Home Actualitate Cântărețul Bob Dylan a primit Premiul No...
Actualitate

Cântărețul Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru Literatură 2016

Cântărețul Bob Dylan a primit joi Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiții a muzicii americane, informează site-ul oficial al acestor prestigioase distincții. Secretarul permanent al Academiei Suedeze, Sara…

Cântărețul Bob Dylan a primit joi Premiul Nobel pentru Literatură pe 2016, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiții a muzicii americane, informează site-ul oficial al acestor prestigioase distincții.

Secretarul permanent al Academiei Suedeze, Sara Danius, a spus că speră ca Academia să nu fie criticată pentru decizie. “Bob Dylan merită cu siguranță premiul. Este un mare poet, în sensul tradițional al limbii engleze. Timp de 54 de ani, el s-a reinventat în mod constant, creând noi identități.”

Câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură este ales de 18 membri ai Academiei Suedeze, care au rolul de a căuta “persoana care a produs în domeniul literar cea mai importantă lucrare într-o direcție ideală”, după cum notează testamentul lui Alfred Nobel.

Dylan este cel de-al 259-lea american câștigător al unui premiu Nobel și primul care câștigă pentru literatură din 1993, atunci când premiul a fost câștigat de scriitorul Toni Morrison.

Bob Dylan s-a născut pe 24 mai 1941 în Duluth, Minnesota. A crescut într-o familie de mic-burghezi de origine evreiască în orașul Hibbing. Pe timpul adolescenței a cântat în numeroase trupe și cu timpul, pasiunea sa pentru muzică s-a adâncit, cu precădere pentru muzica folk americană și pentru blues. Unul dintre idolii săi era cântărețul de folk Woody Guthrie.

A fost influențat și de autorii timpurii ai Generației Beat, dar și de poeții moderniști americani. Dylan s-a mutat apoi la New York în 1961 și a început să cânte în cluburi de noapte și în cafenele, în Greenwich Village.

L-a întâlnit pe producătorul muzical John Hammond și a semnat contractul pentru albumul său de debut, cu titlul “Bob Dylan” (1962). În anii ce au urmat a înregistrat mai multe albume care au avut un impact fulminant asupra muzicii comerciale: Bringing It All Back Home and Highway 61, remasterizat în 1965, “Blonde On Blonde” în 1966 și “Blood On The Tracks” în 1975. A fost un muzician prolific și în următoarele decade, când a scos “Oh Mercy” (1989), “Time Out Of Mind” (1997) sau “Modern Times” (2006).

Turneele lui Dylan din 1965 și 1966 au atras foarte multă atenție. Pentru o perioadă, a fost însoțit de regizorul D. A. Pennebaker, care a documentat atmosfera din preajma scenei în filmul „Dont Look Back” (1967). Dylan a înregistrat un număr mare de albume în jurul unor teme precum condițiile sociale ale oamenilor, religia, politica și dragostea.

Versurile au fost continuu publicate în noi ediții, sub titlul „Lyrics/ Versuri”. Ca artist, este extrem de versatil; a fost un pictor activ, actor și scenarist.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună