeriene Române. Au zburat în Egipt, iar germanii au inițiat un proces și l-au condamnat la moarte în absență.

După ce germanii s-au predat și a fost exonerat de acuzațiile false care i se aduseseră, Auschnitt s-a întors în România pentru a asista la reconstrucția țării. În 1947, devenea însă evident că țara va cădea sub influența rusă și că se va instaura regimul comunist, iar Auschnitt a decis să părăsească România pentru totdeauna.

A plecat în Statele Unite ale Americii și a devenit cetățean american. Un an mai târziu, comuniștii i-au confiscat toate proprietățile și l-au condamnat din nou la moarte în absența sa. Auschnitt și-a continuat afacerile în SUA. A înființat împreună cu fratele lui, Edgar, care a fost de asemenea partener în Titan Nadrag Calan și subsidiarele acesteia, compania Flexigrip Inc., redenumită apoi Minigrip, care producea fermoare de plastic pentru industria ambalajelor. Max Auschnitt a murit însă în 1959 la New York și nu s-a bucurat de succesul acesteia.

Minigrip a devenit mai târziu o subsidiară a ITW și este cunoscută acum drept ITW Zippak. În România, moștenitorii săi au primit despăgubiri de circa 40 milioane de dolari, în acțiuni ale Fondului Proprietatea, precum și drepturile pentru mai multe imobile.